joi, martie 28, 2024
AcasăMainRadu Moraru către Șoșoacă: "Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!" /...

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

-

Emisiune antologică, vineri seara, la Nașul TV, care de aproape doi ani joacă rolul de oficină rusofilă a conspiraționismului ucigaș. Patronul televiziunii, Radu Moraru, a intrat prin telefon și i-a ridicat ode invitatei „de onoare” a emisiunii, Diana Iovanovici-Șoșoacă (cunoscută ca Senatoarea Urlătoare). Penibilul a atins cote absolute, iar la el a contribuit, cu modestele-i puteri, și precupeața ce ținea loc de moderator, Gabriela Calițescu.

Radu Moraru a început tare, oferindu-și serviciile cu o dezinvoltură care a surprins-o până și pe Șoșoacă: „Diana, draga mea, tare mi-aș fi dorit să te sfătuiesc, să fiu consilierul tău acum câteva zile, pentru că ai intrat într-un război planetar. Când te bați la nivel planetar, ai nevoie de soldați care să te-ajute. Îmi pare foarte rău, dar de-acuma putem corecta, ca să te ajut în această bătălie, în care, iată, este implicată familia ta”.

Calitățile Urlătoarei? Indiscutabile, în viziunea lui Radu Moraru: „Diana, tu ești un om foarte inteligent. Deci, inteligența dă pe-afară. Ești un om foarte popular. Deci, Diana, ai niște capacități uriașe…”.

Și iaca nevoia de unitate: „Să facem echipă, pentru că atunci când suntem doi, sau trei, sau mii, sau milioane, nu ne mai învinge nimeni”. 

- Advertisement -

Nașul îi jură credință Urlătoarei, care are de dat bătălii grele cu oculta mondială: „Diana, tu să înțelegi că întotdeauna eu și Nașul TV și toți colegii mei suntem alături de tine, inclusiv la această mascaradă care a fost o capcană”. („Mascaradă” e considerată prestația echipei de jurnaliști de la Raiu Uno, formată dintr-o italiancă, un sârb, un turc și o româncă, sechestrați cu toții de soții Diana și Silvestru Șoșoacă în cabinetul ei de avocatură).

Și revine oful radumorarian: „Îmi pare rău că nu am fost consilierul tău. Te rog frumos, te implor: ia-mă consilier gratuit! Gratuit, nu-ți cer nimic în tot ce fac”.

Auzi, o imploră! Pe Șoșoacă!!! Și plusează: „Diana, eu voi fi consilieru tău – că vrei, că nu vrei! (…) Deci, eu vreau să fiu consilierul tău cu orice preț. Gratis. Că accepți sau nu accepți, e treaba ta”.

- Advertisement -

Moraru își promovează utilitatea, doar-doar va fi acceptat în înalta demnitate de consilier șoșocar: „Dacă Diana avea un consilier în persoana mea, gratuit, nu cădea în această capcană. Este o capcană întinsă în mod perfid pentru ca să rezolve italienii niște probleme în Italia și la nivel mondial… european”.

„Șoșoacă procuror-șef al României – asta mi s-ar părea cel mai frumos cadou de Sărbători pentru poporul român”

Dar Radu Moraru nu se gândește doar la viitorul lui, se gândește și la viitorul ei, al Conspiraționistei Urlătoare, pe care Rusia – prin Sputnik.md – o susține oficial la Președinția României!

„Și vreau să le spun tuturor românilor că dacă mi-aș dori foarte mult să stârpim jaful și corupția din România, eu pe Diana Șoșoacă aș pune-o șeful procurorilor din România. Procurorul șef al României. (…) Mâine-poimâine, tu poți să fii cel mai tare procuror-șef al României, să bagi spaima în toți și să anchetezi în primul rând Covidul… și celelalte. Asta mi s-ar părea cel mai frumos cadou de Sărbători pentru poporul român”. Cadou, nineacă, pe capetele românilor!

„Diana, s-ar putea să ajungi omul care va împărți dreptatea și adevărul românilor”, plusează Moraru. Și creează o antiteză sifilitică: „Kovesi, care este o legendă fabricată de securiștii lui Coldea, este zero pe lângă tine. Deci, dacă oamenii vor să facă o comparație, să n-o facă! Kovesi este zero, Diana Șoșoacă trezește fiori pe spinările tuturor hoților și corupților și bandiților și trădătorilor României”.

Pam-pam!

Mânca-i-ar mama de frumoși!

Dialogul halucinant Radu Moraru – Diana Șoșoacă

(cu participarea prețioasă a gospodinei Gabriela Calițescu)

„Diana Șoșoacă – cel mai tare procuror-șef al României. Să bagi spaima în toți. Cel mai frumos cadou de Sărbători pentru poporul român. Să stârpim tot

Radu Moraru: Bună seara, Diana!

Diana Șoșoacă: Bună seara, Radu!

Radu Moraru: Draga mea, tare mi-aș fi dorit să te sfătuiesc, să fiu consilierul tău acum câteva zile, pentru că ai intrat într-un război planetar. Când te bați la nivel planetar, ai nevoie de soldați care să te-ajute. Îmi pare foarte rău, dar de-acuma putem corecta, ca să te ajut în această bătălie, în care, iată, este implicată familia ta. Și vreau să le spun tuturor românilor că dacă mi-aș dori foarte mult să stârpim jaful și corupția din România, eu pe Diana Șoșoacă aș pune-o șeful procurorilor din România. Procurorul șef al României, că în mod sigur…

Gabriela Calițescu: … vom stârpi corupția, da.

Radu Moraru: … vom stârpi tot. Diana, să nu te lași îmbătată de cei ce spun că tu vei fi mâine-poimâine președintele României. Astea sunt povești. Dar ce poți tu să fii mâine-poimâine – cel mai tare procuror-șef al României, să bagi spaima în toți și să anchetezi în primul rând Covidul… și celelalte. Asta mi s-ar părea cel mai frumos cadou de Sărbători pentru poporul român.

Diana Șoșoacă: Auzi, Radu? Cred că e mai ușor să ajung președintele României decât șeful procurorilor…

„Diana, tu ești un om foarte inteligent. Deci, inteligența dă pe-afară. Ai niște capacități uriașe. Kovesi, care este o legendă fabricată de securiștii lui Coldea, este zero pe lângă tine”

Radu Moraru: Diana, Diana… Diana, Diana, tu ești un om foarte inteligent. Deci, inteligența dă pe-afară. Ești un om foarte popular. Ești un om care ai luat un pic de viteză, cum am pățit-o și eu, și… revino la înțelepciunea mea, să facem echipă, pentru că atunci când suntem doi, sau trei, sau mii, sau milioane, nu ne mai învinge nimeni. Deci, Diana, ai niște capacități uriașe… și cum ai spus tu: e mai ușor să ajungi președinte… dar n-o să ajungi. Dar s-ar putea să fie mult mai sigur să ajungi omul care va împărți dreptatea și adevărul românilor. Kovesi, care este o legendă fabricată de securiștii lui Coldea, este zero pe lângă tine. Deci, dacă oamenii vor să facă o comparație, să n-o facă! Kovesi este zero, Diana Șoșoacă trezește fiori pe spinările tuturor hoților și corupților și bandiților și trădătorilor României. Și mă bucur că ne cunoaștem și că putem dialoga.

Diana Șoșoacă: Radu, îți mulțumesc foarte mult pentru aprecieri. (…) Știam de la început că vor să ne bage închisoare, știam de la început că vor face orice ca să mă oprească. (…)

„Diana, întotdeauna eu și Nașul TV și toți colegii mei suntem alături de tine. Te rog frumos, te implor: ia-mă consilier!”

Radu Moraru: Diana, te rog să m-asculți! Pe noi, românii, n-o să ne salveze niciun străin. (…) Vreau să înțelegi că lupta ta singulară nu ajută, nu se monetizează dacă nu ne unim cu toții. Tu să înțelegi că întotdeauna eu și Nașul TV și toți colegii mei suntem alături de tine, inclusiv la această mascaradă, care a fost o capcană… și îmi pare rău că nu am fost consilierul tău. Te rog frumos, te implor: ia-mă consilier, gratuit! Gratuit, nu-ți cer nimic în tot ce fac.

Diana Șoșoacă: Auzi, Radu, tu crezi că ăștia vor să-ți facă legitimație de consilier pro bono?! (…)

Radu Moraru: Diana, Diana, eu voi fi consilieru tău – că vrei, că nu vrei! Că alaltăseară te-am certat în emisiune. Te-am certat. Mi s-a părut că discursul tău putea să fie mult mai bun decât l-ai făcut. Și dacă te-ai supărat, îmi cer scuze. Deci, eu vreau să fiu consilierul tău cu orice preț. Gratis. Că accepți sau nu accepți, e treaba ta.

Diana Șoșoacă: Este OK… da’ nu se mai aude.

Radu Moraru: Treaba unui consilier este să spună idei. Tu le accepți sau nu. (…)

Diana Șoșoacă: Nu mai aud… Nu mai aud, nu mai am semnal… Nu mai am semnal…

Radu Moraru: Știți cum mănâncă Șoșoacă spaghetti? Cu tot cu italieni.

Diana Șoșoacă: … Nu mai am semnal…

„Dacă Diana era în consilierea mea, îi spuneam: «Ce să caute, mă, Rai Uno să-ți ia interviu?!»”

Radu Moraru: Deci, de la asta aș pleca: că tot ce i s-a întâmplat lu’ Diana este un avantaj. (…) Dacă Diana avea un consilier în persoana mea, gratuit, nu cădea în această capcană. Este o capcană întinsă în mod perfid pentru ca să rezolve italienii niște probleme în Italia și la nivel mondial… european. Dacă Diana era în consilierea mea, îi spuneam: „Ce să caute, mă, Rai Uno să-ți ia interviu?!”. N-avea nicio logică. Niciuna.

Gabriela Calițescu: Am mai citit și eu pe ici, pe colo: n-am văzut să aibă o activitate ca jurnalist această doamnă… Adică, eu n-am văzut o activitate a ei…

Radu Moraru: Diana, în acest război mondial…

Gabriela Calițescu: Radu, de ce, iată, se dorește cu orice preț eliminarea Dianei Șoșoacă din Parlament, eliminarea lui George Simion ca partid extremist, eliminarea vocilor care, iată, sunt acolo în aceste instituții și care demonstrează că luptă pentru poporul român?

„Diana știe că este la eliminare, cei de la AUR încă n-au înțeles. Se dorește implementarea dictaturii finale până la 1 martie”

Radu Moraru: Gabriela și Diana, ăsta e un plan pe care eu l-am spus de acum câteva luni. Statul român mafiot, ca să treacă la acțiune, are nevoie să elimine toate vocile. Pe 21 decembrie, marți, la ora 9.00, parlamentarii vor vota legea care va permite eliminarea românilor și inclusiv a lu’ Diana-AUR. Diana a înțeles, Diana știe că este la eliminare, cei de la AUR încă n-au înțeles. Se dorește implementarea dictaturii finale până la 1 martie. Ce a făcut Diana este o parte de adevăr, pentru că ea a fost folosită pentru ca să impregneze UE: „Domn’e, ia uite ce senatori avem, mușcă oamenii de mână…” – și e doar o poveste.

Diana Șoșoacă: (…) Se vedea foarte clar că italianca era sărită de pe fix. Cât de violentă era…

Gabriela Calițescu: Un jurnalist nu se sperie, un jurnalist își păstrează cumpătul și relatează adevărul. Când, vreodată…? Adică eu, una, n-am văzut o astfel de atitudine la niciun jurnalist cum am văzut acum: țipete, urlete, jigniri aduse unui demnitar, la care Poliția efectiv să nu reacționeze, când este obligația lor să asigure securitate și siguranță unui demnitar.

Radu Moraru: Este evident că este o cheie făcută ca s-o compromită pe Diana, să arate întregii lumi: „Ia uite ce extremiști sunt românii!” – care sunt în zona cea mai verde. Noi nu avem probleme cu Covidul, trebuie compromiși oamenii, senatorii…

Momente comice cu gospodina lu’ Moraru

„Nu poți să ai o astfel de atitudine în casa cuiva, și mai cu seamă în casa unui demnitar… că nu poți fi jurnalist”

În afara personajelor principale Radu Moraru și Diana Șoșoacă, la discuție a participat, meteoric, și moderatoarea emisiunii de la Nașul TV, gospodina Gabriela Calițescu, căzută definitiv în admirația Senatoarei Urlătoare. Deși rare și scurte, intervențiile mătușicii au fost memorabile pentru regia unei emisiuni de stand-up comedy.

Tonul este dat chiar de la dialogul din start:

Gabriela Calițescu: Bun venit, Diana Șoșoacă!

Diana Șoșoacă: Bună seara, mulțumesc pentru pentru invitație.

Gabriela Calițescu: Cu mare drag.

Și tot pup-pup-pup, pup-pup, ca pupăza din Tei, dar adorației față de Diana Șoșoacă i-a contrapus ura viscerală față de jurnalista italiană sechestrată și bătută de soții Șoșoacă.

Șoc și groază: gospodina de la Nașul TV îi dădea lecții de jurnalism unei vedete de la Rai Uno!

„În ziua de luni, eu am făcut o solicitare către Rai Uno, unde le-am cerut expres direcțiunii să ne spună exact poziția dumnealor cu privire la colega lor, dacă această atitudine a meseriei de jurnalism se poate cataloga ca jurnalist… că nu poți fi. (…) Sunt foarte curioasă cum răspunde direcțiunea unei televiziuni la un astfel de comportament. Exact așa cum ai spus și tu, Diana, la început: ca jurnalist, într-adevăr, ai oarecare protecție din partea autorităților, în condițiile în care ești atacat sau ți se întâmplă ceva… dar nu poți să ai o astfel de atitudine în casa cuiva, și mai cu seamă în casa unui demnitar. Așa ceva este inacceptabil”.

Gospodina și Urlătoarea

„De ce se dorește cu orice preț eliminarea Dianei Șoșoacă și a lui George Simion, care luptă pentru poporul român?”

Ura față de jurnalista italiană este asortată cu grija față de demnitarul român: „Un jurnalist nu se sperie, un jurnalist își păstrează cumpătul și relatează adevărul. Când, vreodată…? Adică eu, una, n-am văzut o astfel de atitudine la niciun jurnalist cum am văzut acum: țipete, urlete, jigniri aduse unui demnitar, la care Poliția efectiv să nu reacționeze, când este obligația lor să asigure securitate și siguranță unui demnitar”.

Și să vezi, nenicule, dezvăluiri de gospodină, de plânge și azi „macaronara”: „Am mai citit și eu pe ici, pe colo: n-am văzut să aibă o activitate ca jurnalist această doamnă… Adică, eu n-am văzut o activitate a ei…”

Dar mătușicii îi stă bine cu pup-pup-pup, pup-pup-pup, așa că emite magistral: „Radu, de ce, iată, se dorește cu orice preț eliminarea Dianei Șoșoacă din Parlament, eliminarea lui George Simion ca partid extremist, eliminarea vocilor care, iată, sunt acolo în aceste instituții și care demonstrează că luptă pentru poporul român?”

„Ești luat pe sus, fără doar și poate. Știm foarte bine cum lucrează serviciile”

Un nou dialog halucinant, în care gospodina Calițescu o învață pe Urlătoare cum să se ferească nu doar de echipa de la Rai Uno (cu „turcul” în misiune specială!), ci și de serviciile secrete!

Diana Șoșoacă: Ei așa fac: îți plasează cocaină sau bani însemnați, pleacă și în câteva minute intră băieții de la…

Gabriela Calițescu: Ești luat pe sus, fără doar și poate.

Diana Șoșoacă: … și te saltă, da… și se duc exact la locul în care ți-au lăsat drogurile sau… Mai mult decât atât, ei ar putea să fi plasat acolo inclusiv aparate de înregistrare. Eu acuma trebuie să solicit – nici nu știu cui să solicit, pentru că eu nu mai am încredere în nicio instituție a statului – să vină să facă un control pentru depistarea a aceea ce au făcut ei acolo. Pentru că erau patru. Nu puteam să știu care dintre ei încotro se duce – și noi eram trei oameni, din care consilierul meu a stat frumos în office, nu a ieșit de-acolo, eram numai eu cu soțul meu. Și soțul meu s-a ținut după turc să nu-l lase să intre, pentru că a vrut să se ducă în camera mea, în office-ul meu personal, unde eu am cele mai multe probleme, unde acum calculatorul…

Gabriela Calițescu: Nu știu dacă e bine să spui treaba asta, că știm foarte bine cum lucrează serviciile și pot intra peste tine în casă și când dormi…

„Eu n-am auzit de această doamnă până acum. Nici nu știu din ce trust face parte”

Dar trebuie pedepsiți și românii care n-o admiră pe Diana Șoșoacă și nici emisiunile gospodinei! Drept urmare, acesta face apel la „Răducu’, băiatul de la tehnic, să-i blocheze pe „hateri”.

Diana Șoșoacă: .(…) Italianca a început să urle. De ce să urle? Nici măcar Delia Marinescu nu a vrut să prezinte legitimația.

Gabriela Calițescu: Mă rog, eu n-am auzit de această doamnă până acum… N-am auzit de această doamnă Delia Marinescu. Nici nu știu din ce trust face parte.

Diana Șoșoacă: .E din partea #reziștilor.

Gabriela Calițescu: Am înțeles. Văd că este o întreagă revoluție pe Facebook. Cei care sunt atât de înverșunați… Răducu, te rog eu, blochează-i în această secundă! Sunt hateri..

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

* Uriașul aparat mobilizat s-o salveze pe Șoșoacă: RTV, Sputnik, Codrin, Ciuvică, Gușă, Roșca Stănescu, Flavia Groșan, Luju, Stiripesurse, Ortodoxinfo, postacii rușilor și ai AUR

Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

* Radu Moraru, zdrobit de propriile minciuni anti-vacciniste și jigniri scabroase. Nașul TV, amendat de CNA cu încă 100.000 de lei

* Radu Moraru, amendat pentru fantasmele cu teste anti-Covid prin „bețișoare băgate în fund”. „Vor să ia teste din anus. E sodomizare!”

* Radu Moraru, amendat de CNA cu 30.000 de lei după ce a spus la Nașul TV că „Arahat e homosexual și cu asta l-au șantajat”

* Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

Radu Moraru, delirant: La vaccinare, „globaliștii” îți bagă „ceva” periculos, apoi te șantajează ca să-ți dea „antidotul”!

Radu Moraru zice că tot Trump e președintele SUA, cu ajutorul Armatei! „«Bideu» va fi arestat pentru trădare de țară. Îl mint unii că e președinte”

Radu Moraru salvează planeta: „Luni le trimit soluția la Air Canada, să nu dea afară 20.000 de oameni. Și celorlalte companii…”

VIDEO. Radu Moraru, delirant: „«Iohannis, ai coronavirus? Ia, întinde-te pe pat, să-ți pun ventilatoru’-n nas!». Și l-am omorât”

VIDEO. Radu Moraru către români: „Sunteți fraieri și proști! De ce-ați fost la vot?! De azi, eu sunt adevăratul președinte al României. Voi fi coșmarul lui Iohannis! El e mai prost decât Dăncilă”

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Unele televiziuni ar trebui sa aiba o eticheta gen Sectia de Psihiatrie, Spitalul de Boli Bervoase. Radu Moraru este un dezaxat care la un examen medical va fi inchis de urgenta la Balaceanca. Asta vedem cand prostul satului poate sa se exprime, cand orice bolnav incurabil mental poate sa se exprime. Facebook, Instagram, televiziunile de cacat pot face acest lucru, sa dea dreptul putorii sa ne inunde narile.

  2. Da să vedeți ce a spus pe un live șoșoloanca,s-a (semi)reincarnat in Dana Budeanu,a bagat o cu uciderea copiilor,violarea nevestelor,pierderea proprietatilor ca asa cere Uniunea Europeana,am vazut putin mai devreme la Buna Romania la B1

  3. MĂĂĂĂĂĂ, VOI ZIARIȘTI.COM, CÂND O SĂ FIȚI ȘI VOI PATRIOȚI ADEVĂRAȚI , ??????? CÂND O SĂ MAI LASAȚI BĂȘCĂLIA????? , CARE NU E DEMNĂ DE CALITATEA VOASTRĂ DE ZIARIȘI, CARE TREBUIE SĂ PREZINTE == ADEVĂRUL== NU SĂ-L DEZICĂ! VOI TREBUIE SĂ FIȚI EXEMPLU DE CORECTITUDINE ȘI MANIFESTARE, PENTRU A DEVENII DE ÎNCREDERE PENTRU POPORUL ROMÂN, ALTFEL VEȚI CĂDEA ÎN DERIZORIU PENTRU TOATĂ ROMÂNIA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -