GRECO prezintă planul PSD-ALDE de capturare a justiției: Secția Specială + izolarea Președintelui + ordonanțe de urgență + pensionarea magistraților + polițiști de la Carmen Dan

2
5465
Dragnea și Toader, pilonii jihadului anti-justiție, au luat deocamdată o pauză

Cele două rapoarte GRECO, publicate marți dimineață de Ministerul Justiției, arată care au fost pârghiile, metodele și instituțiile prin care guvernarea interlopă PSD-ALDE a încercat să paralizeze și apoi să captureze justiția din România. Un plan diabolic, care în mare măsură a fost aplicat, cu complicitatea Curții Constituționale.

Guvernarea mafiotă a acționat pe mai multe direcții, iar acțiunile sale sunt sintetizate în cele două rapoarte GRECO. Înființarea Secției Speciale (SS-Gestapo) a fost doar o piesă – una esențială – într-un puzzle diabolic, specific infractorilor profesioniși.

  1. Înființarea SS-Gestapo. „GRECO este în mod serios îngrijorat de consecințele pe care aceste evoluții le au asupra independenței sistemului judiciar, precum și asupra luptei împotriva corupției în România, și insistă ca Secția de urmărire penală pentru investigarea infracțiunilor din justiție să fie desființată”. GRECO a sesizat și întărirea nefirească a SS-Gestapo cu ofițeri de poliție judiciară de la Ministerul de Interne (Carmen Dan). Amănunte AICI.
  2. Pensionarea anticipată a magistraților. „GRECO apreciază decizia Executivului de a amâna pensionarea anticipată a magistraților până la 1 ianuarie 2020”, dar este doar o amânare. Pericolul depopulării sistemului de justiție nu a dispărut. Modificările legislative operate de guvernarea PSD-ALDE au dus la această situație critică. De fapt, nu e suficientă amânarea unei asemenea măsuri, e nevoie de anularea ei. „GRECO a considerat că aceste schimbări ar putea duce la întârzieri în soluționarea dosarelor, la clasarea cauzelor ca urmare intervenției prescripției și întârzieri în administrarea justiției”. Dar „se pare că nu se prevăd alte măsuri în acest moment pentru evitarea și gestionarea eventualei pensionări pe scară largă a judecătorilor și a procurorilor, odată ce amendamentul intră în vigoare la 1 ianuarie 2020”.
  3. Promovările arbitrare în magistratură. „În opinia GRECO, amendamentele propuse au conținut o proporție de subiectivitate în procesul de selecție și decizie și ar lăsa mai mult spațiu pentru influența personală sau politică în deciziile privind cariera, fapt care ar putea avea impact asupra neutralității și integrității sistemului judiciar”; ” CSM nu a adoptat până acum prevederi referitoare la numirea judecătorilor și procurorilor în funcții înalte, care să asigure implementarea unor criterii adecvate, obiective și clare, cu luarea în considerare a meritelor și calificărilor”.
  4. Răspunderea materială a magistraților. „GRECO este de părere că sistemul de răspundere personală a judecătorilor și procurorilor în legătură cu exercitarea funcției este, în sine, discutabil, deoarece poate avea un efect de intimidare a independenței lor față de Executiv, de exemplu ar putea fi folosit ca mijloc de influență nejustificată asupra sistemului judiciar, dacă nu este însoțit de garanții suficiente. Erorile judiciare ar trebui, de preferință, să fie abordate prin recursul la o instanță superioară sau ca o problemă disciplinară care trebuie să fie tratată în cadrul sistemului judiciar însuși, în funcție de caracterul erorii. Această poziție este îmbrățișată și de GRECO, conform acesteia membrii sistemului judiciar putându-se bucura chiar de «imunitate funcțională», astfel cum se reflectă în mai multe rapoarte. Cu toate acestea, România este unul dintre puținele state membre în care legea prevede o răspundere personală extinsă pentru judecători și procurori pentru erori în exercitarea funcției lor, chiar și după pensionare. Într-o astfel de situație, trebuie să existe garanții clare, astfel cum au afirmat mai multe alte organisme ale Consiliului Europei (Comisia de la Veneția, CCJE și CCPE)”; „Autoritățile nu au instituit nicio măsură de protecție suplimentară împotriva riscului de presiune asupra judecătorilor și procurorilor”; „GRECO este preocupat de excluderea CSM din această procedură și de rolul proeminent acordat Ministerului Finanțelor Publice în evaluarea existenței și cauzei unei erori judiciare, fapt care nu este în concordanță cu independența sistemului judiciar”; „În cele din urmă, introducerea răspunderii judecătorilor și procurorilor, văzută împreună cu înființarea și consolidarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, constituie o potențială amenințare la adresa independenței judecătorilor și procurorilor”.
  5. Abuzul de ordonanțe de urgență. „Utilizarea ordonanțelor de urgență ale Guvernului pentru adoptarea unor modificări legislative importante a continuat. Astfel, în perioada 2018-2019, Guvernul a adoptat mai multe ordonanțe de urgență noi, cu modificări substanțiale ale legislației privind sistemul judiciar și urmărirea penală”.
  6. Slăbirea independenței procurorilor. „Amendamentele adoptate conțin în continuare dispoziții care slăbesc nivelul existent anterior al independenței operaționale a procurorilor”; „Versiunea modificată a Legii nr. 303/2004 reduce independența procurorului la dispunerea soluțiilor”; „Noul articol 3 alineatul (1) din Legea nr. 303/2004 a indicat o tendință generală de a reduce independența procurorilor, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția adresate României”; „În opinia GRECO, amendamentele adoptate și jurisprudența recentă a Curții Constituționale, văzute într-un context mai larg al puterii crescute a Executivului în ceea ce privește numirile și eliberările din funcție ale procurorilor și rolul redus al Președintelui României, în detrimentul principiului separației și echilibrului puterilor, reprezintă o potențială amenințare la adresa independenței operaționale a procurorilor și poate împiedica lupta eficientă împotriva corupției în România”; „”Autoritățile au raportat mai multe proiecte de amendamente legislative menite să răspundă necesității de a diminua rolul semnificativ al Executivului în numirea majorității procurorilor și de a proteja procurorii de presiuni politice nejustificate. Cu toate acestea, până la adoptarea raportului de conformitate, aceste amendamente nu au fost adoptate. În plus, procesul legislativ referitor la reformele în sistemul judiciar și de urmărire penală a devenit tot mai controversat, sporind riscurile de a pune în pericol independența și imparțialitatea procurorilor”.
  7. Reducerea atribuțiilor Președintelui în numirea procurorilor-șefi. „Această distribuție deja inegală a rolurilor decizionale este exacerbată prin limitarea dreptului Președintelui de a refuza numirea candidaților propuși doar o singură dată pe motiv de oportunitate. În general, nu a fost pusă în aplicare recomandarea de a acorda CSM un rol mai important în procedura de numire și revocare a procurorilor în funcțiile cele mai importante”.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Aici puteți citi integral cele două rapoarte GRECO despre România

Savonea, ce faceţi acum cu „SS-Gestapo”?

Penalul Tăriceanu, un nou atac la Kovesi – „mărul otrăvit”. Ca procuror european va avea „rol principal” să blocheze accesul României la fondurile UE!

De ce-a intrat Udrea în ţară pe la Giurgiu, la 6 dimineaţa?! „Vreau să îmi cresc copilul acasă”

Cristoiu îl bagă pe Băsescu în afacerea întoarcerii Elenei Udrea. Vorbeşte de „un efort planetar” de a fi eliberată

Șeful de cabinet al lui Tăriceanu e încolțit de DNA pentru șpaga de 800.000 $ a „jupânului”

Halep, în sferturi la Wimbledon după ce-a învins-o pe puştoaica-minune a Americii

Din cauza „furajaţilor” ca el plătim facturi tot mai scumpe! Cazul Neacşu-ANRE sau cum să iei 10.000 de euro pe lună fără să ai vreo legătură cu meseria

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

* Imagine duioasă: Sorina și noua ei verișoară

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Şeful uzinelor Ford s-a săturat de minciunile PSD privind autostrada Piteşti-Craiova

PSD l-a umplut de bani pe Marius Pieleanu. Cum şi-a mărit averea „sociologul naţional” pe seama sondajelor scandaloase

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

* Dăncilă – „un produs de slabă calitate, aproape un rebut”

2 COMENTARII

  1. La lista trebuie adaugata neaparat si inspectia judiciara, ca fiind al doilea brat al clestelui format cu SS, instrumente prin care se strange de gat justitia, plus amestecul absolut abominabil al ccr in organizarea justitiei, prin decizia arbitrara si profund incorecta de desfiintare a completelor de 5 judecatori la ICCJ, urmata zilele-astea si de desfiintarea completelor de 3 judecatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here