A fost o experiență cruntă: timp de trei zile, am simțit că mi-a furat cineva casa. Site-ul Ziaristii.com, pe care-l țin viu de 8 ani, a dispărut de pe radar, ca urmare a războiului hibrid care a vizat și serverul din Germania care găzduiește publicația noastră.
Au fost trei zile cumplite. Luni, 26 octombrie, spre seară, l-am sunat impacientat pe IT-istul care are grijă de starea tehnică a publicației pe care am fondat-o pe 1 Decembrie 2018 – la Centenar – împreună cu colegul Laurențiu Ciocăzanu (plecat, între timp, la TVR). ”Alex, nu merge site-ul! E mort!”.
Mi-a cerut câteva minute, să vadă despre ce e vorba. A revenit rapid, oarecum derutat: ”Nu știu ce se întâmplă, nu răspunde serverul. Mă ocup cu prioritate”.
Am aflat, cu această ocazie, că serverul se află în Germania, la Frankfurt – proprietatea unei companii serioase de hosting (găzduire web). M-am înarmat cu răbdare, sperând că în scurt timp voi primi vestea izbăvitoare. Vorba aia, dacă nici în nemți nu mai avem încredere…
M-am uitat lung pe ecranul laptopului, care încremenise la ultimul titlu de lucru: ”Șocuri electorale: Trump a pierdut în Brazilia, Putin a fost zdrobit în Serbia”. Un titlu care n-a devenit articol niciodată, pentru că site-ul a amuțit pe termen lung. În presă, tot ce e peste 10 minute înseamnă termen lung. În astfel de 10 minute, poți să îmbătrânești.
Au urmat trei nopți aproape albe – și pentru mine, și pentru Alex, care-mi trimitea scriptul discuțiilor sale cu compania germană. Să avem răbdare, serverul a fost atacat, acum e izolat, se lucrează pentru reactivarea lui…
Am răspuns zecilor de mesaje primite prin e-mail, telefon, WhatsApp, Facebook etc.: sper să-mi recapăt site-ul integral, cu arhiva sa de mii de articole, cu toate textele, imaginile și clipurile video…
Aveam urgențe editoriale, dar și publicitare. Pe unele le-am amânat, pe altele le-am anulat.
Joi seara am primit vestea cea mare. Tot Alex, IT-istul: ”Intră pe site!”. M-am repezit precipitat la laptop, am intrat în câteva secunde: Ziaristii.com era din nou online! Am verificat și Admin-ul, cu ciornele sale aflate în așteptare: totul era OK.
Am citit ultimul titlu de la deschiderea ziarului: ”Sinistra familie a lui Tudorel Toader: tatăl – violator al Justiției; fiul – violator de studente. Beizadeaua a fost arestată preventiv, pentru 11 infracțiuni. Toader-junior a devenit profesor în mod abuziv, în universitatea condusă de tatăl său”. Îl publicasem luni, cu vreo 10 minute înainte de blackout. Încremenise la vreo 400 de vizualizări, deși îl promovasem pe Facebook. Oamenii încercau să-l deschidă, dar nu reușeau. Le înțeleg frustrarea, dar îi asigur că eu am suferit de 1.000 de ori mai mult.
Am pătimit împreună, acum suntem din nou împreună. Înțeleg că site-ul a fost victima colaterală a războiului hibrid purtat de la răsărit. Un asediu de trei zile, din care a ieșit totuși fără răni majore. Doar cicatrici.
Mergem înainte, încercând să ne protejăm mai bine. E drept, protecția costă. Dar nu avem de ales: trebuie să reușim.
Acum ne punem pe treabă, că avem de recuperat. Ni s-a făcut foame de publicat, după această eternitate care – parafrazându-l pe marele Caragiale – a durat trei zile.
