O lună am trăit numai în lumea mea: am organizat o expoziție, am scris un catalog al acesteia, am organizat o conferință de cel mai bun nivel, cu invitați de la mari universități și biblioteci europene etc.
M-am bucurat imens că toate au ieșit impecabil, că UBB a funcționat perfect, că toate comunicările au fost excelente, că ne-am prezentat bine față de colegi de la case mai mari.
În perioada asta nu am mai prea urmărit actualitatea, am refuzat toate invitațiile la TV, nu am mai scris pe Facebook. Nu am mai primit înjurături agramate de la cretini, ci laude de la savanți.
Și în fiecare zi m-am întrebat dacă merită să revin aici, să-mi otrăvesc viața. Dar iată-mă înapoi. Fiindcă privilegiul de a cerceta cărți și texte vechi de sute de ani se joacă aici, în for. Iar ce am câștigat în 37 de ani se poate nărui mâine.
Pentru această normalitate europeană, pentru viitorul studenților și doctoranzilor mei, pentru liniștea de a lucra și cerceta, mă simt dator să lupt.
„Lupta cu infinita bestialitate omenească” este datoria neîncetată a vieții noastre, după cum ne învăța Vasile Pârvan în 1919, în deschiderea cursurilor Universității din Cluj.
***
Imensul, fabulosul progres al României văzut prin ochii străinilor.
Am organizat o conferință internațională la UBB săptămâna trecută.
Un coleg de la Cambridge mi-a spus: ”Ai noroc că locuiești la Cluj, așa oraș frumos, curat, liniștit”. Iată că un oraș românesc îi pare frumos cuiva venit din paradisul pe pământ, Cambridge. Cetatea Alba Iulia a stârnit și ea admirația.
Două colege italience s-au mirat ce străzi bune avem. E drept, au văzut numai străzile din Cluj și Alba Iulia, precum și autostrada spre Alba Iulia. Am mai primit în trecut complimente de la colegi germani și americani, mirați ce puțin trafic e pe autostradă.
Colegi de la Oxford, Cambridge, École Pratique des Hautes Études, Sapienza etc. au găsit excelent nivelul universitarilor, doctoranzilor și dotărilor din UBB.
O colegă olandeză, care nu a mai venit în România din 1997, nu se aștepta să găsească la Cluj aeroport, mașini de închiriat cu cutie automată, bancomate…
Niște colege din Ungaria m-au invidiat că mi-am permis să cumpăr, pe un grant, un aparat de digitalizare performant.
Pe scurt: suntem europeni, decomplexat europeni. Nu ne amăgim: UBB e departe de Oxford, nu avem autostrăzi ca olandezii sau trenuri ca francezii, dar nici nu mai suntem niște amărâți ponosiți ca în anii 1990.
Am ajuns aici prin eforturile tăcute și consecvente ale milioanelor de români care, în loc să se plângă de condițiile din învățământ, au creat în jurul lor calitate; care au construit, au produs, au generat întreprinderi, restaurante. Și da, includ aici politicieni și administratori care au schimbat chipul orașeler și județelor ponosite ieșite din comunism.
Mai avem mult drum de parcurs, încă ne luptăm cu fărădelegea și prostia și ticăloșia moștenite din comunism, dar ce am reușit împreună în ultimii 37 de ani e spectaculos.
Și tocmai acum, când am obținut Occidentul, unii suspină după Rusia și Ceaușescu și prostie și mizerie și urâțenie și primitivism și sărăcie naționalistă…
