vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCa să fie clar: Trump l-a INVITAT pe Iohannis la Casa Albă!

Ca să fie clar: Trump l-a INVITAT pe Iohannis la Casa Albă!

-

Nici n-a început să curgă bine ştirea cu vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Casa Albă că au şi început atacurile: Iohannis şi-a cumpărat imagine de campanie, pleacă taman acum înainte de alegeri, nu e bun decât de vizite. 

Într-o ţară ca România poţi accepta că nimic din ce poate fi bun pentru toată lumea nu e bun pentru unii; suntem epicentrul războiului continuu, trebuie să găsim răul chiar şi acolo unde nu e cazul.

Însă pentru cei care continuă să invoce „interesele personale” ale lui Klaus Iohannis într-un eveniment ce-ar trebui să fie salutat de toată România normală, redăm pentru conformitate ştirea Agerpres. Rugăm preopinenţii să citească atent măcar pasajele importante. Pentru a-i ajuta, le subliniem cu roşu. Iată:

- Advertisement -

„Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, pe 19 şi 20 august, o vizită la Washington, la invitaţia omologului american, Donald Trump, a precizat marţi seara Administraţia Prezidenţială.

Cu prilejul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic. Preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic”.

Sigur că e greu de acceptat pentru diversioniştii antiamericani, care încearcă să plaseze în minţile românilor invenţii marca fake news despre cum dădeau iama în „fetiţe din Caracal” soldaţi SUA de la baza Deveselu.

- Advertisement -

O vor face şi mai dihai acum, când au aflat că Iohannis nu dă doi bani pe propaganda sovietică. Pentru că, sub ea, nu se ascunde nimic bun pentru nimeni. Tot ce e bun stă în frazele subliniate mai sus cu roşu: că România are nevoie de America, mai ales acum când atacul dinspre est se înteţeşte. Dar şi SUA ne privesc cu respect, după cum arată informaţiile oficiale.

„Vizita survine în contextul în care România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de apartenenţă la NATO, notează Casa Albă.
Sursa citată subliniază că preşedintele Trump aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească aceste aniversări importante împreună cu preşedintele Iohannis.
Este pentru a doua oară, în actualele lor mandate, când preşedintele Trump şi preşedintele Iohannis au o întrevedere la Casa Albă, după întâlnirea din iunie 2017″, mai notează Agerpres.

Fără îndoială că vizita preşedintelui la Casa Albă, la invitaţia lui Donald Trump, îi va folosi lui Klaus Iohannis în campanie. Dar ce preşedinte ar rata o astfel de ocazie? Şi de ce e rău că Iohannis va folosi electoral prilejul, de vreme ce toţi avem câştigat de pe urma lui?

Sau nu chiar toţi, unora le pică rău, probabil… Dar chiar şi ei, dacă ţin la acurateţe, ca să nu zicem la onoare, pot să vadă dincolo de cuvintele din alfabetul „fake news”. Şi au ocazia să citească adevărul în comunicatul „negru pe alb” al Administraţiei Prezidenţiale. Sau „roşu pe alb”, în frazele de mai sus. Nu e greu!

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

Barometrul IMAS pe partide: PNL și USR se bat pentru primul loc, PSD e prăbușit sub 20%

Sondaj IMAS pentru prezidențiale: Iohannis 41,7%, Barna+Cioloș 19,8%, Tăriceanu 13,8%, Ponta 12,9%, Dăncilă 7,5%

Schimbări precipitate înainte de 10 august: patru demiteri în Ministerul de Interne. Au plecat și adjuncții lui Carmen Dan

Dăncilă, ticăloasă ca Dragnea: „10 august seamănă cu o lovitură de stat”. CTP: „Este o zicere pentru pitecantropi”

Dreptatea socială adusă de PSD: îi plătim pensie de peste 15.000 de euro pe lună unui fost procuror comunist

Fiica bulibaşei loveşte din nou, din Guvern. Acum, antisemit, cu „Iohannis = Hitler”. Statul român, penetrat de clanuri la vârful lui

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

FOTO-VIDEO. Un zâmbet larg de peste Ocean. Sorina a scăpat de spaimele unei Românii care-și terorizează copiii

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

TRAGEDIA DE LA CARACAL

Ultima noapte a Alexandrei. Monstrul a violat-o și a dormit în pat. Fata a dormit pe jos, legată de pat cu sfoară pentru baloți

Monstrul către anchetatori: „Hai, că v-am plimbat toată săptămâna. Vă arăt unde am aruncat-o pe Luiza”. A invocat „liniștea sufletului” său!

Se confirmă scenariul macabru: monstrul a ars-o și pe Luiza în același cazan. Cenușa și oasele nearse complet le-a aruncat la marginea pădurii, aproape de „casa groazei”

Amenințări pentru prietena Luizei: „Îi iau capu’ și îl pun în poarta liceului! Să umble cu lumânarea după ea!”. Poliția doarme

Ce bine că ne dai voie să protestăm pe 10 august, „Unchiule”! Îți mulțumim, JEGULE!

„Misiunea specială” a jandarmilor din Craiova, pentru care au refuzat s-o salveze pe Alexandra: mitingul din 10 august!

Votați PSD! Votați monstrul din Caracal!

VIDEO. Băsescu către Lazarus: „Faci jocuri politice, derbedeule! Ești prea mărunt pentru subiectul ăsta”

După ce a omorât-o pe Alexandra, monstrul s-a dus în oraș să cumpere pastile de carbid, ca s-o incinereze

Un aparat foto şi noi pete de sânge găsite în casa monstrului din Caracal

Până și Cumpănașu, omul PSD, insinuează că Paul Stănescu și „Ciordache” sunt pe mână cu interlopii din Caracal!

Bunicul Luizei: „Să vină Iordache! Să vină toți politicienii care au făcut legi pentru criminali! Au dat legi să scape niște nemernici din pușcărie!”

Cadavrul Alexandrei a ars în 5-6 ore. Monstrul a folosit vaselină și carbid, obținând temperatura de 1.000 de grade

Bunicul Luizei: „I-aș scoate ochii, să nu mai vadă lumină, să nu mai vadă soare!”

DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

Contribuția primarului PSD din Caracal la tragedia Alexandrei: a cumpărat 48 de camere de supraveghere, dar nu le-a montat

Interlopii din Caracal, protejați de Poliție, aduc voturi pentru PSD. Verigile-cheie: Paul Stănescu și Dan Ciocan

Luis Lazarus cântă în orchestra propagandei ruse. Către militarii americani de la Deveselu: „Acum ne luați și fetele?!”

Alexandra putea fi salvată în 40 de minute. Era atât de simplu! Dar polițiștii de la 112 nu i-au pus întrebarea salvatoare

Am dezlegat misterul! Alexandra la 112: ora 11.05 – „A venit, a venit, a venit!”; ora 11.51: „Vine, vine!”. Acum știm cine „a venit”!

RECONSTITUIRE. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie

Șeful Poliției Olt a avut mai mult încredere într-un lider interlop din Caracal decât în DOS sau STS, instituții ale statului!

Au găsit telefonul Alexandrei, în parcul din Caracal! Cartela era tot acolo, dar aruncată separat

„Cazul Alexandra” decimează Guvernul PSD-ALDE. Al doilea ministru plecat în 3 zile. Motivul: o declarație tembelă

Berbeceanu către Dăncilă: „Tanti, tocmai partidul pe care-l conduceți a indus starea de comă profundă structurilor de aplicare a legii”

VIDEO. Monstrul a mințit-o pe Alexandra: nu s-a dus la farmacie, ci la Craiova. A luat o cartelă și a sunat-o pe mama fetei

Șeful Poliției Caracal e premiat cu pensionarea la 51 de ani! Ca să ia 12.000 de lei pe lună, a fost demis doar din vorbe

Un criminolog analizează apelurile Alexandrei la 112. „O fată de 15 ani, răpită, violată şi bătută, e tratată cu o răceală dezarmantă”

Șoc în direct, la A1: „De 10 ani, Poliţia din Caracal racolează tinere şi le duce la Belina, pentru orgiile sexuale ale lui Paul Stănescu şi Liviu Dragnea. Tot Caracalul ştie…”!

Fiica monstrului din Caracal, complice la „plasat” fete italienilor? Mărturia unui partener de afaceri al concubinului Danielei Dincă

Monstrul din Guvern: Nu l-am prins pe monstrul din Caracal pentru că ne-am concentrat pe lupta anti-corupție!

Monstrul din Caracal și-a legat soția în lanțuri. Tatăl lui s-a spânzurat

Curtea Constituţională Criminală. La cererea lui Ciorbea, CCR a respins legea care obliga posesorii de cartele pre-pay să-şi dea datele personale. Monstrul din Caracal folosea cartele

Oltul, Sicilia României. Mafia PSD Olt care a condamnat-o pe Alexandra: Iordache – Vâlcov – Stănescu – Ciocan

Ghinionul teribil al Alexandrei: n-a ajuns la noptiera în care se afla buletinul expirat al soției monstrului! Ar fi putut da adresa exactă la 112

EXCLUSIV. „Monstrul va fi găsit mort în celulă. Săpaţi mai adânc, până la Ciordache! Alexandra n-a fost salvată din cauză că poliţiştii s-au temut să nu dea peste o reţea cu ramificaţii la vârful PSD”

STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

AUDIO. Vocea îngerului. O auzi pe Alexandra și îți vine să-i sari cumva în ajutor. Doar polițiștii de la 112 au fost de piatră…

Încă un indiciu vital ratat de Poliție: telefonul dat de ucigaș mamei Alexandrei, cu o oră și jumătate înainte de a-i omorî fata

Presimțire sumbră a Alexandrei? Mesaj cu 5 zile înainte de a fi răpită: „S-a zis cu mine”. Pasărea străpunsă de suliță

Paranoia: PSD-iștii cred că în spatele crimelor de la Caracal se află serviciile secrete, pentru a le distruge partidul

Al doilea monstru din Caracal

VIDEO. Băsescu: „Doar Ministerul de Interne și SRI au echipamente cu care o puteau localiza cu precizie pe Alexandra”

VIDEO. Halucinant! Șeful PSD zice că Alexandra a murit din cauza protestatarilor #Rezist, care „țipă și se împotrivesc schimbărilor în sistem”!

PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!

Alexandra a vorbit cu polițiștii, prin 112, nu de trei, ci de cinci ori!

Încă un nebun lăsat în libertate, care devine ucigaș! Acum 10 ani, monstrul din Caracal a fost internat la psihiatrie

CCR confirmă: PSD și ALDE au modificat Codurile penale pentru infractori precum monstrul din Caracal

Calvarul Alexandrei a început la scurt timp după ce a urcat în mașină. Lovită, legată și „orbită” cu bandă adezivă

Observație cruntă a lui CTP: polițiștii gândesc la fel ca monstrul din Caracal – „fetele sunt curve”

Paradox dureros: telefoanele date de Alexandra la 112 i-au grăbit moartea. Fata a fost ucisă la scurt timp, joi la prânz

Boule-cu-epoleți, Luiza nu fugise cu Făt-Frumos! O răpise Monstrul, o violase și omorâse, o arsese în butoiul de tablă!

Monstrul din Caracal scapă mai devreme cu ajutorul PSD-ALDE! Chiar dacă va fi condamnat pe viaţă, va beneficia de legea penală mai favorabilă

„Tatăl ucidea cai, el câini. Îi plăcea să-i vadă cum se chinuie”. Mărturii despre viaţa monstrului din Caracal

Amănuntul care-i înfundă definitiv pe polițiști: Alexandra le-a dat numărul de telefon al monstrului. De ce nu l-au folosit pentru identificare?

GALERIE FOTO. Ea e Alexandra, fata zâmbitoare din Ansamblul „Dor de Romanați” din Caracal

Alexandra e o eroină. Curajul ei a salvat de la moarte alte fete. Fără telefoanele ei la 112, monstrul din Caracal n-ar fi fost prins

Procurorii acuză: scoaterea din joc a SRI, prin decizia CCR, a făcut imposibilă localizarea exactă a Alexandrei

SINISTRU. Un cercel al Alexandrei a fost găsit în mașina monstrului din Caracal. Plus: oase și dinți de om în cenușa din butoi

Curajul extraordinar al Alexandrei. Cele trei apeluri la 112 au fost de pe telefonul monstrului din Caracal, care-l uitase în preajma ei

* Doi criminali: monstrul din Caracal și statul român. O fată de 15 ani a fost răpită ieri și găsită tranșată azi, deși a sunat la 112

 

2 COMENTARII

  1. Klaus Iohannis va vedea romanele mele în coperți de aur la Casa Albă şi coperțile în librăriile din New York şi Washington DC.

    Are noroc Iohannis că îmi place etica sa.

    Uncle Sam The Afghan 2007, Qwest Iraq

  2. Ma, voi credeti ca nu stim cum se fac lucrurile astea? „Stii Donald, sunt un aliat de nadejde dintr-o tara de care poate n-ai auzit, am nevoie si eu de putin sprijin in campania electorala, te rog in genunchi sa ma inviti” „Bine, Klaus, te invit, dar vezi sa cotizezi corespunzator”. Dupa care, „intamplator”, vin in Romanica niste „investitori bine intentionati” care isi fac plinul, ne lasa pe noi fara ce mai avem si noi ramanem sa ne umflam in pene la capitolul relatii externe…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -