Regimul Iohannis-PSD i-a fabricat și lui Dominic Fritz un dosar pentru conflict de interese și vrea să-l scoată din funcția de primar al Timișoarei. Fritz: „Mi-au făcut și mie un dosărel. Absurd!“

6
852
Dominic Fritz este ultimul dintre liderii USR cărora regimul aflat la putere în România le-a făcut dosar penal

Dominic Fritz este ultimul dintre liderii USR căruia regimul Iohannis-PSD-PNL i-a făcut dosar. Primarul Timișoarei este acuzat de Agenția Națională de Integritate de conflict de interese administrativ, solicitându-se scoaterea acestuia din funcția în care a fost reales pe 9 iunie. Fritz răspunde că „tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte“ și anunță că va combate în instanță această manevră care vizează discreditarea sa.

În ultimul an, regimul a început o amplă operațiune de compromitere a liderilor USR, cărora li s-au făcut dosare pe bandă rulantă. În multe cazuri, acuzațiile sunt de-a dreptul ridicole ori fantasmagorice. Flaviei Bogiu, viceprimăriță a Brașovului, i s-a imputat că a acceptat ca o asociație să organizeze o expoziție de artă într-un imobil fără aprobarea Consiliului Local. Vlad Voiculescu a fost acuzat de abuz în serviciu pe când era ministrul Sănătății pentru că ar fi semnat achizițiile de vaccinuri anti-Covid. DNA a pus să se ocupe de caz un procuror conspiraționist și antivaccinist care a trecut în rechizitoriu daună de 1 miliard de euro, deși toate vaccinurile cumpărate de România au costat mai puțin de jumătate din această sumă, iar de achiziții s-au ocupat Cîțu și Ciucă, sub îndrumarea lui Iohannis, nu Vlad Voiculescu! Clotilde Armand a fost trimisă în judecată chiar înaintea alegerilor locale pentru că ar fi primit 2.191 de lei pe lună după ce s-a numit singură manager într-un proiect, timp de 5 luni!

În cazul lui Fritz, ANI spune că acesta a împrumutat bani în campania electorală din 2020 de la o persoană, pentru ca apoi, când a ajuns primar, să semneze un act administrativ în folosul societății pe care o reprezenta cel care l-a împrumutat. Primarul răspunde că „a fost ca la Radio Erevan, n-am participat la elaborarea PUZ-ului, persoana respectivă n-a fost beneficiara lui și nu mi-a împrumutat mie banii“.

În timp ce lupta anticorupție a fost total paralizată în România, iar grangurii regimului PSD-PNL jefuiesc țara fără nicio problemă, procurorii sunt acum asmuțiți asupra opoziției. Acest comportament, alături de acuzațiile privind fraudarea alegerilor din 9 iunie, sugerează că România a ajuns deja, pe finalul celor două mandate de președinte ale lui Iohannis, în grupul țărilor cu regim hibrid, părăsind zona țărilor democratice.

Mai jos, ce spune Dominic Fritz despre acuzațiile ANI.

„E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani“

”Mi-au făcut și mie un dosărel.

Agenția Națională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situație de conflict de interese administrativ și propune să mi se înceteze mandatul. Bineînțeles că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanță toată bizareria menită să mi se lipească și mie o etichetă de pătat politic.

E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani.

Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL.

Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România).

Asta este povestea pe scurt. O să auziți multe atacuri în următoarele zile. O să atac la rândul meu raportul ANI în instanță și nu am niciun dubiu că voi primi dreptate.
O să-mi apăr onoarea și integritatea indiferent cui i s-a pus pată pe mine.

Mulțumesc că îmi sunteți alături.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* PSD și PNL s-au înțeles pe calendarul electoral: votăm trei duminici la rând!

6 COMENTARII

  1. La bolșevici nu poate exista opoziție ! Dacă n-am fi în UE pe Fritz l-ar fi tras curentul pe geam afară 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.