Acasă News VIDEO. Radu Moraru era cât pe ce să alunge "dictatura militaro-medicală" a...

VIDEO. Radu Moraru era cât pe ce să alunge „dictatura militaro-medicală” a lui Iohannis, dar a venit furtuna. Revoluția se amână până săptămâna viitoare

Timp de o săptămână, Radu Moraru a anunțat zi de zi, repetând de zeci de ori, că toată națiunea să fie cu ochii pe el, pe emisiunea lui de la Nașul TV, în ziua de 20 iulie 2020, ora 20, pentru că va începe revoluția. Promitea că va zdrobi „sistemul mafiot” din România, dictatura medicalo-militară a lui Klaus Iohannis.

În ziua cu pricina, la ora stabilită pentru „rivuluțiune”, surpriză: Radu Moraru nu doar că nu l-a alungat pe Klaus Iohannis, dar nici măcar n-a venit la emisiune!!!

El a trimis-o în studio pe gospodina care-i mestecă toți dumicații minciunilor, iar el stătea frumușel acasă și vorbea prin telefon.

„Nașul” a explicat de ce nu pornește încă tăvălugul revoluției: „Acolo unde sunt a fost o furtună foarte puternică, spectaculoasă, sfârșită cu un curcubeu minunat, dar comunicațiile au cedat”.

Nenorocită furtună! Din cauza ei, poporul român trebuie să mai rabde o săptămână „dictatura medicalo-militară” a lui Klaus Iohannis. Dar Radu Moraru a promis că lunea viitoare, tot la ora 20, nu-l mai iartă pe „tiran”.

VIDEO: Emisiunea lui Radu Moraru fără Radu Moraru! 🙂

Explicațiile lui Radu Moraru pentru amânarea revoluției anti-Iohannis

„A fost o furtună foarte puternică, spectaculoasă, sfârșită cu un curcubeu minunat, dar comunicațiile au cedat”

* „Am ales această variantă, prin telefon, pentru că acolo unde sunt a fost o furtună foarte puternică, spectaculoasă, sfârșită cu un curcubeu minunat, dar comunicațiile au cedat. Și ca să nu dăm emoții telespectatorilor, am preferat această variantă telefonică sigură.”

* „Am anunțat încă de acum multe zile că-i așteptăm pe români să fie prezenți pe 20, ora 20, 2020, să vedem ce facem.”

* „Vreau să trecem la un alt nivel, pentru deocamdată nu putem să scoatem sute de mii de oameni, nu avem banii necesari.”

„La noi este varianta cea mai dură, de tip nord-coreean, chinezesc. Dictatura militaro-medicală”

* „Legea carantinei va permite câte stări de urgență va dori sistemul mafiot, până la sfârșitul anului. Și nu se întâmplă doar la noi. Sigur, la noi este varianta cea mai dură, de tip nord-coreean, chinezesc.”

* „Probabil că în zilele următoare, când vor vedea efectele acestei dictaturi militaro-medicală, abia atunci mulți vor fi șocați.”

* „Avem dictatură militară, prin Direcția de Sănătate Publică, controlată de sviciul secret al Ministerului de Interne.”

* „În 30 de ani n-au putut să dărâme tot ce-a construit Ceaușescu.”

„Bă, cu ce vine Nașu’? Dacă ne încurcă iarăși?”

* „Acum, când vorbim, ne înregistrează toate serviciile, toată lumea, toți… Înregistrează și fac rapoarte, să vadă… «Bă, cu ce vine Nașu’? Dacă ne încurcă iarăși?». Eu nu mai vreau să-i încurc, eu vreau să ne luăm țara înapoi.”

* „Eu sunt în direct, suntem pe telefon, pentru că astăzi a fost o furtună în zona în care mă aflu, una foarte puternică, și era riscant să facem o emisiune în care oamenii nu auzeau ce spun. Au căzut mai multe rețele de comunicații. Am ales-o pe cea mai sigură. Important era să mă audă oamenii, nu să mă vadă, că m-au văzut destul în ultimele patru luni.”

„Varianta pe care n-o doresc nici dușmanilor lor. Este varianta cu violență… nu ca în 1989 – cu morți, dispăruți, mult mai dur”

* „Sunt patru variante. Varianta 3 este varianta pe care o testăm lunea viitoare, pe 27 iulie, în direct. Atunci o să fiu în studioul de la București și vom vedea ce au hotărât românii. Pe varianta 3 acționăm acum, până nu este prea târziu. Pașnic.”

* „Pentru că varianta 4 este varianta pe care n-o doresc nici dușmanilor lor. Este varianta cu violență… nu ca în 1989 – cu morți, dispăruți, mult mai dur.”

* „Noi trebuie să acționăm rapid și pașnic. Iar propunerea mea e să nu acționăm clasic sau cu metodele lor.”

„Cea mai mare platformă civică, cu care să participăm la alegeri și să le câștigăm”

* „Vreau să organizez cea mai mare platformă civică, cu care să participăm la alegeri și să le câștigăm.”

* „Am luat o decizie: nu voi candida la nimic – la locale, la generale -, tocmai pentru a fi arbitrul și garantul acestei platforme civice cum România n-a avut niciodată.”

* „Eu, împreună cu o echipă pe care am stabilit-o, vom verifica să nu intre nimeni care să nu facă cinste și onoare României.”

„România are nevoie de un lider de maximă încredere”. Radu Moraru! :)))

* „Iar această platformă va câștiga… va fi sprijinită de Nașul TV. Nu va pune nimeni mâna pe ea. Iar eu nu vreau nicio funcție, niciun salariu, nimic. Niciun avantaj, pentru că mi-am dat seama că România are nevoie de un lider de maximă încredere, dar care să dovedească că nu e ca ceilalți – «vrea și el cașcaval, vrea și el o bucățică de ceva, vrea și el o funcție, o medalie, o ceva».”

* „Voi gira, voi garanta și voi verifica, împreună cu această echipă a noastră, pe toți cei care vor face un pas în spate, în toate localitățile, și vor dori să pice.”

* „La momentul acesta, odată cu ultima piesă din tabloul acesta, din puzzle-ul pe care sistemul mafiot – cu Iohannis în frunte – au așezat, din acest moment cred că avem cea mai mare credibilitate în rândul românilor.”

* „Spuneam de dictatură și iată că dictatura este ceva palpabil. Va începe să funcționeze vizibil, la vedere. Tu îți vei vedea copiii sau neamurile, la televizor, luați pe sus, că sunt suspecți, iar presa va minți. De aceea e nevoie ca Nașul TV să rămână puternic.”

* „Rămân aici garantul și voi lupta inclusiv pentru toate drepturile, tot ce ne-a fost luat. Avem timp de gândire o săptămână.”

„Mergeți pe mâna mea! Aici e nevoie de o mână forte”

* „Această platformă civică va ataca toate alegerile. Vom fi o forță civică total diferită de toate partidele. Noi suntem altfel decât dușmanii noștri.”

* „Mergeți pe mâna mea! Aici e nevoie de o mână forte, de un organizator bun, un patriot adevărat și un lider care nu vrea nimic pentru el.”

* „Românii trebuie să se hotărască în maximum o săptămână, până lunea viitoare.”

* „Luni, exact peste o săptămână, vă aștept. Gândiți-vă până luni! Poate o să și candidez, dacă mi-o veți cere.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

Radu Moraru salvează planeta: „Luni le trimit soluția la Air Canada, să nu dea afară 20.000 de oameni. Și celorlalte companii…”

VIDEO. Radu Moraru, delirant: „«Iohannis, ai coronavirus? Ia, întinde-te pe pat, să-ți pun ventilatoru’-n nas!». Și l-am omorât”

VIDEO. Radu Moraru către români: „Sunteți fraieri și proști! De ce-ați fost la vot?! De azi, eu sunt adevăratul președinte al României. Voi fi coșmarul lui Iohannis! El e mai prost decât Dăncilă”

loading...

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările