miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Lux orbitor în palatul finului fugar al lui Putin. Are un...

VIDEO. Lux orbitor în palatul finului fugar al lui Putin. Are un vagon-restaurant de aur. Deși e oligarh ucrainean, până și paharele sunt inscripționate cu stema Rusiei

-

Finul fugar al criminalului Vladimir Putin este de negăsit. A dispărut pur și simplu din arestul de la domiciliu, unde fusese plasat de procurorii din Kiev pentru înaltă trădare și pentru facilitarea organizațiilor teroriste. Acuzațiile ce i se aduc sunt firești. Și prin acțiunile lui, Kremlinul a anexat Crimeea în 2014. Urma să cucerească și întreaga Ucraină, destul de rapid și fără prea multe lupte, dacă deputatul Viktor Medvedciuk (67 de ani) și-ar fi dus din nou planul la îndeplinire.

Atras mai mult ca sigur de mirajul celor peste 5 miliarde de dolari alocate de Moscova pentru „Coloana a 5-a” (operațiunea de capturare a țării vecine prin acțiuni subversive, făcute de sabotori profesioniști), mogulul ucrainean și-a trădat „nașul” (prima soție a lui Putin, Svetlana, i-a botezat în 2004 una dintre fiice, pe Daria, alături de Dmitri Medvedev, lacheul fostului colonel KGB).

Jurnaliștii de la Obozrevatel.com dezvăluiau că Medvedciuk a furat mai mult de un miliard de dolari din cei 5 destinați „Coloanei a 5-a”. Când a auzit că nașul Putin a dat ordin să fie anchetată dispariția purcoiului de bani, Medvedciuk ar fi încercat să se sinucidă.

Palatul lui Medvedciuk

Trăia ca un nabab într-un cartier istoric din nord-vestul Kievului. Acum a dispărut, iar soția sa e deja la Moscova

Când l-au vizitat acasă, autoritățile ucrainene au descoperit că Medvedciuk ducea o viață de nabab în arestul la domiciliu, înainte să dea bir cu fugiții într-o locație deocamdată necunoscută. Trăia într-un palat magnific, amenajat în cartierul istoric Pușcia-Vodiția din nord-vestul Kievului. Acea zonă este situată într-o pădure densă, departe de centrul Capitalei, fiind cunoscută pentru sanatoriile și vilele construite de stat pentru președinți, premieri și alți demnitari.

- Advertisement -

Moșia lui Medvedciuk a fost vizitată și de ziariștii de la Slidstvo.info, care au filmat și fotografiat printre altele și un vagon-restaurant de aur, acoperit cu o plasă de camuflaj de culoare verde.

„Arată ca o seră. Privind sub plasa de camuflaj, se poate vedea o platformă feroviară adevărată, iar pe peron – un vagon-restaurant. Se pare că finul președintelui rus Putin, Viktor Medvedciuk, nu a vrut ca acest vagon să atragă atenția nimănui – dacă, de exemplu, moșia ar fi fost dărâmată de jurnaliști dintr-o dronă. Dar jurnaliștii de la Slidstvo.Info nu numai că au văzut vagonul, ci au intrat și înăuntru – datorită activiștilor care păzesc acum moșia lui Medvedciuk. După ce l-am văzut, ne-am dat seama că Medvedciuk avea motive întemeiate să ascundă acest obiect. Puțin mai târziu am aflat: «vagonul de aur» a fost un cadou primit chiar de ziua lui de la soția sa, Oksana Marcenko. Nu se știe unde se află acum Medvedciuk. El a scăpat din arestul la domiciliu în primele zile după atacul Rusiei asupra Ucrainei. Soția sa, Oksana Marcenko, se află acum la Moscova, potrivit celui mai recent videoclip pe care l-a publicat”, dezvăluie Slidstvo.info.

VIDEO: Moșia de nabab a lui Viktor Medvedciuk

- Advertisement -

„Vagonul a fost făcut de sute de meșteri ucraineni, care au «împrumutat» schițe de la marca de lux Pullman”

Publicația online Slidstvo.info descrie vagonul-restaurant de aur în care se lăfăia Medvedciuk împreună cu familia și acoliții săi.

  • „Trecem pe sub o plasă de camuflaj și ajungem pe un adevărat peron de cale ferată. Există șine, bănci de așteptare și chiar ceasuri și felinare. Deasupra peronului atârnă numele gării – «Departe».”
  • „Pe șine se află un vagon-restaurant albastru inscripționat cu litere mari aurii «Pullman». Acesta este numele unei companii care produce mașini de lux și vagoane de cale ferată. Astfel de vagoane Pullman erau populare în secolul trecut, când europenii bogați călătoreau cu trenul.”
  • „La început ne-am gândit că familia Medvedciuk a comandat acest vagon de la Pullman și am verificat prețul lui – vagoanele de lux costau până la 2,5 milioane de dolari. Mai târziu am aflat că vagonul a fost făcut de sute de meșteri ucraineni. Designerii pur și simplu au «împrumutat» schițe de la marca de lux Pullman.”
  • „Activistul Petro, care ne-a însoțit într-un tur de prezentare al moșiei lui Medvedciuk, deschide ușa vagonului și ne cere să ne punem huse pe încălțări, pentru a nu contamina covoarele scumpe de pe podea.”
Vitralii

Tren cu sală de 40 de persoane și bucătărie, compartiment VIP, toaletă, bar. Un singur pahar pus pe masă costă peste 800 de lei

  • „Pentru o clipă, ochii ne fug în toate direcțiile de la atâta cantitate de aur, catifea de un roșu aprins și fețe de masă albe. Seamănă mai mult cu un muzeu decât cu un vagon.”
  • „Vagonul are o sală principală pentru aproximativ 40 de persoane, precum și mai multe încăperi separate: bucătărie, compartiment VIP și toaletă. La intrare este un bar. Petro scoate de sub bar câteva pahare, pe care se vede stema aurita a Federației Ruse. Asemenea pahare sunt produse la combinatul rus Kubacinski și costă 5.000 de grivne bucata” (cca. 872 lei – n. red.).
  • „În stânga barului este o lampă de masă. Acesta este un produs exclusiv al brandului francez Bronze D’Art Français, modelul se numește Napoleon lll. Piciorul este din marmură verde, iar decorul este din aur pur. Această lampă costă mai mult de 100.000 de grivne (peste 17.000 de lei – n. red.), dar este prețul fără abajur.”
  • „În dreapta barului este un aparat de cafea. Este, de asemenea, un brand italian de lux Elektra. Modelul de bază al acestui tip de cafetieră costă de la 220.000 de grivne în sus (peste 38.000 de lei – n. red.). Totuși, acest model a fost probabil realizat la comandă de către familia Medvedciuk – este decorat cu desene din bronz și alte elemente decorative. Prin urmare, costul real al unui aparat de cafea poate fi mult mai mare.”
Pahare de lux, cu stema Federației Ruse

Toaleta e mai aurită decât cea a fostului dictator Nicolae Ceaușescu

  • „Sub bar este o sticlă neterminată de șampanie franțuzească, în valoare de 3.400 de grivne (aprox. 600 de lei – n. red.). Cineva a înfășurat-o cu un șervețel pentru ca vinul să nu-și piardă gustul.”
  • „Mobilierul din vagon este decorat cu catifea și alte țesături scumpe, iar luminile se aprind prin apăsarea butoanelor tactile. Deasupra capului tronează un vitraliu.”
  • „Într-un colț al vagonului este ceva care seamănă cu un samovar rusesc. Unele articole arată ca fiind aurite. Lângă samovar se află intrarea în compartimentul VIP. Este similar cu compartimentele tradiționale ale trenului Ukrzaliznitsia (ce aparține companiei naționale de căi ferate ucrainene – n. red.), doar că mult mai luxos. Când e apăsat panoul de lemn, televizorul iese de pe masă.”
  • „Mergem la toaletă. Sunt la fel de multe elemente aurii – atât pe toaletă, cât și pe butoanele de scurgere a apei și chiar și pe furtunul bideului.”

„Lucrările la vagon au durat un an. Au fost implicați peste 100 de muncitori. O firmă a făcut acoperișul, alta – panourile laterale, alții s-au ocupat de finisare”

  • „Încheiem turul acestui vagon de lux într-o bucătărie mică. Dulapurile și rafturile sunt pline cu seturi de la brandul francez de lux Cristofle Paris. Doar o cutie pentru depozitarea furculițelor, lingurilor și cuțitelor de argint costă 14.000 de grivne” (aprox. 2500 de lei – n. red.).
  • „Fiecare furculiță și lingură de argint din acest brand costă de la 3.000 la 9.000 de grivne (între 500 și 1500 de lei – n. red.). În dulapurile de bucătărie am văzut zeci de cutii cu seturi de tacâmuri argintii de la acest brand. Prin urmare, costul lor total în acest vagon-restaurant poate ajunge la sute de mii de grivne.”
  • „Lucrările la vagon au durat aproximativ un an. Designerii au desenat acest vagon din schițele mai multor vagoane Pullman. Oksana Marcenko a aprobat proiectul și totul a fost asamblat manual. Au fost implicați peste 100 de muncitori. O firmă a făcut acoperișul, alta – panourile laterale, alții s-au ocupat de finisare.”
  • „Toți constructorii i-au predat lucrarea Oksanei Marcenko la 1 august 2021, cu 6 zile înainte de ziua soțului ei, Viktor Medvedciuk. Acesta a fost un cadou de la soția lui.”
Viktor Medvedciuk -și soția sa, Oksana Marcenko, fostă prezentatoare TV

În 2021, conform revistei „Forbes”, Medvedciuk avea o avere 620 de milioane de dolari

Născut la 7 august 1954 în regiunea Krasnoiarsk (acum în Federația Rusă, în trecut în URSS), Viktor Medvedciuk este un politician pro-rus al Ucrainei, oligarh, om de stat și evident persoană publică: deputat al poporului Ucrainei, fost prim-adjunct al președintelui Radei Supreme. Este adesea criticat pentru legăturile de familie pe care le are cu președintele rus Vladimir Putin, dar și pentru nedeclararea proprietății. A fost acuzat că, în perioada sovietică, a sabotat apărarea poetului Vasil Stus, contribuind la întemnițarea și apoi la moartea acestuia într-o celulă.

La 19 februarie 2021, Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei i-a impus sancțiuni pentru finanțarea terorismului.

În mai 2021, el a fost inclus pentru prima dată pe lista celor mai bogați 100 de ucraineni, conform revistei „Forbes” (varianta ucraineană), cu o avere estimată la 620 de milioane de dolari. Medvedciuk a ocupat locul 12 în listă. Potrivit „Forbes”, deputatul fugar a câștigat bani ca antreprenor în domeniile energiei, metalurgiei, imobiliarelor și mass-media.

Este proprietar al iahtului Royal Romance și al AZIMUT BENETTI SPA, AZIMUT 43 (600.000 de euro, în 2007), dar și al aeronavei Dassault Falcon 900EX. Mai folosește un alt avion, Gulfstream G650 (costând 70 de milioane de dolari). Potrivit Bihus.info, Medvedciuk deține sau folosește în mod regulat 5 avioane. Deține direct sau indirect peste 100 de companii din Ucraina, Federația Rusă și offshore-uri din Cipru, Insulele Marshall, Insulele Virgine Britanice, Irlanda de Nord, Belize, Aruba, Malta, St. Kitts&Nevis.

Viktor Medvedciuk

Un muzeu de antichități, cu cărți rare și picturi de mare valoare. Plus ceasuri de lux și o flotă impresionantă de limuzine

Înainte de a fugi din arestul la domiciliu, Medvedciuk avea depozite în bani numai la bănci din Belarus: 24.325 de ruble la CJSC ABSOLUTBANK, 850.033 de euro la CJSC ABSOLUTBANK, 4.012.487 de euro la CJSC ABSOLUTBANK.

În palatul lui au fost descoperite cărți de mare valoare: 1.040 de volume numai din secolul al XVIII-lea (printre ele, cărți despre Imperiul Rus), volume pe teme religioase, un fragment din Biblia Gutenberg (1455), mai multe Evanghelii din secolele XV și XVI, originalele lui Pușkin, Gogol și Taras Șevcenko (1844) – poetul național al Ucrainei.

S-au mai găsit: colecții de cărți din secolul al XIX-lea (3.811 volume) și al XX-lea (2.959 de volume), colecții de picturi ale artiștilor ruși (110 bucăți) și ucraineni (201 bucăți), colecție de icoane din secolele XVIII-XIX (115 bucăți), un set de 4 candelabre Fabergé.

Familia Medvedciuk deține un număr mare de ceasuri de lux, butoni cu pietre prețioase, bijuterii și alte produse de lux: Rolex (8 bucăți); Breguet (5), Vacheron Constantin (7), Parmigiani (2), Dolce & Gabbana (3), Patek Philippe (2), Franck Muller, Hublot (2), Cartier (2), Bovet, Chanel, Corum, Ulysse Nardin, Chopard, de Grisogono (2), Girard Perregaux, Harry Winston, Audemars Piguet, Gucci, Jacheta Dros.

Covoare: 10 din Italia și 14 din Iran.

Rochii de lux și alte îmbrăcăminte: în special de la Dolce & Gabbana și Dior.

Flota de mașini de lux: BMW 760i, BMW 750Li, Mercedes-Benz GL 550, Mercedes-Benz G 55 AMG, Mercedes-Benz S 500 4 MATIC (2013), Mercedes-Benz S 500 4 MATIC (2014), Toyota Land Cruiser 200 (2014), Toyota Land Cruiser 200 (2015), Renault Duster (2018), Range Rover (2010), Mercedes, Maybach S650 (2019), Mercedes-Benz S 500 (2002), Mercedes-Benz S 500 (2007), Mercedes-Benz S 600 (2017), Bentley Continental GT (2011), Mercedes-Benz Vito 116 CDI (2015), Range Rover 4.2 (2007), Lexus LX 570 2014, BMW X5 (2019). Jumătate din flotă este înregistrată pe numele soției sale, Oksana Marcenko.

Prin întreaga sa opulență, Viktor Medvedciuk amintește de un alt amic pro-rus al lui Putin, fostul președinte Viktor Ianukovici. El este cel care a refuzat să semneze în 2014 acordul de asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană. În urma revoltelor de la Maidan, a fost nevoit să fugă la Moscova și să-și abandoneze palatul uluitor, înconjurat de sute de hectare de teren. O adevărată fortăreață, din care nu lipsea nimic. Construită din banii furați de la cetățenii țării sale.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* O rușine mondială: directorul Teatrului Național București, numit recent de ministrul Romașcanu (PSD)! Mircea Rusu se opune solidarizării cu Ucraina, pe motiv că „se știe ce pățesc românii la Cernăuți și Cahul”, iar „ucrainenii ne-au făcut multe rele”

* Sufocată, Rusia a cerut Chinei ajutor militar și economic. Americanii presează Beijingul să refuze. Prin invadarea Ucrainei, Putin a reușit un singur lucru: să-și subordoneze țara chinezilor!

* Putin a fost trădat, în capturarea Ucrainei, chiar de finul său, care a furat un miliard de dolari din banii alocați „activităților subversive”. După eșecul „Coloanei a 5-a”, Medvedciuk a vrut să se sinucidă

* Un reputat regizor și jurnalist american, colaborator al HBO, NBC și „New York Times”, a fost omorât de ruși în Ucraina, după ce scăpase teafăr în Afganistan, Irak, Africa și Mexic

* Putin e turbat: a destituit deja 8 generali din fruntea armatei și „e furios” pe FSB, care i-a prezentat rapoarte greșite despre puterea Ucrainei. Doi șefi ai agenției sunt în arest la domiciliu

* Gravida rănită în bombardamentul maternității din Mariupol a murit. Rușii pretindeau că era o actriță ucraineană pusă să joace rolul mai multor victime

* Cei 8 trădători ucraineni care au predat orașul Melitopol invadatorilor ruși. „Vor răspunde în fața Domnului și a Curții poporului!”

* Un prizonier rus explică bizara retragere a navelor lui Putin care pregăteau atacul asupra Odessei: „S-au răzvrătit pușcașii marini”

* AUDIO. Dovada că militarii ruși au primit ordin să omoare civili. „Ni s-a dat porunca să-i f… pe toți, pe toți la rând: civili, copiii nu sunt copii…”

* Prima trădare majoră a lui Putin de către serviciile secrete rusești! Au trimis Ucrainei informații complete despre comandanții ceceni ai lui Kadîrov, care luptă pentru Putin

* Tot mai mulți ofițeri belaruși fug din țară cu familii cu tot, refuzând războiul contra Ucrainei. Lukașenko îi înlocuiește cu comandanți trimiși de la Moscova

* „Adevărații ceceni” luptă pentru Ucraina! Comandant de batalion anti-Putin: „Dacă Ucraina va cădea, atunci toate republicile fostei URSS vor cădea. Țările independente din jurul Rusiei își vor pierde șansa de libertate”

* VIDEO. Tancuri rusești spulberate pe o autostradă de lângă Kiev. Invadatorii sar din ele și fug pe câmp ca iepurii, dar sunt măcelăriți

* Maiorul rus care și-a bombardat părinții din Ucraina: „Sunt în stare de șoc”

* Locuitorii din Donețk sunt obligați să-i închine ode lui Putin. „Ne-ați dat forțe să eliberăm Ucraina de naziști și trădători” / „Noi zdrobim sancțiunile Occidentului prin credința noastră în victoria armatei voastre și a lui Putin”

* VIDEO. „Vă puteți opri?! Băieții noștri distrug acolo hoarda fascistă!” Moderator TV putinist, atac violent la un colonel rus care spunea adevărul despre morții din Ucraina

* Lavrov, robotul mincinos al lui Putin: „Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina!”

Planul în 6 puncte al lui Boris Johnson pentru a-l pune pe Putin cu botul pe labe. Posibil și punctul 7: embargo total pe gazele și petrolul din Rusia

Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

* „Un păduche ucrainean, mai rău decât păduchii de la Moscova”. E recordmenul Ucrainei, dar lucrează pentru ruși și refuză să condamna invadarea țării sale de către aceștia

Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

* Cel mai cunoscut lunetist din lume a ajuns în Ucraina să lupte contra rușilor: “Trebuie să ajut”

Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”

„În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”

Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”

Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

* O antrenoare de la naționala Rusiei îl amenință cu bomba nucleară pe japonezul care conduce Federația Internațională de Gimnastică! „Trebuie să-i amintim lui Watanabe – Hiroshima și Nagasaki”

* Sondaj INSCOP: Putin trage în jos și partidul rusofil AUR – 3,5 procente pierdute într-o lună! PSD scade constant, PNL crește spectaculos, USR crește ușor

* „Relațiile SUA cu România sunt la un maxim istoric, cele cu Polonia sunt foarte reci”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -