Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a criticat presa pentru că a relatat despre starea sa de sănătate. El susține că a mers luni, nu duminică, la Spitalul de Neurochirrgie din Iaşi, ca să-și facă „analize medicale periodice”.
Ieri seară, Tudorel Toader era în stare gravă, prezenta hemiplegie, stare care presupune paralizie a unei jumătăţi a corpului, fiind diagnosticat cu un AVC (accident vascular cerebral) ischemic.
A fost internat la Terapie Intensivă, dar spre dimineaţă starea sa de sănătate a fost mai bună. Momentan, Toader este internat la Clinica de Neurologie, surse medicale explicând pentru Ziarul de Iaşi că cel mai probabil AVC-ul a fost tranzitoriu şi sunt şanse mari la o recuperare completă.
Potrivit unor surse locale, fostul ministru al Justiţiei a ajuns la spital duminică seara, după ce s-a simţit rău.
După mai multe ore petrecute la terapie intensivă, Toader a reuşit totuşi săea să îşi mişte mâna dreaptă.
Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Florin Grămadă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru primeşte îngrijiri medicale la Spitalul „Nicolae Oblu”, însă a spus că nu poate oferi detalii despre starea sa de sănătate. Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tudorel Toader, nu era cunoscut cu probleme grave de sănătate. El a reacţionat negativ faţă de apariţia în presă a situaţiei în care se află.
Noroc cu Mama Natură că ne mai scapă de starpiturile de bandiți bolșevici.
Cei care imi vor citi mesajul, sa ma ierte, sa ma ierte si divinitatea pentru ca e prima oara cand fac asa ceva:
Ma bucur din toata inima!!!!
Nemernicul acesta, rotita asta dezgustatoare a mafiotilor din sistem, a distrus efectiv bruma de normalitate, moralitate, stat de drept!!!
Ii doresc toata suferinta parintilor copiilor care au fost violati, batuti sau ucisi de criminalii eliberati prin recursul lui blestemat! Inclusiv psihopatul de la Caracal a ucis atat de des in ultimii ani pentru ca a prins curaj ca urmare a masacrarii justitiei de catre aceasta sluga a lui dragnea!
Monstrul asta cu diploma merita sa aiba gura si mainile inclestate pana la moarte, sa nu mai semneze in veci nici o lege criminala!!!!
Iarta-ma, doamne, ca doresc raul cuiva!
loaral draqu mai repede!
Slugãrel, când a aflat cã-l zboarã din postul cãldut de rector, a paralizat !
La cosul de gunoi cu javrele bolsevice !
Dumnezeu nu bate cu paru’ !
L-au ajuns blestemele pe nemernicul asta, si va fi si mai rau, niciunul nu va scapa! Ma intreb daca-i pare cuiva rau pentru el, exclusiv familiei.
Nu crapa jivina asta comunista. Uitati la cucuveaua de Ion Iliescu.