Prostituţie politică la Târgu-Mureş. Primarul intră în clubul „5 partide&5 neveste”. Nevoia de ALDE, ca scut împotriva justiţiei

0
2670

Primarul municipiului Târgu Mureș Dorin Florea s-a înscris azi în Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE. Dorin Florea a semnat cererea de adeziune în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul ALDE din Târgu Mureș.

„Săptămâna viitoare vom avea la București ședința Biroului Executiv, structura statutară abilitată să stabilească conducerile filialelor și cu acest prilej vă anunț că domnul Dorin Florea va deveni președintele organizației județene ALDE”, a precizat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

La rândul său, primarul Dorin Florea a declarat că valorile de dreapta ale ALDE l-au făcut să intre în această formațiune politică: „Rămân adeptul valorilor de dreapta, ALDE este cea mai bună opțiune, pentru că există oameni care doresc să facă politică în mod firesc, nu politica urii, a străzii, a bâtei. S-a coborât foarte mult nivelul, în loc să se facă ceva concret pentru cetățeni”, a explicat Dorin Florea.

În realitate, intrarea lui Florea în ALDE n-are nicio legătură cu „valorile de dreapta” sau cu alte explicaţii „savante”, ci cu dorinţa de a se pune la adăpost de justiţie. ALDE este partener cu PSD în atacul la justiţie şi la statul de drept, deoarece şi Tăriceanu, şi Dragnea riscă să ajungă în puşcărie pentru corupţie.

Prin urmare, aderarea lui FDorin Florea la „grupul infracţional organizat” din politică e cumva logică. El speră că dacă PSD şi ALDE vor scoate România din Europa, va scăpa la rându-i de orice emoţie penală.

Florea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată (9198 acte materiale). În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Sergiu Claudiu Maior, fost viceprimar al municipiului Târgu Mureş, la data faptelor consilier al primarului, pentru uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată (9198 acte materiale), şi Andrei Mureşan, la data faptelor secretar al municipiului Târgu Mureş, pentru complicitate la uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată (9198 acte materiale).

Detalii, AICI.

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Desfiinţaţi Jandarmeria! România se revoltă după sechestrarea de persoane de la Topoloveni. „Liviu Dragnea, opreşte-te!”

Prostituţie politică la Târgu-Mureş. Primarul intră în clubul „5 partide&5 neveste”. Nevoia de ALDE, ca scut împotriva justiţiei

Jandarmeria penală. Ce au făcut la Topoloveni este sechestrare de persoane! Într-o ţară normală, jandarmii erau în arest acum

Pofta-n cui! Vizita lui Dragnea i-a lăsat pe piteșteni fără Festivalul Mâncării. Primarul Ionică a alungat arta culinară pentru liniștea șefului de partid

VIDEO. Aurica Cobuz, primărița PSD care scoate pantoful și-ți dă cu el în cap. „Măi, tu chiar vrei bătaie!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here