Acasă Fără categorie Un aparat foto şi noi pete de sânge găsite în casa monstrului...

Un aparat foto şi noi pete de sânge găsite în casa monstrului din Caracal

Anchetatorii au găsit noi pete de sânge în timpul cercetărilor de duminică, atunci când autoritățile au intrat pentru prima dată în casa lui Gheorghe Dincă. Până acum, anchetatorii cercetaseră doar curtea unde se presupune că au fost ucise cele două adolescente, Alexandra și Luiza.

Duminică, anchetatorii au găsit și un aparat de fotografiat, însă nu pot vizualiza imaginile decât în prezența lui Gheorghe Dincă. Cercetările din interiorul casei sunt aproape de final și, cel mai probabil de luni, acestea vor continua în curtea celui care a declarat că le-a omorât pe ambele fete.

Aceleași surse susțin că gropile din curtea lui Gheorghe Dincă vor fi sparte, curtea va fi eliberată de gunoaie și alte obiecte, iar acțiunea va avea loc tot în prezența lui Dincă.

Un apel la 112 a alertat autoritățile care au demarat o nouă cercetare în teren, în cazul Caracal, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Cercetările se desfășoară pe un câmp, la aproximativ 10 kilometri de casa lui Gheorghe Dincă. Potrivit acelorași surse, anchetatorii ar fi găsit niște haine aruncate pe câmp. Hainele au fost ridicate pentru analize suplimentare.

Cu o zi înainte, Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, declarase că cercetările efectuate sâmbătă la locuinţa lui Gheorghe Dincă au vizat în principal stabilirea prezenţei în acel loc a Luizei Melencu, adolescenta dispărută în luna aprilie și despre care se presupune că ar fi o altă victimă a lui Dincă.

Sâmbătă dimineaţă, DIICOT a anunţat că, în urma testelor ADN, anchetatorii au ajuns la concluzia că profilul genetic găsit în curtea lui Dincă aparține unei singure persoane, Alexandra Mihaela Măceşanu, adolescenta de 15 ani dispărută în urmă cu o săptămână.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:

Până și Cumpănașu, omul PSD, insinuează că Paul Stănescu și „Ciordache” sunt pe mână cu interlopii din Caracal!

Bunicul Luizei: „Să vină Iordache! Să vină toți politicienii care au făcut legi pentru criminali! Au dat legi să scape niște nemernici din pușcărie!”

Cadavrul Alexandrei a ars în 5-6 ore. Monstrul a folosit vaselină și carbid, obținând temperatura de 1.000 de grade

Bunicul Luizei: „Nu i-aș face nimic, doar i-aș scoate ochii! Să nu mai vadă lumină, să nu mai vadă soare!”

DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

Şansa ca Luiza să fie în viaţă: monstrul spune că nu a ars-o, recunoaşte doar două crime şi a apărut o „a treia victimă”

Comunicat DIICOT: oasele din cenușa monstrului din Caracal sunt ale Alexandrei, nu și ale Luizei

Contribuția primarului PSD din Caracal la tragedia Alexandrei: a cumpărat 48 de camere de supraveghere, dar nu le-a montat

Interlopii din Caracal, protejați de Poliție, aduc voturi pentru PSD. Verigile-cheie: Paul Stănescu și Dan Ciocan

Luis Lazarus cântă în orchestra propagandei ruse. Către militarii americani de la Deveselu: „Acum ne luați și fetele?!”

Alexandra putea fi salvată în 40 de minute. Era atât de simplu! Dar polițiștii de la 112 nu i-au pus întrebarea salvatoare

Am dezlegat misterul! Alexandra la 112: ora 11.05 – „A venit, a venit, a venit!”; ora 11.51: „Vine, vine!”. Acum știm cine „a venit”!

RECONSTITUIRE. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie

Șeful Poliției Olt a avut mai mult încredere într-un lider interlop din Caracal decât în DOS sau STS, instituții ale statului!

Au găsit telefonul Alexandrei, în parcul din Caracal! Cartela, tot acolo, dar aruncată în altă parte

Oasele arse din curtea monstrului aparţin unei fete de 12-17 ani

„Cazul Alexandra” decimează Guvernul PSD-ALDE. Al doilea ministru plecat în 3 zile. Motivul: o declarație tembelă

Berbeceanu către Dăncilă: „Tanti, tocmai partidul pe care-l conduceți a indus starea de comă profundă structurilor de aplicare a legii”

VIDEO. Monstrul a mințit-o pe Alexandra: nu s-a dus la farmacie, ci la Craiova. A luat o cartelă și a sunat-o pe mama fetei

Șeful Poliției Caracal e premiat cu pensionarea la 51 de ani! Ca să ia 12.000 de lei pe lună, a fost demis doar din vorbe

Un criminolog analizează apelurile Alexandrei la 112. „O fată de 15 ani, răpită, violată şi bătută, e tratată cu o răceală dezarmantă”

Șoc în direct, la A1: „De 10 ani, Poliţia din Caracal racolează tinere şi le duce la Belina, pentru orgiile sexuale ale lui Paul Stănescu şi Liviu Dragnea. Tot Caracalul ştie…”!

Fiica monstrului din Caracal, complice la „plasat” fete italienilor? Mărturia unui partener de afaceri al concubinului Danielei Dincă

Monstrul din Guvern: Nu l-am prins pe monstrul din Caracal pentru că ne-am concentrat pe lupta anti-corupție!

Jandarmii din Craiova au gazat oameni pașnici pe 10 august, dar au refuzat să-l prindă pe monstrul din Caracal!

Monstrul din Caracal și-a legat soția în lanțuri. Tatăl lui s-a spânzurat, iar fiica lui are un fond de vânătoare

Curtea Constituţională Criminală. La cererea lui Ciorbea, CCR a respins legea care obliga posesorii de cartele pre-pay să-şi dea datele personale. Monstrul din Caracal folosea cartele

Oltul, Sicilia României. Mafia PSD Olt care a condamnat-o pe Alexandra: Iordache – Vâlcov – Stănescu – Ciocan

Ghinionul teribil al Alexandrei: n-a ajuns la noptiera în care se afla buletinul expirat al soției monstrului! Ar fi putut da adresa exactă la 112

EXCLUSIV. „Monstrul va fi găsit mort în celulă. Săpaţi mai adânc, până la Ciordache! Alexandra n-a fost salvată din cauză că poliţiştii s-au temut să nu dea peste o reţea cu ramificaţii la vârful PSD”

STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

AUDIO. Vocea îngerului. O auzi pe Alexandra și îți vine să-i sari cumva în ajutor. Doar polițiștii de la 112 au fost de piatră…

Dăncilă, aveaţi tot ce trebuie ca s-o salvaţi pe Alexandra! TOT! De ce nu au folosit poliţiştii sistemul DOS pentru localizarea apelului la 112, mult mai performant decât cel al STS?

Încă un indiciu vital ratat de Poliție: telefonul dat de ucigaș mamei Alexandrei, cu o oră și jumătate înainte de a-i omorî fata

Presimțire sumbră a Alexandrei? Mesaj cu 5 zile înainte de a fi răpită: „S-a zis cu mine”. Pasărea străpunsă de suliță

Paranoia: PSD-iștii cred că în spatele crimelor de la Caracal se află serviciile secrete, pentru a le distruge partidul

HORROR. „Mamă soacră, fata e bine și va merge în Anglia, să facă bani”. Asta i-a spus mamei Alexandrei monstrul din Caracal, când fata zăcea în garaj, legată și violată

Al doilea monstru din Caracal

VIDEO. Băsescu: „Doar Ministerul de Interne și SRI au echipamente cu care o puteau localiza cu precizie pe Alexandra”

VIDEO. Halucinant! Șeful PSD zice că Alexandra a murit din cauza protestatarilor #Rezist, care „țipă și se împotrivesc schimbărilor în sistem”!

PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!

Poliția a deschis aplicația de localizare a Alexandrei la peste o oră de la primul apel al fetei la 112. Minora putea fi salvată!

O minciună a Poliției PSD-iste: „STS a furnizat trei adrese greșite”. Dacă suni de pe mobil, STS nu dă adrese, ci sectoare

Alexandra a vorbit cu polițiștii, prin 112, nu de trei, ci de cinci ori! Monstrul plecase la farmacie, să ia o alifie

Încă un nebun lăsat în libertate, care devine ucigaș! Acum 10 ani, monstrul din Caracal a fost internat la psihiatrie

CCR confirmă: PSD și ALDE au modificat Codurile penale pentru infractori precum monstrul din Caracal

Calvarul Alexandrei a început la scurt timp după ce a urcat în mașină. Lovită, legată și „orbită” cu bandă adezivă

Observație cruntă a lui CTP: polițiștii gândesc la fel ca monstrul din Caracal – „fetele sunt curve”

Paradox dureros: telefoanele date de Alexandra la 112 i-au grăbit moartea. Fata a fost ucisă la scurt timp, joi la prânz

Boule-cu-epoleți, Luiza nu fugise cu Făt-Frumos! O răpise Monstrul, o violase și omorâse, o arsese în butoiul de tablă!

Monstrul din Caracal scapă mai devreme cu ajutorul PSD-ALDE! Chiar dacă va fi condamnat pe viaţă, va beneficia de legea penală mai favorabilă

„Tatăl ucidea cai, el câini. Îi plăcea să-i vadă cum se chinuie”. Mărturii despre viaţa monstrului din Caracal

Amănuntul care-i înfundă definitiv pe polițiști: Alexandra le-a dat numărul de telefon al monstrului. De ce nu l-au folosit pentru identificare?

GALERIE FOTO. Ea e Alexandra, fata zâmbitoare din Ansamblul „Dor de Romanați” din Caracal

Alexandra e o eroină. Curajul ei a salvat de la moarte alte fete. Fără telefoanele ei la 112, monstrul din Caracal n-ar fi fost prins

Procurorii acuză: scoaterea din joc a SRI, prin decizia CCR, a făcut imposibilă localizarea exactă a Alexandrei

SINISTRU. Un cercel al Alexandrei a fost găsit în mașina monstrului din Caracal. Plus: oase și dinți de om în cenușa din butoi

Curajul extraordinar al Alexandrei. Cele trei apeluri la 112 au fost de pe telefonul monstrului din Caracal, care-l uitase în preajma ei

* Doi criminali: monstrul din Caracal și statul român. O fată de 15 ani a fost răpită ieri și găsită tranșată azi, deși a sunat la 112

CITIŢI ŞI:

Dreptatea socială adusă de PSD: îi plătim pensie de peste 15.000 de euro pe lună unui fost procuror comunist

Dăncilă, ticăloasă ca Dragnea: „10 august seamănă cu o lovitură de stat”. CTP: „Este o zicere pentru pitecantropi”

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

VIDEO. Sorina pe post de mămică: „Nani, nani, puișorul mamii…” Plus: hărțuirea de la Otopeni a costat 7.400 de dolari

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here