marți, martie 19, 2024
AcasăDezvăluiriVIDEO. Arma secretă a PSD la prezidențiale: "blonda lui Voiculescu". Inspirat de...

VIDEO. Arma secretă a PSD la prezidențiale: „blonda lui Voiculescu”. Inspirat de Băsescu, mogulul Antenei 3 încearcă s-o impună drept candidat unic al frontului anti-Iohannis

-

În timp ce Viorica Dăncilă, Liviu Pleșoianu și Gabriela Firea își dispută candidatura PSD la prezidențiale, Orlando Teodorovici și Mihai Fifor fac pe „iepurii”, iar C. A. C. P. Tăriceanu se oferă să reprezinte frontul PSD-ALDE, în culise se negociază pentru un candidat care să fie susținut de coaliția politico-mediatică PSD-ALDE-Antena 3: Ramona Ioana Bruynseels (40 de ani).

Numele Ramonei Ioana Bruynseels nu a fost măsurat de PSD în sondajul de uz intern pentru desemnarea candidatului la prezidențiale. Au fost măsurați doar câțiva membri PSD (Dăncilă, Teodorovici, Fifor, Pleșoianu, Șerban Nicolae), aliatul de la ALDE (Tăriceanu) și un independent (din unele surse, Dan Puric).

Luni, PSD a luat decizia de a desemna un candidat propriu, iritându-l pe Tăriceanu, care se visa candidatul coaliției PSD-ALDE, susținut și de Pro România. Tensiunile dintre PSD și ALDE au crescut brusc, până la a se vehicula ruperea coaliției de guvernare.

- Advertisement -

A intervenit însă Dan Voiculescu, care a discutat atât cu Viorica Dăncilă, cât și cu Tăriceanu (aflat în concediu), propunându-le un plan cu bătaie ceva mai lungă și reușind pe moment să-i liniștească, au dezvăluit surse politice pentru Ziaristii.com.

Între timp, Ramona Ioana Bruynseels este promovată intens de canalele trustului de presă al lui Dan Voiculescu, mai ales de Antena 3.

Planul în 7 pași: „independenta” susținută de toată lumea

Dan Voiculescu

Planul lui Voiculescu, asupra căruia Dăncilă și Tăriceanu au promis că vor medita, este acela de a merge la prezidențiale cu candidatul desemnat deja de Partidul Puterii Umaniste (PPU), Ramona Ioana Bruynseels, care să fie susținut de o largă coaliție anti-Iohannis. Planul prevede 7 pași.

- Advertisement -
  1. Fiecare partid (PSD, ALDE, PPU) își desemnează propriul candidat.
  2. Ramona Ioana Bruynseels își dă demisia din PPU și anunță că va candida ca independent susținut de PPU.
  3. Candidații PSD (probabil, Viorica Dăncilă) și ALDE (Tăriceanu) anunță că nu mai intră în lupta pentru Cotroceni, iar partidele lor o susțin pe Ramona Ioana Bruynseels.
  4. Ramona Ioana Bruynseels va fi prezentată drept candidat independent susținut de PSD, ALDE și PPU, după modelul „independentului” Sorin Oprescu de la Primăria Capitalei, în 2012.
  5. Zeci de „partide de buzunar”, organizații și asociații-fantomă, personalități ale vieții publice, personaje cu notorietate vor declara peste tot că o susțin pe Ramona Ioana Bruynseels, care e „altceva” – în sfârșit, și-au găsit candidatul.
  6. Aparatul de propagandă al lui Dan Voiculescu (Antena 3, Antena 1, celelalte televiziuni, radiouri și ziare), cel al PSD (RTV, TVR, Radio România, sute de televiziuni, radiouri și ziare locale) și aliații de conjunctură (de exemplu, trustul lui Dan Andronic, dar pot intra în joc – în funcție de bani – și Sorin Oancea cu B1 TV, și Cozmin Gușă cu Realitatea TV) o va promova intens pe Ramona Ioana Bruynseels ca pe „blonda irezistibilă”, „deșteaptă, patrioată și bună vorbitoare”, care-l va învinge pe Klaus Iohannis și va deveni primul președinte-femeie al României, „o independentă” realizată în viață, al cărei singur scop este bunăstarea românilor.
  7. Va fi promovată intens o declarație a lui Traian Băsescu, care a vorbit despre modelul de succes din Croația și Slovacia, care ar putea avea succes și în România: „femeie care a reușit în afaceri, în jur de 45 de ani și pe cât posibil blondă”.

Obiectivul acestui plan este acela de a crea impresia că pe candidata-surpriză „o susține toată lumea”, PNL și USR-PLUS fiind excepții „neglijabile”.

Comunicatoarea lui Oprea, consiliera lui Tudose

După absolvirea liceului, „meritocrata” lui Dan Voiculescu nu s-a ostenit să facă o facultate serioasă, ci a luat-o pe scurtătură: s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, filiala Cluj-Napoca. Tot de acolo și-a procurat și masteratul.

Ambițiile politice au împins-o spre o acomodare cu „Sistemul” înfierat de patronul ei politic, obținând o diplomă și de la Colegiul Naţional de Apărare – Academia de Înalte Studii Militare.

În perioada 2014-2015, Ramona Ioana Bruynseels a urmat un program (nu cursuri complete) la Universitatea Harvard – Şcoala de Guvern „John F. Kennedy”.

A obținut mai multe sinecuri în zona bugetară:

  • consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Ministerului Apărării Naţionale – Corpul 4 Armată Teritorial Cluj-Napoca (2002-2003);
  • specialistă în comunicare a vicepremierului Gabriel Oprea (2015-2016);
  • consilier de stat / secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului Tudose (2017-2018);
  • consilier de stat în aparatul propriu de lucru al premierului Viorica Dăncilă (2018-2019);
  • în luna mai 2019 a demisionat din Guvern, pentru a candida la Președinție din partea partidulețului lui Dan Voiculescu.

    Gabriel Oprea și Mihai Tudose au adus-o pe Ramona în Guvern

Dăncilă a dat-o afară, dar a trebuit s-o readucă în Guvern

Ramona Ioana Bruynseels a fost adusă inițial în Guvern de Mihai Tudose, pe funcția de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Executivului. A condus Direcţia Coordonare Politici şi Priorităţi. Pe 13 noiembrie 2017, aceasta a fost numită secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

A fost una dintre primele persoane pentru care Viorica Dăncilă a semnat decizii de eliberare din funcție, după preluarea mandatului de premier. Pe 31 ianuarie 2018, Bruynseels a fost dată afară din Palatul Victoria.

Jocurile de culise au readus-o însă în Guvern pe actuala candidată la Președinție. Pe 10 decembrie 2018, Dăncilă a numit-o consilier de stat, responsabilă de relația cu mediul de afaceri.

În perioadele în care n-a fost angajată la stat, Ramona Ioana Bruynseels a lucrat în mediul bancar (la BCR) și a fost director executiv pentru programul Repatriot.

Fană a lui Dragnea, o admiră pe Grapini

„Umaniștii” lui Voiculescu îi fac campanie

Ramona Ioana Bruynseels e lipsită de repere morale. În postări pe Facebook, s-a declarat de acord cu atitudinea de mahalagioaică anti-justiție a Mariei Grapini în Parlamentul European, în noiembrie 2018, când a fost votată rezoluția împotriva Guvernului Dăncilă. Printre altele, Grapini acuza atunci că „s-a creat o țară a procurorilor„.

În toamna anului trecut a fost susținătoare a „referendumului pentru familie”, iar când acesta a eșuat, s-a arătat supărată pe „cei care în mod deliberat au ales să boicoteze, vezi Doamne, «ca să i-o plătească lui Dragnea»”.

Mare susținătoare a lui Liviu Dragnea, sinecurista Bruynseels nu i-a înțeles pe românii care îl contestau pe liderul corupt al PSD. „L-am ales pe Dragnea ca scuză pentru tot ce nu facem noi bine. Dacă mâine Dragnea face lucruri bune pentru #România, oare suntem în stare să le vedem? Sau vom fi orbiți de ură și de dorința de a continua să dăm vina pe altul? Am ajuns să mă întreb: dacă nu ar fi Dragnea, ce ne-am face, pe cine am mai da vina?!?”

Ramona Ioana Bruynseels este membră a grupului „The Flat Earth Revolution România” („Pământul Plat”), care susţin că, în colaborare cu NASA, guvernele corupte ale lumii ne ascund că planeta Pământ nu este sferică, ci plată şi rigidă.

E măritată cu un bancher belgian

„Blonda lui Voiculescu” este originară din Cluj-Napoca. Până acum două luni se numea Ramona-Ioana Lohan, dar a devenit Ramona Ioana Bruynseels prin căsătoria cu belgianul Dominic Bruynseels, mai în vârstă cu aproape 30 de ani decât ea. Cei doi aveau o relație de 18 ani și au împreună două fetițe.

Soțul ei, Dominic Bruynseels, este preşedintele First Bank, fosta Piraeus Bank.

Traian Băsescu spune că PSD ar face bine să meargă pe mâna Ramonei Ioana Bruynseels. „Blonda lui Voiculescu” i-a atras atenția și soției fostului președinte, Maria Băsescu.

Traian Băsescu despre Ramona Ioana Bruynseels

(Emisiunea „Dosar de politician”, B1 TV, 23 iunie 2019)

  • „Este clar că USR îl va da pe cel care intră cu Iohanis în turul 2, dacă nu se trezește PSD-ul și să caute un candidat carismatic, care să atragă. Și sunt vreo două săptămâni de când tot bat câmpii: căutați o femeie care a reușit în afaceri, în jur de 45 de ani și pe cât posibil blondă; dacă e brunetă, o vopsiți! O spun foarte serios. Uitați-vă la succesul pe care l-a avut acest tip de femeie – independentă, reușită… independentă și financiar de viața politică, avocată – în Slovacia acum, în Croația acum doi ani. Este posibil ca și la noi să aibă succes acest tip de politician. Inspiră încredere și, în același timp, e și plăcută. PSD-ul să caute…”
  • „Mai bine ar face alianță Puterea Umanistă cu PSD și s-o folosească pe dânsa drept candidat. Văd că are fața asta deschisă, așa, și inspiră optimism. Uite, în locul lor aș încerca un aranjament și cu Voiculescu, să fac o alianță pentru prezidențiale cu o doamnă care apare ca fiind un om care inspiră energie, încredere, optimism…”
  • „Tăriceanu nu are nicio șansă. Dar Tăriceanu se poate alia și el, s-o propulseze pe doamna aceea de la Voiculescu. Uite, să vă spun un secret: a aflat soția mea că am vorbit despre un portret feminin de candidat la președinție și dimineață la cafea mi-a arătat-o exact pe doamna asta. Pur și simplu, la cafea, mi-a spus: «Uite, Traian, cred că asta e doamna care poate câștiga prezidențialele!». Sunt convins că vorbește bine limba română. Să facă o alianță Tăriceanu cu PSD-ul și cu conservatorii, sau cum se numesc ăștia ai lui Voiculescu… și cu Ponta…”
  • (Despre lipsa de notorietate) „Deci, ai trustul Intact și nu-i faci notorietate în trei luni?!”

VIDEO: Emisiunea „Dosar de politician” – vezi de la min. 16:20

Promovată puternic și de ziarele lui Dan Andronic

Pentru a o promova intens pe Ramona Ioana Bruynseels, Dan Voiculescu a apelat nu doar la propriul aparat de propagandă, ci și la aliații săi din mass-media. Printre aceștia: Dan Andronic, proprietarul ziarelor capital.ro și evz.ro.

Pe 9 iunie, la o zi după desemnarea de către „umaniștii” lui Voicuescu a candidatei la prezidențiale, pe site-ul capital.ro a fost publicat un interviu cu Ramona Ioana Bruynseels. PR-ul este evident din titlu: „Adio baroni! Ea va fi noua stea a politicii românești! Cine o susține pe cea care vrea să-l învingă pe Iohannis la prezidențiale”.

Textul continuă pe aceeași linie: „Ramona Ioana Bruynseels Aceasta este cunoscută drept o profesionistă desăvârșită, absolventă de Harvard și cu o reputație intactă. În trecut a deținut mai multe funcții prestigioase, atât în administrația publică, cât și în privat. Această beneficiază de susținerea unor nume mari din zona de business și nu numai”.

Autoarea interviului îi adresează „blondei lui Voicuescu” o întrebare-constatare „încuietoare”: „Ați lansat un proiect minunat, de promovare a femeilor în societatea de astăzi”.

Și o precizare „necesară” a ziarului lui Dan Andronic, ca să știm cum stăm: „Cel care a adus doctrina umanistă în România este Dan Voiculescu” (de parcă Voiculescu ar avea vreo altă doctrină decât „Minte-i și jefuiește-i!”…)

Un titlu prietenos-mincinos a apărut și pe evz.ro: „Anunț surprizător privind alegerile prezidențiale. Devine, oficial, RIVALA lui Iohannis” – de parcă simpla candidatură ar însemna și rivalitate (poate puricele să fie rival cu elefantul?!).

Modelul croato-slovac: blonda la 45 de ani

Modelul de succes invocat de Traian Băsescu este cel al blondelor care ocupă funcția de președinte în Croația, respectiv în Slovacia.

  • Kolinda Grabar-Kitarovici a câștigat președinția Croației în ianuarie 2015, pe când avea 46 de ani. În finală l-a învins pe candidatul socialiștilor, care era președintele în funcție al Croației.
  • Zuzana Čaputova a câștigat președinția Slovaciei în iunie 2018, pe când avea 45 de ani. Este prima femeie-președinte din istoria Slovaciei. Este o militantă anticorupție, foarte activă în acțiunile civice.

    Kitarovici – Caputova

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Prăpădul pe care îl va provoca Legea pensiilor: „Deficitul va ajunge lejer la 5,4%, în 2021”

VIDEO EXCLUSIV. Bucuria Sorinei când spune că va pleca în America. A scăpat de spaimele cu care o teroriza familia Șărămăt

* Justiția învinge Mafia: Sorina poate pleca în America, alături de părinții ei adoptivi!

Sorina își recapătă pașaportul! SS-Gestapo i l-a reținut ilegal aproape o lună

„Sorina are un sânge pur, o vor pentru sacrificare”. Monstruozități generate de propaganda Antena 3 – RTV – Sorina Matei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

„Miza nu a fost salvarea Sorinei Săcărin de propriii ei părinți. Miza a fost justificarea SIIJ, intimidarea judecătorilor și validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influență și propagandă anti-justiție”

EXCLUSIV. Trei poze noi cu Sorina. Ținută departe de scandal, fetița pare fericită. În schimb, părinții adoptivi trăiesc un coșmar

Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

* A doua Românie creşte în Diaspora! Peste 600.000 de copii născuţi în familii emigrate în Europa

Dăncilă, rușinată la Strasbourg. „Retorica anti-europeană a PSD și ALDE a fost drastic sancționată de cetățenii români la votul din 26 mai”

Efectul Kovesi. Dăncilă, „obsedata” antijustiţie, pusă la punct în Parlamentul UE: „România merită ceva mai bun. Nu sunteţi la înălţimea Europei”

News ALERT: Franţa anunţă că o susţine pe Kovesi la şefia Parchetului European!

Propunerea nerușinată a lui Tăriceanu: Ramona Mănescu. O individă lacomă, care se scaldă în lux pe bani publici, nu are ce căuta în Guvern!

Propunerea PSD la Interne este o nouă mizerie! Senatorul Moga: revoluționar-impostor, omul „Mafiei lui Mazăre”, el însuși mafiot

* „Milogilor!”. Badea răcneşte la studenţi, supărat că vor transport subvenţionat pe CFR

* De pensiile parlamentarilor nu se ating! Taxă de 30-50% la pensiile speciale pentru sumele ce depăşesc 10.000 de lei

Alba-neagra cu impozitarea pensiilor. Orlando nu va umbla doar la „speciale”, ci la toate pensiile „peste un anumit plafon”

PNL și-a făcut echipă-beton la Capitală: Ciucu, Băcanu, Burduja, Trăilă, Glăvan, Raețchi, Pavel Popescu

Blestemul unui baron PSD către magistrați: „Bestiilor! Viermilor! Pușcăriile nu vă vor fi suficiente!”. Amenințări cu „ce va urma”

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Victoria #Rezist: Carmen Dan a demisionat de la Interne. Nu mai apucă 10 august!

Am gazat-o pe Carmen Dan!

Pregătiri pentru mitingul din 10 august. Diaspora cheamă la protest pașnic, deși se așteaptă la diversiunii din partea Puterii PSD-ALDE

„Este Teodorovici agent rus? Altfel nu se explică de ce ia decizii care distrug România în interesul Rusiei”

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Himmmmmm,daca crede cineva ca in 20019,un personaj ,chiar si feminin ar putea insela electoratul se inseala amarnic.
    Lasam deoparte ,FISA BIOGRAFICA’ care doar ea o face praf-A TRAIT LINGA CEI MAI PUTUROSI SI MIZERABILI ROMANI’-O DESCALIFICA PUR SI SIMPLU SUSTINATORII,ADICA TELEVIZIUNILE-
    A,votantii PSD CITI OR MAI FI,DACA VA FI SUSTINUTA DE PESEDEEI DA O VOTEAAZA,DAR TOTI,ADUNATI IN PAR,NU AJUNG LA 25%.
    Turul2 este jucat de USR-PLUS CU KLAUS IOHANNIS……….
    Nici o sansa nu are sistemul ticalosit………….
    P.S.-Basescu,ca de obicei,intr-un mod perfid si parsiv joaca la doua capete,spun BASESCU NU PMP…………….GUNOI PINA LA CAPAT………

  2. Romanii nu se vor lasă pacăliți de aceasta Ramona care -și falsifica CV ca a absolvit Harvard cu câteva cursuri și hop top mare politiciana. Este același scenariu “ de succes “ pe care unii șmecheri vor sa ni-l inducă ca vezi DOAMBE este carte câștigătoare!!!
    Doamna Draga lasă-ne cu vrăjelile dumitale de doi lei di du-te di muncește ca locuri de munca se găsesc in RoManica Mare!!!! Numai sa vrei !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -