vineri, martie 29, 2024
AcasăLumeaEuropaBoris i-a sărutat mâna Reginei şi este prim-ministru al Marii Britanii. Începe...

Boris i-a sărutat mâna Reginei şi este prim-ministru al Marii Britanii. Începe nebunia Brexit!

-

Boris Johnson a fost desemnat oficial miercuri prim-ministru al Regatului Unit de regina Elisabeta a II-a, după ce politicianul britanic a venit la Palatul Buckingham la puţin timp după ora locală 15.00, relatează AFP şi Reuters.

„Regina l-a primit în audienţă pe onorabilul Boris Johnson în această după-amiază şi i-a cerut să formeze o nouă administraţie”, a anunţat Palatul Buckingham.

„Dl Johnson a acceptat oferta Maiestăţii Sale şi i-a sărutat mâna după învestirea ca prim-ministru şi Prim Lord al Trezoreriei”, a adăugat sursa citată.

- Advertisement -

Maşina fostului primar al Londrei a fost blocată în drumul spre Palatul Buckingham o scurtă perioadă – mai puţin de un minut – de militanţi ai Greenpeace care încercau să tragă un semnal de alarmă privind încălzirea climatică, formând un lanţ uman.

Grupul format în principal din protestatare îmbrăcate în roşu şi-a unit mâinile de-a curmezişul drumului în timp ce alţi participanţi la protest au desfăşurat un banner cu mesajul „Climate Emergency” încercând să oprească trecerea maşinii lui Boris Johnson însoţită de o escortă a poliţiei.

Maşina în care se afla viitorul prim-ministru a reuşit să-i ocolească şi a ajuns la Palatul Buckingham puţin mai târziu.

- Advertisement -

Greanpeace a precizat că a organizat protestul pentru a face apel la Johnson să acţioneze împotriva schimbării climatice.

Înaintea lui Johnson a venit la Palatul Buckingham premierul la final de mandat Theresa May pentru a-şi prezenta oficial demisia.

„Prioritatea imediată a lui Boris Johnson va fi să pună în practică un Brexit care să funcţioneze pentru întregul Regat Unit”, a declarat premierul demisionar în ultimul său discurs în această calitate, susţinut în faţa reşedinţei din Downing Street 10, alături de soţul său.

A câştigat postul la vot intern în Partidul Conservator

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson a fost ales marţi lider al Partidului Conservator, aflat la guvernare, şi a devenit astfel prim-ministru, înlocuind-o pe Theresa May.

El l-a învins pe actualul ministru de externe, Jeremy Hunt, în cursa pentru şefia Partidului Conservator.

Fostul primar al Londrei a obţinut 92.153 de voturi din cele circa 159.000 de voturi ale membrilor partidului care au fost chemaţi să îi voteze, comparativ cu 46.656 de voturi pentru Hunt.

La scurt timp după anunţul victoriei, Johnson s-a angajat să pună în aplicare Brexit-ul la 31 octombrie, relatează Agerpres.

„Vom pune în aplicare Brexit-ul la 31 octombrie”, data-limită fixată după două amânări, a spus Johnson, în contextul în care susţinătorii ieşirii din UE se tem de o nouă prelungire a Brexit-ului.

El a promis că va pune în aplicare Brexit-ul fără acord cu UE, „indiferent de consecinţe”, ceea ce ar însemna un dezastru economic pentru Marea Britanie, despre care au avertizat masiv analişti interni şi internaţionali.

Promite BREXIT „fără niciun fel de scuze”

Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană la 31 octombrie fără a invoca „niciun fel de scuze”, a declarat miercuri noul premier britanic Boris Johnson în faţa reşedinţei de pe Downing Street 10, la puţin timp după ce a fost învestit oficial prim-ministru de regina Elisabeta a II-a, relatează Reuters, AFP şi dpa.

Johnson, unul dintre susţinătorii vocali ai Brexitului, a spus că va încheia „un nou acord, un acord mai bun” cu Uniunea Europeană, „bazat pe liber schimb”.

„Oamenii care pariază împotriva Marii Britanii îşi vor pierde cămăşile de pe ei pentru că vom restabili încrederea în democraţie şi vom îndeplini promisiunile repetate ale parlamentului către popor şi vom ieşi din UE pe 31 octombrie, fără a invoca niciun fel de scuze”, a subliniat el.

Fostul primar al Londrei şi ministru de externe a repetat că dacă acest lucru va trebui să se facă cu preţul unei ieşiri fără acord, atunci ţara lui va fi gata.

„Este vital să ne pregătim pentru posibilitatea redusă ca Bruxelles-ul să refuze să mai negocieze şi să fim forţaţi să ieşim fără acord, nu pentru că vrem acest rezultat ci pentru că este de bun simţ să ne pregătim”, a adăugat cel care a fost unul dintre principalii promotori ai votului pro-Brexit înaintea referendumului din iunie 2016.

El a precizat că, deşi va forma „o mare echipă de femei şi bărbaţi”, îşi va asuma personal responsabilitatea pentru schimbarea pe care doreşte să o vadă.

El a adus un omagiu „curajului şi răbdării” predecesoarei sale Theresa May, dar a spus că, în pofida tuturor eforturilor ei, „a devenit clar că există pesimişti acasă şi peste hotare care cred că după trei ani de indecizie această ţară a devenit o prizonieră a disputelor vechi din 2016 şi că în această casă a democraţiei suntem incapabili să onorăm un mandat democratic”.

„Stau astăzi în faţa dvs pentru a vă spune vouă, poporului britanic, că acei critici se înşală”, a mai spus el, citat de Agerpres.

De asemenea, el s-a declarat „convins” că ar putea obţine un acord care să nu includă controale la frontiera irlandeză, dar nici „plasa de siguranţă antidemocratică”.

„Plasa de siguranţă” sau „backstop” este un mecanism prevăzut de acordul de divorţ încheiat de Theresa May cu Bruxellesul dar respins de trei ori de deputaţii britanici care permite evitarea unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi vecina sa Republica Irlanda după Brexit.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Marea Britanie, liber la implozie economică prin Brexit: Boris Johnson va fi prim-ministru

* Anulați acest Brexit blestemat! Ambii candidați la șefia Comisiei Europene îndeamnă Marea Britanie să repare o greșeală istorică

Dramele DIASPOREI. Cum îi împinge Brexit pe români înapoi acasă. Povestea Mariei

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

Scriitorul bătut de ceafa-lată: „Nu mai vreau să lupt pentru această țară. Am obosit”. Agresorul zice că scriitorul l-a bătut pe el!

Cuc, DEMISIA! N-a „ciripit” nimic despre o şpagă de 500.000 de euro de care a aflat chiar în biroul său!

Ce-au căutat în paradisul Azore ex-premierul Grindeanu şi o fostă Miss Buzău?

Impostori din tată-n fiu. „Generalul Izmană” și-a angajat beizadeaua pe ascuns la Ministerul Agriculturii „ca să se maturizeze”

Mutarea-surpriză a lui Ludovic Orban cu Rareş Bogdan la vârful PNL

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

EXCLUSIV. Prima fotografie a Sorinei în America. Și primul mesaj al părinților ei, din New York: „Acum, Sorina e cetățean american!”

Smiorcăieli penibile la Propaganda TV, după plecarea Sorinei în America. Noi scenarii demente ale familiei Șărămăt

Sorina a plecat în America la exact o lună de când a fost luată de la familia Șărămăt. Marii învingători, marii învinși

DOCUMENT. În plângerea la DIICOT, asistenta maternală a Sorinei îi acuza pe soții Săcărin că sunt traficanți de minori și de organe!

VIDEO EXCLUSIV. Bucuria Sorinei când spune că va pleca în America. A scăpat de spaimele cu care o teroriza familia Șărămăt

„Sorina are un sânge pur, o vor pentru sacrificare”. Monstruozități generate de propaganda Antena 3 – RTV – Sorina Matei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

„Miza nu a fost salvarea Sorinei Săcărin de propriii ei părinți. Miza a fost justificarea SIIJ, intimidarea judecătorilor și validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influență și propagandă anti-justiție”

Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

VIDEO. Se apropie 10 august, jandarmii au prins poftă de gazare. Bărbat omorât de spray-ul pulverizat în față de aproape

Surpriză de la NASA, după 50 de ani: prima poză în care i se vede fața lui Neil Armstrong în timp ce pășea pe Lună

Și Timișoara se pregătește să aibă primar neamț! La 36 de ani, Dominic Fritz a fost desemnat candidatul USR, partid care a dominat alegerile din 26 mai

VIDEO. Arma secretă a PSD la prezidențiale: „blonda lui Voiculescu”. Inspirat de Băsescu, mogulul Antenei 3 încearcă s-o impună drept candidat unic al frontului anti-Iohannis

Prăpădul pe care îl va provoca Legea pensiilor: „Deficitul va ajunge lejer la 5,4%, în 2021”

* A doua Românie creşte în Diaspora! Peste 600.000 de copii născuţi în familii emigrate în Europa

Propunerea nerușinată a lui Tăriceanu: Ramona Mănescu. O individă lacomă, care se scaldă în lux pe bani publici, nu are ce căuta în Guvern!

Propunerea PSD la Interne este o nouă mizerie! Senatorul Moga: revoluționar-impostor, omul „Mafiei lui Mazăre”, el însuși mafiot

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Am gazat-o pe Carmen Dan!

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -