vineri, octombrie 4, 2024
AcasăDezvăluiriAlexandra, de ce n-ai sunat la 113? Că acum se face şi...

Alexandra, de ce n-ai sunat la 113? Că acum se face şi 114…

-

Complicitatea indirectă a angajaţilor statului cu monstrul din Caracal a fost dovedită şi prin felul în care au reacţionat angajaţii de la 112 şi poliţiştii implicaţi direct în operaţiune. Aceştia puteau rapid să afle locul unde este sechestrată Alexandra (15 ani), dar au preferat să piardă timp preţios.

Nu le-a păsat. Altfel ar fi decis să activeze imediat sistemul deţinut de DOS (Direcţia de Operaţiuni Speciale din MAI), ce permite detectarea cu mare preciziei a locului unui apel la 112.

Acum, după ce Alexandra nu mai e, Guvernul vrea să arate că are „soluţii” care să prevină tragedii precum Caracal.

- Advertisement -

Ministerul Comunicaţiilor a pus în dezbatere un proiect legislativ care prevede introducerea unui nou număr de urgenţă – 114. Potrivit proiectului normativ, publicat pe site-ul ministerului, la numărul de urgenţă 114 se vor transmite automat date de localizare a telefonului mobil.

Acest nou număr de urgenţă, 114, alături de cel existent, 112, va ajuta la soluţionarea rapidă a situaţiilor care necesită intervenţii de urgenţă, spun iniţiatorii.

„Transmiterea mesajelor tehnice standardizate scurte ce conţin informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal se realizează fără intervenţia apelantului, către numărul unic 114.” „(4) Furnizorii de reţele publice mobile de telefonie au obligaţia de a suporta atât costurile determinate de transmiterea la numărul 114 a mesajelor tehnice standardizate scurte ce conţin informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal, cât şi costurile aferente traficului generat pe o conexiune de date de transmiterea informaţiei de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal”, se arată în proiectul de lege supus dezbaterii publice.

- Advertisement -

În România, pe lângă numărul unic de urgenţă 112 funcţionează şi numărul unic 113, la care se persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire pot transmite SMS serviciilor de urgenţă.

În realitate, nu acest număr, nici 114 sau orice altă invenţie ar fi putut s-o ţină în viaţă pe fata de 15 ani din Caracal, ci competenţa şi empatia angajaţilor statului, care însă au lăsat-o să moară cu zile.

Momentul crucial care o putea salva pe Alexandra

Salvarea Alexandrei Măceşanu se putea face şi în condiţiile actuale, cu numărul unic 112. Nu alte numere noi au lipsit pentru ca ea să fie azi în viaţă. Doar un detaliu, care arată ce simplu era să fie salvată, dacă angajaţii statului plătiţi de noi pentru aşa ceva şi-ar fi făcut datoria şi le-ar fi păsat de un suflet nevinovat. Citiţi acest pasaj din Raportul MAI:

  • ora 11.29: șefului Biroului Investigații Criminale a apelat numărul de telefon utilizat de victimă, ocazie cu care acesta a încercat să o calmeze pe fată și să obțină detalii suplimentare despre locație. Victima a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla langă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că în acea curte se afla un brad, un nuc, o mașină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri și mai mulți câini – lup dezlegați. În continuare, polițistul a întrebat-o dacă are rețea internet pe telefonul de pe care vorbește și răspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, șeful biroului i-a solicitat să-i comunice culoarea gardului și dacă poate să iasă din casă și din curte. Victima a răspuns că gardul este din metal de culoare roșie și nu poate ieși din încăperea respectivă întrucât este legată și afară sunt câini – lup. Conform raportului polițistului, în acest timp, pe fundal, se auzea lătrat de câini, iar fata a afirmat că nu mai poate vorbi întrucât a revenit bărbatul. De asemenea, victima a precizat că s-ar afla în cartierul Protoșeni din Caracal și că a fost violată de bărbat.

Găsiţi filmul evenimentelor, minut cu minut, AICI

În 15 minute, ar fi găsit Casa Groazei

Era ora 11.29. Alexandra a fost ucisă cel mai devreme la ora 12.15, când a venit Gheorghe Dincă acasă de la farmacie. Mai erau, deci, 45 de minute preţioase. Şeful Biroului Investigaţii Criminale putea chiar atunci să sune la DOS (Direcţia de Operaţiuni Speciale a MAI, care deţine aparatură ce poate localiza instant, cu precizie de câţiva metri, sursa unui apel telefonic). În cel mult 15 minute, localizarea apelului coroborată cu datele oferite de Alexandra când a sunat la 112, ar fi permis poliţiştilor să descopere rapid Casa Groazei. N-au făcut-o.

Nimeni nu l-a întrebat pe şeful Biroului Investigaţii Criminale de ce a pierdut timpul sunând-o înapoi pe Alexandra, în loc să afle rapid şi exact locul de unde sună, prin utilizarea sistemului DOS. NIMENI! De ce, Mihai Fifor? De ce, Dăncilă?

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Contribuția lui Carmen Dan la tragedia Alexandrei. E vinovată de 7 ori

DEZVĂLUIRI. După 10 august 2018, coordonatoarea diversiunii „Jandarmerița paralizată” a fost Alessandra Stoicescu

* Dragnea și Carmen Dan și-au dat foc la valiză! Bădulescu are un motiv în plus să spună cum au dirijat ei represiunea din 10 august

Dăncilă, ticăloasă ca Dragnea: „10 august seamănă cu o lovitură de stat”. CTP: „Este o zicere pentru pitecantropi”

AUDIO. Baronul Oprișan spune că protestatarii anti-PSD ar putea fi bătuți din nou, pe 10 august, în Piața Victoriei!

„Reforma” PSD e o oroare: găzarul Cucoș – șef la Jandarmeria Capitalei, pensionarul special Pelmuș – jupân la Interne!

Schimbări precipitate înainte de 10 august: patru demiteri în Ministerul de Interne. Au plecat și adjuncții lui Carmen Dan

După bâlbâieli nesfârșite, s-a decis: școala începe luni, 9 septembrie. Programul semestrelor și al vacanțelor

Barometrul IMAS pe partide: PNL și USR se bat pentru primul loc, PSD e prăbușit sub 20%

Sondaj IMAS pentru prezidențiale: Iohannis 41,7%, Barna+Cioloș 19,8%, Tăriceanu 13,8%, Ponta 12,9%, Dăncilă 7,5%

Dreptatea socială adusă de PSD: îi plătim pensie de peste 15.000 de euro pe lună unui fost procuror comunist

Fiica bulibaşei loveşte din nou, din Guvern. Acum, antisemit, cu „Iohannis = Hitler”. Statul român, penetrat de clanuri la vârful lui

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

FOTO-VIDEO. Un zâmbet larg de peste Ocean. Sorina a scăpat de spaimele unei Românii care-și terorizează copiii

Monstrul din Caracal ascunde multe alte grozăvii. E bănuit că a omorât cel puțin cinci fete. Noi detalii din anchetă

Guvernul a întocmit un raport imbecil. Vei fi salvat doar dacă suni la 112, nu și dacă-ți suni mama de pe cartelă prepay!

Monstrul din Caracal stoca filme porno în calculator

Președintele Parlamentului European: „Să auzi vocea Alexandrei, care cere zadarnic ajutor, îngrozește întreaga Europă”

Avocatul lui Dragnea, al PSD și al familiei Luizei își făcea selfie la „casa groazei”! Procurorii DIICOT l-au dat afară

Diabolic! Avocatul lui Dragnea a fost trimis „să lupte” cu monstrul din Caracal, ca să acopere complicitățile dintre PSD și interlopi

Misterul celor trei telefoane a fost dezlegat. De ce le-a lăsat monstrul din Caracal în camera Alexandrei

Profilul bestiei din Caracal: „un sociopat sadic, cu IQ redus; a aplicat «tehnica de vultur»; poate fi numit «monstru»”

Ultima noapte a Alexandrei. Monstrul a violat-o și a dormit în pat. Fata a dormit pe jos, legată de pat cu sfoară pentru baloți

Monstrul către anchetatori: „Hai, că v-am plimbat toată săptămâna. Vă arăt unde am aruncat-o pe Luiza”. A invocat „liniștea sufletului” său!

Se confirmă scenariul macabru: monstrul a ars-o și pe Luiza în același cazan. Cenușa și oasele nearse complet le-a aruncat la marginea pădurii, aproape de „casa groazei”

Amenințări pentru prietena Luizei: „Îi iau capu’ și îl pun în poarta liceului! Să umble cu lumânarea după ea!”. Poliția doarme

Ce bine că ne dai voie să protestăm pe 10 august, „Unchiule”! Îți mulțumim, JEGULE!

„Misiunea specială” a jandarmilor din Craiova, pentru care au refuzat s-o salveze pe Alexandra: mitingul din 10 august!

Votați PSD! Votați monstrul din Caracal!

VIDEO. Băsescu către Lazarus: „Faci jocuri politice, derbedeule! Ești prea mărunt pentru subiectul ăsta”

După ce a omorât-o pe Alexandra, monstrul s-a dus în oraș să cumpere pastile de carbid, ca s-o incinereze

Până și Cumpănașu, omul PSD, insinuează că Paul Stănescu și „Ciordache” sunt pe mână cu interlopii din Caracal!

Bunicul Luizei: „Să vină Iordache! Să vină toți politicienii care au făcut legi pentru criminali! Au dat legi să scape niște nemernici din pușcărie!”

Cadavrul Alexandrei a ars în 5-6 ore. Monstrul a folosit vaselină și carbid, obținând temperatura de 1.000 de grade

DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

Contribuția primarului PSD din Caracal la tragedia Alexandrei: a cumpărat 48 de camere de supraveghere, dar nu le-a montat

Interlopii din Caracal, protejați de Poliție, aduc voturi pentru PSD. Verigile-cheie: Paul Stănescu și Dan Ciocan

Alexandra putea fi salvată în 40 de minute. Era atât de simplu! Dar polițiștii de la 112 nu i-au pus întrebarea salvatoare

Am dezlegat misterul! Alexandra la 112: ora 11.05 – „A venit, a venit, a venit!”; ora 11.51: „Vine, vine!”. Acum știm cine „a venit”!

RECONSTITUIRE. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie

Șeful Poliției Olt a avut mai mult încredere într-un lider interlop din Caracal decât în DOS sau STS, instituții ale statului!

„Cazul Alexandra” decimează Guvernul PSD-ALDE. Al doilea ministru plecat în 3 zile. Motivul: o declarație tembelă

VIDEO. Monstrul a mințit-o pe Alexandra: nu s-a dus la farmacie, ci la Craiova. A luat o cartelă și a sunat-o pe mama fetei

Șeful Poliției Caracal e premiat cu pensionarea la 51 de ani! Ca să ia 12.000 de lei pe lună, a fost demis doar din vorbe

Un criminolog analizează apelurile Alexandrei la 112. „O fată de 15 ani, răpită, violată şi bătută, e tratată cu o răceală dezarmantă”

Monstrul din Caracal și-a legat soția în lanțuri. Tatăl lui s-a spânzurat, iar fiica lui are un fond de vânătoare

Curtea Constituţională Criminală. La cererea lui Ciorbea, CCR a respins legea care obliga posesorii de cartele pre-pay să-şi dea datele personale. Monstrul din Caracal folosea cartele

Oltul, Sicilia României. Mafia PSD Olt care a condamnat-o pe Alexandra: Iordache – Vâlcov – Stănescu – Ciocan

Ghinionul teribil al Alexandrei: n-a ajuns la noptiera în care se afla buletinul expirat al soției monstrului! Ar fi putut da adresa exactă la 112

EXCLUSIV. „Monstrul va fi găsit mort în celulă. Săpaţi mai adânc, până la Ciordache! Alexandra n-a fost salvată din cauză că poliţiştii s-au temut să nu dea peste o reţea cu ramificaţii la vârful PSD”

STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

AUDIO. Vocea îngerului. O auzi pe Alexandra și îți vine să-i sari cumva în ajutor. Doar polițiștii de la 112 au fost de piatră…

Încă un indiciu vital ratat de Poliție: telefonul dat de ucigaș mamei Alexandrei, cu o oră și jumătate înainte de a-i omorî fata

Presimțire sumbră a Alexandrei? Mesaj cu 5 zile înainte de a fi răpită: „S-a zis cu mine”. Pasărea străpunsă de suliță

Al doilea monstru din Caracal

VIDEO. Băsescu: „Doar Ministerul de Interne și SRI au echipamente cu care o puteau localiza cu precizie pe Alexandra”

PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!

CCR confirmă: PSD și ALDE au modificat Codurile penale pentru infractori precum monstrul din Caracal

Paradox dureros: telefoanele date de Alexandra la 112 i-au grăbit moartea. Fata a fost ucisă la scurt timp, joi la prânz

Boule-cu-epoleți, Luiza nu fugise cu Făt-Frumos! O răpise Monstrul, o violase și omorâse, o arsese în butoiul de tablă!

Monstrul din Caracal scapă mai devreme cu ajutorul PSD-ALDE! Chiar dacă va fi condamnat pe viaţă, va beneficia de legea penală mai favorabilă

„Tatăl ucidea cai, el câini. Îi plăcea să-i vadă cum se chinuie”. Mărturii despre viaţa monstrului din Caracal

Amănuntul care-i înfundă definitiv pe polițiști: Alexandra le-a dat numărul de telefon al monstrului. De ce nu l-au folosit pentru identificare?

GALERIE FOTO. Ea e Alexandra, fata zâmbitoare din Ansamblul „Dor de Romanați” din Caracal

Alexandra e o eroină. Curajul ei a salvat de la moarte alte fete. Fără telefoanele ei la 112, monstrul din Caracal n-ar fi fost prins

Procurorii acuză: scoaterea din joc a SRI, prin decizia CCR, a făcut imposibilă localizarea exactă a Alexandrei

* Doi criminali: monstrul din Caracal și statul român. O fată de 15 ani a fost răpită ieri și găsită tranșată azi, deși a sunat la 112

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -