Sute de perechi de pantofi au fost depuse, sâmbătă, în faţa Ministerului Afacerilor Interne, pentru a atrage atenţia asupra cazurilor de copii dispăruţi. Manifestarea a fost organizată „pentru a atrage atenţia că tragedia de la Caracal nu este singulară”.
Evenimentul, organizat de PNL Bucureşti, a început la 11.05, ora primului apel făcut la numărul unic de urgenţă 112 de către Alexandra Măceşanu.
Violeta Alexandru, preşedintele filialei PNL Bucureşti, a vorbit despre nevoia de profesionalizare în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor de dispariţie.
„Să se specializeze un corp de persoane din interiorul sistemului public, care să fie în stare să gestioneze genul acesta de situaţii, situaţii aparte pentru care îţi trebuie un anumit nivel de pregătire ca să faci faţă”, a spus Violeta Alexandru, arătând că s-ar putea forma „zece poliţişti, zece specialişti pe judeţ”.
400 de copii dispăruţi anual
Totodată, preşedintele PNL Bucureşti a subliniat nevoia de evaluări în interiorul sistemului de poliţie.
„Cerem ca în interiorul sistemului de poliţie să se facă nişte evaluări de sus în jos, de jos în sus, să se facă pe toate palierele decizionale şi să se comunice public – cunoscut fiind faptul că ministerul nu are această practică a transparenţei şi a comunicării informaţiilor – de data aceasta le cerem să comunice public care sunt nivelurile de competenţă”, a punctat ea.
Daniel Ciungu, organizatorul evenimentului, a afirmat că acesta a fost gândit pentru a trage un semnal de alarmă: anual 400 de copii dispăruţi nu sunt găsiţi.El a menţionat şi „presiunea publică” în urma cazului Alexandrei Măceşanu.
„E un caz care de mulţi ani nu a mai fost întâlnit şi toată lumea e pur şi simplu nervoasă. Ăsta e cuvântul potrivit, cred eu. Bineînţeles că e momentul în care ar trebui să se acţioneze”, a mai spus organizatorul acţiunii.
200 de perechi de pantofi şi cartea „Copilul furat”
În faţa Ministerului Afacerilor Interne, în zona statuii lui Iuliu Maniu, au fost depuse aproximativ 200 de perechi de pantofi, jucării de pluş, o candelă şi cartea „Copilul furat” de Ian McEwan.
Conform cifrelor oficiale, în România, anul trecut, au fost daţi dispăruţi 4.000 de minori. Au fost regăsiţi 3.600, relatează Agerpres.
Miercurea trecută, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”. Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa criminalului de 66 de ani, vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.
Sâmbătă, DIICOT a informat că, din analizele de laborator ale probelor efectuate până în prezent, în cazul Caracal, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane – Alexandra Măceşanu, concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor fetei.
Oare cum dorme carmen Dan??Citi din cei 400 de copii disparuti sint pe Site la MAI?? nu rapunde nimeni??