Reacția PSD la cele două rapoarte GRECO a fost una mitocănească, obraznică, specifică unui grup infracțional. Însăși desemnarea lui Florin Iordache, sinistrul „Ciordache – Altă Întrebare”, să riposteze la documentul oficial european a fost o mojicie dn partea partidului condus de Viorica Vasilica Dăncilă.
În comunicatul de presă semnat de Iordache, PSD susține că „analiza GRECO este una evident eronată”, raportul este „partizan” și „ignoră în mod sfidător problemele reale din justiție”.
Ministerul Justiției a publicat marți dimineață rapoartele Grupului Statelor Împotriva Corupției (GRECO) referitoare la România. Cele mai dure critici au fost aduse Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), supranumită SS-Gestapo, a cărei desființare a fost cerută imperativ de instituțiile europene.
Comunicatul PSD (semnat de Florin Iordache)
„Raportul GRECO publicat azi în cadrul procedurii ad-hoc este dovada modului partizan în care se fac evaluările în ceea ce privește sistemul judiciar din România, ignorând în mod sfidător problemele reale din justiție.
Experții GRECO au ignorat deliberat absolut toate argumentele aduse nu doar de parlamentari, ci și pe cele ce rezultă atât din deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și ale Curții Constituționale, decizii ce dovedesc existența unor probleme structurale grave ce au adus atingere independenței justiției. În aceste condiții, analiza GRECO este una evident eronată.
1. GRECO critică în termeni duri înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și insistă ca aceasta să fie desființată. În schimb, GRECO nu face nicio referire la situația existentă anterior înființării acestei secții, deși există date publice care confirmă că DNA a deschis din oficiu sute de dosare judecătorilor și procurorilor, dosare ținute apoi deschise ani la rând, în care s-au făcut interceptări ale judecătorilor în timp ce aceștia judecau cauze DNA.
2. GRECO își exprimă îngrijorarea față de independența procurorilor, dar nu spune un cuvânt despre cea a judecătorilor, deși au aparut public înregistrări din care rezultă cum procurorii DNA făcea dosare judecătorilor pentru a-i intimida și a-i da exemplu.
3. GRECO este de părere că sistemul actual de răspundere materială a magistraților poate avea efect de intimidare a independenței lor, dar nu are nicio preocupare legată de faptul că există judecători care au răspuns PENAL pentru hotărârile pronunțate. Într-o hotărare recentă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că judecători ai ÎCCJ au fost trimiși în judecată și suspendați din funcție pentru hotărârile pronunțate, fapt ce a adus atingere gravă independenței acestora.
4. GRECO își exprimă preocuparea față de procedura de numire și revocare a procurorilor de rang înalt, dar nu spune nimic despre situația fostului procuror general, înlăturat printr-un dosar în care ÎCCJ a decis că fapta nu există.
În concluzie, GRECO nu manifestă niciun interes față de statutul și poziția judecătorilor, considerând probabil că doar procurorii înfăptuiesc justiția. În aceste condiții, preluând exemplul experților GRECO, îmi exprim regretul că aceștia au ratat șansa unui raport obiectiv, care să ajute cu adevărat justiția din România.”
Cu oamenii in justitie vanduti PSDului, nici macar nu mai avem cum pleda pentru o justitie corecta in sensul sugerat de GRECO. Cu intoarcerea justitiei in favoarea mafiei, mai e loc de vreo speranta de curatire a justitiei de abuzuri, daca justitia insasi este atat de ambigua?
Numai din interiorul justitiei poate veni salvarea, daca oamenii ei se transforma in oameni integri si-si amendeaza din interior neregulile. Ori asta e doar un vis frumos. Mafia prospera si reclama independenta fata de UE. Ei asta stiu.
Populatia nu mai protesteaza, partidele de opozitie SUNT DOAR DE OPERETA, asa ca noi sa ne vedem fiecare de treburile noastre, exact ca in asazisul comunism dinainte unde eram resemnati ca „partidul era in toate” si noi trebuia sa avem incredere ca facea bine ce facea!!!