marți, martie 19, 2024
AcasăOpiniiCartianuAl doilea monstru din Caracal

Al doilea monstru din Caracal

-

Există bestii în Guvern și prin Parlament, dar există și pe filieră în jos, în măruntaiele instituțiilor. Unii funcționari sunt corupții, alții sunt proști sau abuzivi, alții nu-și fac treaba (mulți alții sunt OK), dar bestiile au ceva special care le scoate din rând.

Bestia Vasilică Viorel Florescu nu este criminal în serie, nici pedofil sau violator. Bestia Vasilică Viorel Florescu este agent-șef principal la Inspectoratul de Poliție al Județului Olt. Agent. Șef. Principal. E plătit să ne apere de criminali în serie, pedofili, violatori.

Am citit în Raportul intern al Ministerului de Interne acest pasaj: „Cu ocazia audierii înregistrării discuției telefonice între operatorul 112 de la nivelul IPJ Olt, agentul-șef principal Florescu Vasilică Viorel, și victimă, s-a constatat că polițistul a avut o atitudine refractară față de aceasta, fără a da dovadă de solicitudine și neimplicându-se în obținerea de date care să conducă la identificarea locației unde se afla persoana apelantă, respectiv să o consilieze pe aceasta, ori să-i ofere sfaturi cu privire la comportamentul ei până la sosirea echipajelor de Poliție”.

- Advertisement -

Caracterizarea descrie o canalie, un nesimțit irecuperabil, un rebut uman, dar nu o bestie. Bestia apare în stenograma dialogului purtat de un parvenit fără griji, Vasilică Viorel, cu o fată care trăia o grozăvie insuportabilă, o copilă care tocmai fusese violată și era paralizată de spectrul amenințător al morții.

„Hai, ce vrei?”, „Unde ești, mă?”, „Rămâi acolo, că îți trimit eu echipaj, dar nu mai ține linia ocupată!” – acestea nu sunt fraze umane, ci replicile Bestiei, ale Monstrului.

Discuția dintre agentul Vasilică Florescu și Alexandra, prin 112

Polițist: Hai, ce vrei?

- Advertisement -

Alexandra: Am fost răpită și violată. M-a luat…

Polițist: Unde ești, mă?

Alexandra: În Caracal, în Caracal!

Polițist: În Caracal, unde?

Alexandra: În Caracal…

Polițist: Bine, bine, stai acolo. Rămâi acolo, că îți trimit eu echipaj, dar nu mai ține linia ocupată!

Alexandra: Vine și mă bate iară. M-a violat!

Ați citit dialogul? Foarte bine, mai citiți-l o dată! Nu e nicio diferență între Gheorghe Dincă și Vasilică Viorel Florescu. Două bestii. Doi monștri. Monstrul din Caracal I și Monstrul din Caracal II. Ultimul – pe banii noștri, în așteptarea pensiei speciale pe care i-o vom plăti noi. Inclusiv părinții disperați ai Alexandrei!

P.S. Monstrul de la Poliția Olt este și insuportabil de agramat. Explică el la RTV: „Eu am vorbit decât de două ori cu Alexandra. Decât de două ori”. Alexandra știa bine limba română, dar nu i-a folosit la nimic. În România actuală, la putere sunt monștrii și agramații.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:

PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!

Halucinant! „Nu mai ţine linia ocupată!” Operatorul de la 112 care a vorbit infect cu Alexandra se apără, dar recunoaşte că fata a indicat locul unde e sechestrată

* Poliția a deschis aplicația de localizare a Alexandrei la peste o oră de la primul apel al fetei la 112. Minora putea fi salvată!

O minciună a Poliției PSD-iste: „STS a furnizat trei adrese greșite”. Dacă suni de pe mobil, STS nu dă adrese, ci sectoare

Alexandra a vorbit cu polițiștii, prin 112, nu de trei, ci de cinci ori! Monstrul plecase la farmacie, să ia o alifie

Criminalul Gheorghe Dincă a fost geamgiu la Spitalul din Caracal. Era alcoolic, ciudat și violent

Încă un nebun lăsat în libertate, care devine ucigaș! Acum 10 ani, monstrul din Caracal a fost internat la psihiatrie

CCR confirmă: PSD și ALDE au modificat Codurile penale pentru infractori precum monstrul din Caracal

„Ginerele morții” a sunat-o pe mama Alexandrei la o oră după ce-i omorâse fata. La fel îl sunase și pe bunicul Luizei

News ALERT. A fost găsit primul vinovat pentru moartea Alexandrei. Concluziile Raportului MAI

Calvarul Alexandrei a început la scurt timp după ce a urcat în mașină. Lovită, legată și „orbită” cu bandă adezivă

Observația cruntă a lui CTP: polițiștii gândesc la fel ca monstrul din Caracal – „fetele sunt curve”

Paradox dureros: telefoanele date de Alexandra la 112 i-au grăbit moartea. Fata a fost ucisă la scurt timp, joi la prânz

Șoc după șoc: monstrul din Caracal zice că pe Alexandra a aruncat-o în Olt. Bestiei i s-a făcut rău la reconstituirea crimelor

Profesoara Alexandrei, care a mers în maşină cu monstrul din Caracal: „Doaaamne, eu la ăsta m-am urcat?!”

Boule-cu-epoleți, Luiza nu fugise cu Făt-Frumos! O răpise Monstrul, o violase și omorâse, o arsese în butoiul de tablă!

Monstrul din Caracal scapă mai devreme cu ajutorul PSD-ALDE! Chiar dacă va fi condamnat pe viaţă, va beneficia de legea penală mai favorabilă

Monstrul din Caracal și-a recunoscut ambele crime: le-a omorât și pe Alexandra, și pe Luiza. El le batjocorește și după moarte

Impostură criminală. Raed Arafat promite că va face mai eficient sistemul 112. Dar până acum ce-a păzit?!

Klaus Iohannis indică Guvernul drept „autorul moral al tragediei” de la Caracal. Îi cere să repare urgent legile justiției

„Tatăl ucidea cai, el câini. Îi plăcea să-i vadă cum se chinuie”. Mărturii despre viaţa monstrului din Caracal

Amănuntul care-i înfundă definitiv pe polițiști: Alexandra le-a dat numărul de telefon al monstrului. De ce nu l-au folosit pentru identificare?

GALERIE FOTO. Ea e Alexandra, fata zâmbitoare din Ansamblul „Dor de Romanați” din Caracal

Alexandra e o eroină. Curajul ei a salvat de la moarte alte fete. Fără telefoanele ei la 112, monstrul din Caracal n-ar fi fost prins

Procurorii acuză: scoaterea din joc a SRI, prin decizia CCR, a făcut imposibilă localizarea exactă a Alexandrei

SINISTRU. Un cercel al Alexandrei a fost găsit în mașina monstrului din Caracal. Plus: oase și dinți de om în cenușa din butoi

Noi descoperiri sinistre: o valiză și un sac cu oase, găsite într-un lac din apropierea casei monstrului din Caracal

Curajul extraordinar al Alexandrei. Cele trei apeluri la 112 au fost de pe telefonul monstrului din Caracal, care-l uitase în preajma ei

„Jos Guvernul criminal!” Moartea Alexandrei revoltă România. Noi proteste în Capitală, după Colectiv şi asaltul PSD-ALDE împotriva justiţiei

Criminalul a revenit la locul faptei. Rânjetul batjocoritor al monstrului

„Dragă mamă…” O zguduitoare scrisoare imaginară. În mintea Alexandrei și o ultimă rugăciune

* Doi criminali: monstrul din Caracal și statul român. O fată de 15 ani a fost răpită ieri și găsită tranșată azi, deși a sunat la 112

Ultimele cuvinte ale Alexandrei către 112: „Vine! Vine!”. Monstrul din Caracal a surprins-o vorbind la telefon și a omorât-o

Crima de la Caracal. Art. 27 din Constituție: percheziţiile în timpul nopţii sunt permise „în cazul infracţiunilor flagrante”

Marian Godină: „Îmi este rușine. Nu am ce să spun în apărarea colegilor. Simt aceeași revoltă ca voi. Dar…”

Traian Berbeceanu: „Cei care au hăcuit legislația penală sunt acum oripilați de ferocitatea infractorilor”

CTP: „Dăncilă nu e proasta lui Dragnea, e o hienă politică”

* Cum a scăpat o altă fată din maşina satrapului din Caracal. Au început să vorbească vecinii şi cunoştinţele celui acuzat că e criminal în serie

CITIŢI ŞI:

Nenorociților, ce-ați făcut din țara asta? O femeie era să fie violată într-o stație de autobuz, într-un mare oraș

Iohannis: „PSD și ALDE au legiferat cu un singur scop – protejarea infractorilor, prin slăbirea statului”

PNL: „Ororile legislative trebuie corectate urgent! PSD și ALDE să-și admită ticăloșiile! Au lăsat victimele fără apărare în fața criminalilor”

Dăncilă, ticăloasă ca Dragnea: „10 august seamănă cu o lovitură de stat”. CTP: „Este o zicere pentru pitecantropi”

Prodecanul-diavol de la Facultatea de Teologie. Afirmații șocante despre viol, prezervativ și musulmani. „Dacă femeia violată rămâne gravidă, înseamnă că i-a plăcut, ar vrea să se repete”

Păduchii din Casa Poporului și-au adus rudele și amantele să vadă gratis concertul Bon Jovi. Pagubă: 60.000 de euro

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

Cuc, DEMISIA! N-a „ciripit” nimic despre o şpagă de 500.000 de euro de care a aflat chiar în biroul său!

Impostori din tată-n fiu. „Generalul Izmană” și-a angajat beizadeaua pe ascuns la Ministerul Agriculturii „ca să se maturizeze”

VIDEO. Sorina pe post de mămică: „Nani, nani, puișorul mamii…” Plus: hărțuirea de la Otopeni a costat 7.400 de dolari

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

EXCLUSIV. Prima fotografie a Sorinei în America. Și primul mesaj al părinților ei, din New York: „Acum, Sorina e cetățean american!”

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

* A doua Românie creşte în Diaspora! Peste 600.000 de copii născuţi în familii emigrate în Europa

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. L-ati uitat pe Ciordache, ala care ne-a nenoroicit cu legile anti-justitie si cu tupeul lui nemasurat, ala caruia i-au cumparat socrii casa din Bucale, si el e din Caracal, deci inca un MONSTRU care ar trebui sa dispara definitiv din peisaj!!! Ma intreb pe unde va candida din nou ciordache la alegrile viitoare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -