Lia Savonea se comportă de parcă ar avea misiune clară să distrugă justiţia din interior. În aprilie anul acesta, aceeaşi şefă a CSM încrimina Europa pentru Raportul MCV care acuza PSD şi ALDE de atac la justiţie şi la statul de drept.
Într-un limbaj şerpesc, menit să aburească opinia publică, şefa CSM se preface că ia în serios ultimele rapoarte GRECO, care sunt de o duritate extremă legat de situaţia din justiţia română „patronată” de Savonea.
Printre altele, GRECO cere desfiinţarea SS-Gestapo, secţie înfiinţată de Liviu Dragnea&co. cu scopul de a sabota lupta anticorupţie. Însă Savonea susţine SS-Gestapo şi o vrea cât mai repede la şefia ei pe Adina Florea, o procuroare cu o carieră slabă spre modestă, fără nimic semnificativ în contul realizărilor profesionale, formată în „Republica Mazăre”, la Constanţa.
Şefa CSM susţine că instituţia pe care o conduce va analiza raportul GRECO, sub toate aspectele, inclusiv cel al „erorilor factuale evidente” şi face un apel la o abordare echilibrată a situaţiei. Savonea spune că problemele reale din justiţie sunt marginalizate.
„Pe fondul amplificării dezbaterilor publice şi multiplicării mesajelor, inclusiv imperative, lansate după publicarea Raportului GRECO, referitoare la instituţii din cadrul Autorităţii Judecătoreşti, în calitate de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii înţeleg să fac un apel la o abordare echilibrată, calmă şi obiectivă a situaţiei, cu argumente legale şi de natură tehnică. Organizarea judiciară şi buna funcţionare a sistemului de justiţie implică, cu necesitate, o analiză complexă în cadrul instituţional bine determinat de lege, abstras de orice context cu potenţial politic şi de orice interpretare trunchiată ori neadevărată a realităţii”, subliniază Lia Savonea, printr-un comunicat de presă citat de Mediafax.
Şefa CSM reiterează nevoia unei dezbateri „şi nu doar de suprafaţă”, iar „Consiliul (…) va analiza prezentul raport GRECO sub toate aspectele, inclusiv al celor ce conţin erori factuale evidente”.
Vorbe goale! În realitate, Lia Savonea nu vrea să audă nici de GRECO, nici de MCV, nici de Comisia de la Veneţia, nici de Comisia Europeană. Nici n-ar avea cum: este produsul acelor falange încă active din justiţie care s-au intersectat de-a lungul vremii cu partea murdară a politicului.
Doar un exemplu: soţul Liei Savonea a făcut afaceri cu un infractor celebru (Cătălin Voicu, aflat la puşcărie), cunoscut că patrona o caracatiţă coruptă cu ramificaţii în… justiţie. Care justiţie a ajuns să fie condusă fix de soţia celui întovărăşit cu infractorul respectiv!
Prin urmare, cum să ia Lia Savonea în serios mesajele dinspre Europa legate de cumetria dintre politic şi justiţie exprimată inclusiv prin secţia SS-Gestapo? Nu are cum. Pentru ea e mult mai plauzibil să le strige experţilor pe care nu-i controlează: Proştilor din Europa! Nu faceţi voi legea aici la noi”
Așa sunt bolșevicii, dau lecții la toată lumea, toți sunt Doctori Docenti Savanți de Renume Mondial !
Iar noi comentam pe net si vremea trece in favoarea bolsevicilor…presa libera si opozitia sunt doar DE FATZADA!!! MAFIA FACE TOT CE VREA EA !!!