Raportul MAI în cazul tragediei de la Caracal arată că Gruparea Mobilă Jandarmi Craiova a refuzat să trimită luptători pentru a sprijini operațiunea de salvare a Alexandrei Măceșanu (15 ani) și de de prindere a celui ce o răpise, Gheorghe Dincă (66 de ani). Am aflat motivul acestui refuz: Brigada condusă de coloneii Mirea și Botan se pregătește intens pentru protestul din 10 august, de la București.
În Raportul MAI se precizează că polițistul care coordona acţiunea din noaptea percheziţiei de la casa lui Gheorghe Dincă a cerut 20 de jandarmi, în sprijin, comandandului Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova. Comandantul a refuzat, motivând că are oamenii ocupaţi cu alte misiuni.
Poliţistul din Caracal avea de acoperit cu forţe trei adrese în care se intra simultan pentru percheziţii, la ora 6.00. A obţinut sprijin în cele din urmă de la jandarmi, dar nu 20, ci 10, ;i nu de la Craiova, ci de la Slatina. Jandarmeria Craiova și-a dus refuzul până la capăt.
Fragment din Raportul MAI: „Poliţistul a luat legătura telefonic cu adjunctul şefului Grupării Mobile Jandarmi Craiova, colonelul B, solicitându-i să fie sprijinit cu 20 de jandarmi, însă acesta a refuzat, spunând că are oamenii în dispozitiv. Ulterior, comandantul IJJ Olt, domnul colonel D, a pus la dispoziţie 10 jandarmi în sprijin pentru efectuarea percheziţiilor domiciliare, aceştia prezentându-se la ora 5.30 la sediul Poliţiei Municipiului Caracal”.
Pregătiri de la 1 iule pentru 10 august
Raportul MAI face referire la discuţia care a avut loc în jurul orei 1.00 noaptea între adjunctul şefului IPJ Olt, comisarul-șef Nicolae Alexe, şi adjunctul şefului Grupării Mobile de Jandarmi „Frații Buzești” din Craiova, locotenent-colonelul Emanuel Theodor Botan.
Surse din interiorul Jandarmeriei au dezvăluit, pentru Ziaristii.com, motivul pentru care lt. col. Botan a refuzat să-i sară în ajutor comisarului-șef Alexe: în momentul solicitării – 26 iulie 2019 -, Gruparea Mobilă de Jandarmi din Craiova se pregătea pentru o misiune specială – mitingul și marșul anunțate pentru 10 august la București.
Gruparea Mobilă condusă de lt. col. Cosmin Mirea și de adjunctul său, Emanuel Botan, a început pregătirile pentru 10 august încă de la 1 iulie, la fel ca alte câteva Grupări Mobile, printre care cele de la Constanța, Ploiești și Brașov.
Ca și anul trecut, protestul de la București este considerat „misiune de gradul zero”. Totuși, spre deosebire de 2018, în acest an jandarmii din Grupările Mobile nu au mai fost intoxicați cu informații false, de genul „va fi o tentativă de lovitură de stat”. Cel puțin până în acest moment, eu au fost sfătuiți să nu provoace, să nu fie violenți și să nu agreseze protestatarii pașnici. Adică, exact pe dos decât s-a întâmplat anul trecut.
Obligație legală: combaterea infracționalității
Grupările Mobile de Jandarmi nu se subordonează Inspectoratelor județene de Jandarmerie, ci direct Inspectoratului general al Jandarmeriei Române. Aceste Brigăzi Mobile au fost înființate prin Legea nr. 550 din 29.11.2004 (Legea jandarmeriei), publicată în Monitorul Oficial pe 13 decembrie 2004.
În art. 11 al legii se precizează: „Gruparea de jandarmi mobilă funcționează în subordinea Inspectoratului General, ca structură destinată organizării și executării misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publice și de combatere a infracționalității în zona de responsabilitate teritorială”.
Pe baza acestui articol a apelat comisarul-șef Nicolae Alexe, de la IPJ Olt, la Brigada Mobilă de la Craiova – pentru o misiune de „combatere a infracționalității în zona de responsabilitate teritorială”. Iar „zona de responsabilitate teritorială” o găsim definită chiar pe site-ul instituției:„Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova este destinată organizării, conducerii şi executării misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice şi de combatere a infracţionalităţii în zona de responsabilitate corespunzătoare teritoriului judeţelor Dolj, Olt, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Gorj și Mehedinţi ori în alte zone”. Așadar, județul Olt e precizat explicit.
Jandarmii din Gruparea Mobilă au un statut superior celor de la inspectoratele județene. Sunt mai odihniți, mai bine hrăniți, au salarii mai mari cu 40-50%. Nu merg la inundații sau la alte misiuni civile. Nu se numesc „jandarmi”, ci „luptători în brigada mobilă”.
Încă un amănunt important: și Gruparea Mobilă a Jandarmeriei este cuplată la 112, pentru a interveni în sprijinul Poliției în situații grave.
Colonelul Botan, de la Slatina la Craiova
Documentul Ministerului de Interne precizează clar: Gruparea Mobilă de la Craiova a refuzat să trimită oameni la Caracal, în sprijinul echipei formate din polițiști și procurori, pentru prinderea unui violator periculos și, eventual, pentru salvarea Alexandrei (în acel moment, nu se știa dacă fata mai este în viață sau nu).
Aceeași Grupare Mobilă de la Craiova n-a refuzat să trimită trupe la București, la represiunea din 10-11 august 2018. Atunci, jandarmii craioveni, alături de colegii lor din București, Constanța, Prahova etc., au dat dovadă de mult zel în a-i gaza, bate și hăitui pe manifestanții pașnici din Piața Victoriei.
Colonelul Emanuel Theodor Botan, cel care pe 26 iulie 2019 a refuzat să sprijine acțiunea de la Caracal, nu se afla la comanda Jandarmeriei Craiova în august 2018. El a fost numit adjunct al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova în noiembrie 2018, la trei luni după masacrul din Piața Victoriei, fiind adus de la Slatina.
Faptul că lucrase la Jandarmeria din județul Olt era un argument în plus pentru colonelul Botan să sară în ajutorul colegilor săi polițiști din Olt, pentru operațiunea de la Caracal, mai ales că acest oraș se află la numai 55 de kilometri de Craiova.
Înseamnă că acești comandanți nu și-au făcut datoria conform Legii nr. 550 (Legea jandarmeriei)! Ar trebui să răspundă disciplinar.
Astia sunt pregatiti pt 10 August? Ce fizionomii graitoare au cei doi din poza! Cel din stanga pare un ticalos viclean. Cel din dreapta, pare o bruta increzuta, ambitioasa, incapabila sa discearna intre un ordin ticalos care trebuie refuzat si unul corect. Sper ca vor avea un dram de minte si nu vor repeta ororile de anul trecut, timpul cand vor plati se apropie.
Multi ticalosi trebuie sa raspunda penal pentru multele ticalosii care s-au facut impotriva acestui popor.
Dar, fiidca sunt prea multe ticalosii si prea multi ticalosi, ca sa nu fim coplesiti trebui inceput sistematic prin descalcirea acestui caz Caracal.
Sper ca nu va scapa niciunul!
Anul trecut, la vremea asta, „luptatorii” (Sic !) de la Gruparea Mobila de Jandarmi „Dobrogea”, din Constanta (cartierul Palas), se antrenau, de-mama-focului, in poligon, cu… munitie-de-lupta (!), pentru a contribui, alaturi de alti camarazi de la G.M. din tara, la… „dejucarea unei lovituri-de-stat” (Sic !), anuntata isteric de catre cei din P.S.D. si A.L.D.E. !!! Ai fost, Grigore, singurul ziarist care a devoalat si detaliat, dupa 10 august 2018, toate aceste porcarii (in emisiune la Rares Bogdan)…