Prim-ministrul bulgar a declarat că virusul pestei porcine a fost răspândit în Bulgaria de turiștii români care ”merg, mănâncă, aruncă”, spunând că aceștia nu aruncă resturile și gunoaiele la pubele, ci pe unde apucă.
Boiko Borisov a declarat, preluat de cotidienele „Sega” şi „Dnevnik”, că „turiştii români care ajung în Bulgaria sunt principalii responsabili pentru răspândirea pestei porcine africane”.
Şeful guvernului de la Sofia a argumentat prin lipsa educaţiei, în condiţiile în care „românii – susţine el – aruncă resturile alimentare pe marginea drumurilor, fără să folosească pubelele de gunoi”. „Merg, mănâncă, aruncă” a sintetizat Boiko Borisov comportamentul românilor, în faţa fermierilor nemulţumiţi adunaţi la şedinţa cu demnitarii bulgari.
Şeful guvernului de la Sofia a mai subliniat că, zilnic, aproximativ 5.700 de autovehicule româneşti intră în Bulgaria pe Podul Prieteniei, de peste Dunăre, de la Giurgiu-Ruse, şi că acestea poartă vina răspândirii pestei porcine.
Revolta fermierilor din cauza pestei porcine africane
La sfârşitul lunii iulie, şi şeful Autorităţii Sanitar Veterinare din Bulgaria, Damian Iliev, anunţase că responsabili pentru amploarea virusului pestei porcine africane în Nordul Bulgariei sunt porcii mistreţi din România, care trec Dunărea.
Măsurile sanitare luate de autorităţi pentru oprirea răspândirii virusului pestei porcine africane au provocat nemulţumirile fermierilor bulgari, acesta fiind şi motivul reuniunii de urgenţă de la Pazardjik cu prim-ministrul Boiko Borisov. Oamenii acuză autorităţile de incompetenţă în gestionarea crizei, de lipsa măsurilor de prevenţie şi de uciderea fără noimă a efectivelor de porci domestici.
Grecia a stopa importurile din Bulgaria
În ultimele zile, Grecia a anunţat interzicerea totală a importurilor de porci şi de carne de porc din Bulgaria. În acelaşi timp, la Pazardjik, prim-ministrul Boiko Borisov a anunţat că în 2020 fiecare gospodărie afectată de uciderea porcilor va primi, drept despăgubire imediată, câte 300 de leva (aproximativ 150 euro) şi un purcel sănătos.
Bulgaria se află în campanie electorală pentru alegerile locale de la 27 octombrie. Opoziţia, reprezentată de Partidul Socialist, care a fost înfrântă la alegerile europarlamentare din mai, acuză formaţiunea conservatoare GERB, condusă de Boiko Borisov, de incapacitate de a gestiona criza pestei porcine, cu efecte notabile în regiunile rurale ale ţării, relatează info-sud-est.ro.
Reacţia Ministerului român al Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe a reacționat în urma declarațiilor făcute de premierul Bulgariei la adresa turiștilor români, pe care le-a numit ”nefericite”. Totodată, MAE a anunțat că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va veni cu explicații pentru a contracara declarațiile lui Boiko Borisov.
”Dincolo de argumentele tehnice ce vor fi oferite de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor pentru a răspunde la afirmațiile nefericite ale premierului Bulgariei, Boiko Borisov, nu putem să nu ne manifestăm surprinderea și dezamăgirea pentru modul în care premierul bulgar s-a referit la turiștii români, mai ales în condițiile în care acestia contribuie substanțial la PIB-ul Bulgariei”, transmite Ministerul Afacerilor Externe printr-o postare făcută sâmbătă seară pe Facebook.
Românii aleg masiv litoralul Bulgariei
Românii au fost cei mai numeroşi turişti străini care au vizitat Bulgaria în anul 2018. Peste 1,3 milioane de români au ales să-şi petreacă zilele libere la vecinii noştri, conform datelor oficiale ale ministerului bulgar al Turismului, fiind urmaţi de greci şi germani.
Tendinţa se păstrează şi anul acesta, deşi hotelierii români sperau ca tichetele de vacanţă acordate bugetarilor să-i facă pe români să aleagă litoralul nostru.
Majoritatea staţiunilor de pe litoralul bulgăresc au atras ani de zile românii cu servicii all inclusive, servicii care la noi abia acum încep să apară mai ales în staţiunile din sudul litoralului. În topul preferinţelor românilor se află staţiunile: Sunny Beach (la 30 de kilometri de aeroportul Varna), Nisipurile de Aur, Albena, Balcic sau Burgas.
Litoralul bulgăresc se întinde pe o lungime de peste 300 de kilometri, având plajele orientate către sud, nord şi vest, iar peisajele sunt mai spectaculoase datorită dealurilor şi munţilor care combină armonios aceste diferenţe de relief. În Bulgaria, pe litoral, sunt peste 350.000 de locuri de cazare, majoritatea la hoteluri de patru sau chiar cinci stele, care oferă servicii all-inclusive, fiind foarte căutate de familiile cu unul sau doi copii.
Pe lângă mâncare, hotelierii oferă multe variante de petrecere a timpului pentru cei mici: spectacole, cluburi pentru copii, animatori. În ceea ce priveşte preţurile la sejururile all inclusive în staţiunile vecinilor noştri, ele se situează între 800 şi 1.000 de euro pentru două persoane (6-7 nopţi), la hoteluri de patru sau cinci stele. La noi, un sejur de 5 nopţi, la un hotel din Neptun-Olimp costă 3.650 de lei/camera dublă, servicii all inclusive, notează Adevărul.
Scade turismul în România
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au scăzut cu 4,4% în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 5,035 milioane, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, citat de Agerpres.ro.
Turiștii români au reprezentat 78,7%, iar cei străini 21,3%. Dintre aceștia din urmă, cei mai mulți au venit din Europa (74% din totalul turiștilor străini) iar dintre aceștia 84,7% au fost din țările UE.
Durata medie a şederii în România a turiștilor străini a fost de 2 zile.
Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în prima jumătate a anului au provenit din Germania ( 114.200), Italia şi Israel (fiecare cu câte 92.100), mai arată sursa citată.
ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:
* Până și Cumpănașu, omul PSD, insinuează că Paul Stănescu și „Ciordache” sunt pe mână cu interlopii din Caracal!
* Bunicul Luizei: „Să vină Iordache! Să vină toți politicienii care au făcut legi pentru criminali! Au dat legi să scape niște nemernici din pușcărie!”
* Cadavrul Alexandrei a ars în 5-6 ore. Monstrul a folosit vaselină și carbid, obținând temperatura de 1.000 de grade
* Bunicul Luizei: „Nu i-aș face nimic, doar i-aș scoate ochii! Să nu mai vadă lumină, să nu mai vadă soare!”
* DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni
* Şansa ca Luiza să fie în viaţă: monstrul spune că nu a ars-o, recunoaşte doar două crime şi a apărut o „a treia victimă”
* Comunicat DIICOT: oasele din cenușa monstrului din Caracal sunt ale Alexandrei, nu și ale Luizei
* Contribuția primarului PSD din Caracal la tragedia Alexandrei: a cumpărat 48 de camere de supraveghere, dar nu le-a montat
* Interlopii din Caracal, protejați de Poliție, aduc voturi pentru PSD. Verigile-cheie: Paul Stănescu și Dan Ciocan
* Luis Lazarus cântă în orchestra propagandei ruse. Către militarii americani de la Deveselu: „Acum ne luați și fetele?!”
* Alexandra putea fi salvată în 40 de minute. Era atât de simplu! Dar polițiștii de la 112 nu i-au pus întrebarea salvatoare
* Am dezlegat misterul! Alexandra la 112: ora 11.05 – „A venit, a venit, a venit!”; ora 11.51: „Vine, vine!”. Acum știm cine „a venit”!
* RECONSTITUIRE. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie
* Șeful Poliției Olt a avut mai mult încredere într-un lider interlop din Caracal decât în DOS sau STS, instituții ale statului!
* Au găsit telefonul Alexandrei, în parcul din Caracal! Cartela, tot acolo, dar aruncată în altă parte
* Oasele arse din curtea monstrului aparţin unei fete de 12-17 ani
* „Cazul Alexandra” decimează Guvernul PSD-ALDE. Al doilea ministru plecat în 3 zile. Motivul: o declarație tembelă
* Berbeceanu către Dăncilă: „Tanti, tocmai partidul pe care-l conduceți a indus starea de comă profundă structurilor de aplicare a legii”
VIDEO. Monstrul a mințit-o pe Alexandra: nu s-a dus la farmacie, ci la Craiova. A luat o cartelă și a sunat-o pe mama fetei
* Șeful Poliției Caracal e premiat cu pensionarea la 51 de ani! Ca să ia 12.000 de lei pe lună, a fost demis doar din vorbe
* Un criminolog analizează apelurile Alexandrei la 112. „O fată de 15 ani, răpită, violată şi bătută, e tratată cu o răceală dezarmantă”
* Șoc în direct, la A1: „De 10 ani, Poliţia din Caracal racolează tinere şi le duce la Belina, pentru orgiile sexuale ale lui Paul Stănescu şi Liviu Dragnea. Tot Caracalul ştie…”!
* Fiica monstrului din Caracal, complice la „plasat” fete italienilor? Mărturia unui partener de afaceri al concubinului Danielei Dincă
* Monstrul din Guvern: Nu l-am prins pe monstrul din Caracal pentru că ne-am concentrat pe lupta anti-corupție!
* Jandarmii din Craiova au gazat oameni pașnici pe 10 august, dar au refuzat să-l prindă pe monstrul din Caracal!
* Monstrul din Caracal și-a legat soția în lanțuri. Tatăl lui s-a spânzurat, iar fiica lui are un fond de vânătoare
* Curtea Constituţională Criminală. La cererea lui Ciorbea, CCR a respins legea care obliga posesorii de cartele pre-pay să-şi dea datele personale. Monstrul din Caracal folosea cartele
* Oltul, Sicilia României. Mafia PSD Olt care a condamnat-o pe Alexandra: Iordache – Vâlcov – Stănescu – Ciocan
* Ghinionul teribil al Alexandrei: n-a ajuns la noptiera în care se afla buletinul expirat al soției monstrului! Ar fi putut da adresa exactă la 112
* EXCLUSIV. „Monstrul va fi găsit mort în celulă. Săpaţi mai adânc, până la Ciordache! Alexandra n-a fost salvată din cauză că poliţiştii s-au temut să nu dea peste o reţea cu ramificaţii la vârful PSD”
* STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale
* AUDIO. Vocea îngerului. O auzi pe Alexandra și îți vine să-i sari cumva în ajutor. Doar polițiștii de la 112 au fost de piatră…
* Dăncilă, aveaţi tot ce trebuie ca s-o salvaţi pe Alexandra! TOT! De ce nu au folosit poliţiştii sistemul DOS pentru localizarea apelului la 112, mult mai performant decât cel al STS?
* Încă un indiciu vital ratat de Poliție: telefonul dat de ucigaș mamei Alexandrei, cu o oră și jumătate înainte de a-i omorî fata
* Presimțire sumbră a Alexandrei? Mesaj cu 5 zile înainte de a fi răpită: „S-a zis cu mine”. Pasărea străpunsă de suliță
* Paranoia: PSD-iștii cred că în spatele crimelor de la Caracal se află serviciile secrete, pentru a le distruge partidul
* HORROR. „Mamă soacră, fata e bine și va merge în Anglia, să facă bani”. Asta i-a spus mamei Alexandrei monstrul din Caracal, când fata zăcea în garaj, legată și violată
* Al doilea monstru din Caracal
* VIDEO. Băsescu: „Doar Ministerul de Interne și SRI au echipamente cu care o puteau localiza cu precizie pe Alexandra”
* VIDEO. Halucinant! Șeful PSD zice că Alexandra a murit din cauza protestatarilor #Rezist, care „țipă și se împotrivesc schimbărilor în sistem”!
* PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!
* Poliția a deschis aplicația de localizare a Alexandrei la peste o oră de la primul apel al fetei la 112. Minora putea fi salvată!
* O minciună a Poliției PSD-iste: „STS a furnizat trei adrese greșite”. Dacă suni de pe mobil, STS nu dă adrese, ci sectoare
* Alexandra a vorbit cu polițiștii, prin 112, nu de trei, ci de cinci ori! Monstrul plecase la farmacie, să ia o alifie
* Încă un nebun lăsat în libertate, care devine ucigaș! Acum 10 ani, monstrul din Caracal a fost internat la psihiatrie
* CCR confirmă: PSD și ALDE au modificat Codurile penale pentru infractori precum monstrul din Caracal
* Calvarul Alexandrei a început la scurt timp după ce a urcat în mașină. Lovită, legată și „orbită” cu bandă adezivă
* Observație cruntă a lui CTP: polițiștii gândesc la fel ca monstrul din Caracal – „fetele sunt curve”
* Paradox dureros: telefoanele date de Alexandra la 112 i-au grăbit moartea. Fata a fost ucisă la scurt timp, joi la prânz
* Boule-cu-epoleți, Luiza nu fugise cu Făt-Frumos! O răpise Monstrul, o violase și omorâse, o arsese în butoiul de tablă!
* Monstrul din Caracal scapă mai devreme cu ajutorul PSD-ALDE! Chiar dacă va fi condamnat pe viaţă, va beneficia de legea penală mai favorabilă
* „Tatăl ucidea cai, el câini. Îi plăcea să-i vadă cum se chinuie”. Mărturii despre viaţa monstrului din Caracal
* Amănuntul care-i înfundă definitiv pe polițiști: Alexandra le-a dat numărul de telefon al monstrului. De ce nu l-au folosit pentru identificare?
* GALERIE FOTO. Ea e Alexandra, fata zâmbitoare din Ansamblul „Dor de Romanați” din Caracal
* Alexandra e o eroină. Curajul ei a salvat de la moarte alte fete. Fără telefoanele ei la 112, monstrul din Caracal n-ar fi fost prins
* Procurorii acuză: scoaterea din joc a SRI, prin decizia CCR, a făcut imposibilă localizarea exactă a Alexandrei
* SINISTRU. Un cercel al Alexandrei a fost găsit în mașina monstrului din Caracal. Plus: oase și dinți de om în cenușa din butoi
* Curajul extraordinar al Alexandrei. Cele trei apeluri la 112 au fost de pe telefonul monstrului din Caracal, care-l uitase în preajma ei
* Doi criminali: monstrul din Caracal și statul român. O fată de 15 ani a fost răpită ieri și găsită tranșată azi, deși a sunat la 112
CITIŢI ŞI:
* Dreptatea socială adusă de PSD: îi plătim pensie de peste 15.000 de euro pe lună unui fost procuror comunist
* Dăncilă, ticăloasă ca Dragnea: „10 august seamănă cu o lovitură de stat”. CTP: „Este o zicere pentru pitecantropi”
* „Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România
* Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi
* VIDEO. Sorina pe post de mămică: „Nani, nani, puișorul mamii…” Plus: hărțuirea de la Otopeni a costat 7.400 de dolari
* Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei
* Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat
* Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora
* Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”
* Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!
De acord cu bulgarul. Încă nu suntem educați la nivelul economiei României. Gunoaiele se aruncă la pubele. Țigările pot fi aruncate pe caldarâm.
Viața e mai frumoasă fără Comedii Umane sau fără gunoaie pe fie unde.