duminică, aprilie 28, 2024
AcasăNewsHalep, în sferturi la Wimbledon după ce-a învins-o pe puştoaica-minune a Americii

Halep, în sferturi la Wimbledon după ce-a învins-o pe puştoaica-minune a Americii

-

Simona Halep s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului de grand slam de la Wimbledon (al treilea, pe 2019), după ce a învins-o (6-3, 6-3) pe jucătoarea americancă Cori Gauff, de doar 15 ani şi 3 luni, revelaţia turneului.

Halep a controlat şi setul al doilea, după un început de meci încurcat, reuşind să-l câştige şi pe fondul greşelilor adversarei. După startul ezitant de partidă, Simona Halep a crescut treptat în meci, reuşind un serviciu mult mai bun în setul 2, care a dezechilibrat-o şi mai tare pe americancă.

Simona Halep a câştigat primul set al meciului de la Wimbledon (6-3), după un început de meci mai ezitant, dominat de „puştoaica-minune” a tenisului.

- Advertisement -

La un moment dat, Simona a comis trei duble greşeli la serviciu, dar a reuşit să câştige ghemul, revenind după 15-40!

Treptat, Halep a început să preia controlul, jucând în stilul său, de pe fundul terenului, pentru a exploata lipsa de maturitatea în joc a tinerei americance.

Meciul s-a jucat pentru calificarea în sferturile de finală de la Wimbledon.

- Advertisement -

„Sunt foarte fericită că am ajuns din nou în sferturi, e un turneu deosebit pentru mine, m-am simţit bine şi sper că celor din tribună le-a plăcut meciul. O să-mi iau revanşa în faţa chinezoaicei Shuai Zhuang, e o şansă bună în sferturile de finală”, a declarat Simona Halep, la finalul partidei.

Joc foarte bun şi cu Azarenca

Simona Halep a învins-o vineri cu un scor sever, 6-3, 6-1, pe Victoria Azarenka (29 de ani, locul 40 WTA), fost lider mondial în 2013.

Românca a început slab, fiind condusă cu 3-1. Din acel moment s-a declanșat „uraganul Halep”: n-a mai pierdut niciun ghem în primul set, iar până la final a reușit un incredibil 11-1 (5-0 în primul set, 6-1 în cel de-al doilea).

În vârstă de numai 15 ani și 3 luni, americanca a obținut până acum 6 victorii (3 în calificări și 3 pe tabloul principal), pierzând un singur set. Printre învinsele sale: compatrioata Venus Williams (fostă câștigătoare a turneului) și slovaca Magdalena Rybarikova (semifinalistă în 2017).

„Credeţi-mă, suntem aici, în turneu, şi singurul lucru pe care nu vreau ca ea să îl conştientizeze este cât de mare este. Nu trebuie să îşi dea seama unde este, cât de mare a ajuns. A venit aici şi nu o ştia nimeni, iar acum este peste tot, în presă, la televizor. A jucat în urmă cu trei săptămâni, la Roland Garros. Nu vă daţi seama cât a progresat de atunci. În doar trei săptămâni. Este la alt nivel. Mai are loc să progreseze atât de mult”, a declarat Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, dar şi mentorul tinerei Gauff.

Parcursul lui Cori Gauff (locul 313 WTA) la primul ei Wimbledon:

  • 3-6, 7-6, 7-5 cu Polona Hercog (Slovenia, 60) – turul 3
  • 6-3, 6-3 cu Magdalena Rybarikova (Slovacia, 139) – turul 2
  • 6-4, 6-4 cu Venus Williams (SUA, 44) – turul 1
  • 6-1, 6-1 cu Greetje Minnen (Belgia, 128) – calificări, turul 3
  • 6-2, 6-3 cu Valentina Ivahnenko (Rusia, 251) – calificări, turul 2
  • 6-3, 6-4 cu Aliona Bolsova (Spania, 92) – calificări, turul 1

La startul turneului de la Wimbledon, Cori Gauff se afla pe locul 313 mondial. În urma parcursului formidabil de până acum, a urcat pe locul 139 în clasamentul WTA live, făcând un salt de 174 de poziții.

Înaintea turneului de la Wimbledon, Cori Gauff câștigase din tenis premii de 13.910 dolari. La turneul londonez, prim calificarea în „optimi”, și-a asigurat deja 176.000 de lire sterline (222.400 de dolari), de 16 ori mai mult decât totalul câștigurilor precedente.

Românca a început turneul pe locul 8 WTA, iar în acest moment, în clasamentul live, se află pe locul 6.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIȚI ȘI:

Șoc la Wimbledon: „bunica” Venus, învinsă de „nepoata” de 15 ani! Mari surprize, favoriți eliminați. În turul 2: Halep – Buzărnescu

Ne-au bătut nemțoaicele Ying Han și Xiaona Shan! Campioană e portugheza Fu Yu. La 56 de ani, luxemburgheza Ni Xialan s-a calificat la Olimpiadă

Unde-i fotbalul la Copa America? O singură echipă din 8 a marcat în „sferturi”. În trei meciuri a fost 0-0

Final de poveste: Germania – România 4-2. Am zburdat o repriză, ne-am prăbușit în minutul 90. Toate pânzele sus!

Două fotografii din „The Sun” arată cât sânge i-a curs prietenei fotbalistului Manea, lovită violent după meciul cu Franța

Scenă violentă după meciul cu Franța. Prietena unui fotbalist a fost umplută de sânge la doi pași de el

Naționala de tineret face audiențe mai mari decât „naționala mare”! 3,1 milioane de români s-au uitat simultan la meciul cu Franța

Ole! Suntem în careul de ași al Europei, alături de mari puteri ale fotbalului: Germania, Franța, Spania

Generația marilor speranțe. Condiția calificării: să nu pierdem diseară cu 3-0. Miză dublă: semifinale + Olimpiada din Japonia

VIDEO. Prea frumos! Această minunată echipă care marchează patru goluri pe meci. Se văd semifinalele și Olimpiada!

4-1 cu Croația! E generația care ne-ar putea duce la World Cup 2022 și ne va duce sigur la World Cup 2026!

VIDEO. Această lovitură este MAG-NI-FI-CĂ! Gael Monfils mai face o magie

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -