vineri, aprilie 26, 2024
AcasăJustițieSS-Gestapo a devenit Secția de salvare a infractorilor. Gheorghe Stan și Adina...

SS-Gestapo a devenit Secția de salvare a infractorilor. Gheorghe Stan și Adina Florea retrag apel după apel, zădărnicind munca Parchetului General

-

După ce și-a făcut mendrele cu Laura Codruța Kovesi, pe care a hăituit-o ca să-i compromită șansele de a ajunge procuror-șef european, Secția Specială de investigare a infracțiunilor din justiție (SSIJ, supranumită SS-Gestapo) are o nouă ocupație: renunță la judecarea unor dosare penale, retrăgând apel după apel.

Obiectivul Secției conduse de siniștrii Gheorghe Stan (viitor judecător la Curtea Constituțională, numit de PSD) și Adina Florea este acela de a-i scăpa de dosare pe politicienii din zona PSD-ALDE (cazurile Viorel Hrebenciuc și Tudor Chiuariu) și pe magistrații care fac blat cu Puterea (cazul de față).

SS-Gestapo a retras apelul în dosarul lui Damian Dolache, judecător la Curtea de Apel București, aunță G4Media.ro. Dolache a fost condamnat în martie, în primă instanță, la 10 luni de închisoare cu suspendare, pentru că fusese prins băut la volan.

- Advertisement -

Retragerea apelului are ca efect oprirea procesului împotriva judecătorului, care – nefăcând apel nici el – rămâne cu prima condamnare. Judecătorul Dolache nu este suspendat din magistratură și își poate exercita mai departe meseria.

Este al doilea apel retras de SS-Gestapo în această săptămână, după cel care îl scapă de judecată pe Tudor Chiuariu (fost ministru al Justiției) și îl lasă cu doar doi ani de închisoare pe Viorel Hrebenciuc, în dosarul celor 44.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal.

Beat criță la volan, dar tovarăș cu Lia Savonea

Potrivit surselor G4Media.ro, Dolache se află în bune relații cu președinta CSM, judecătoarea Lia Savonea. O decizie în privința menținerii sau excluderii sale din magistratură ar urma să fie luată de Secția de judecători din CSM, condusă de Savonea.

- Advertisement -

Potrivit Parchetului General, în data de 4 noiembrie 2017, Damian Dolache a fost prins conducând sub influența alcoolului un autoturism în București. Testul cu aparatul alcooltest a arătat o alcoolemie în aerul expirat de 0,77 mg/l.

Ulterior, Dolache fost condus la INML, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, dar magistratul a părăsit unitatea medicală, fără preaviz, nemaifiind posibilă recoltarea şi a celei de-a doua probe.

Din buletinul de analiză toxicologică emis de INML a reieşit că judecătorul avea în sânge o alcoolemie de 1,95 g la mie.

Sesizare la CCR: SS-Gestapo este stat în stat?!

Prin legi și ordonanțe de urgență, Puterea PSD-ALDE a reușit să instituie haosul în Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis sesizarea Curții Constituționale, la cererea procurorului de ședință din cadrul Parchetului General, cu privire la atribuțiile șefului Secției speciale, prevăzute în Ordonanța de urgență nr. 7.

Modificările operate prin OUG 7 interzic procurorului general să cenzureze deciziile Sefului speciale (SS-Gestapo). Acesta a câștigat mai multă putere, ceea ce pare neconstituțional, dat fiind că, potrivit Constiției, procurorii funcționează sub control ierarhic.

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Aurica Cobuz, primărița PSD care scoate pantoful și-ți dă cu el în cap. „Măi, tu chiar vrei bătaie!”

CTP: „Discursul lui Dragnea pregătește o intervenție în forță, cel puțin la fel de violentă ca aceea din 10 august”

Antena 3 ceartă un ministru pentru că-l aduce „prea repede” în țară pe fugarul Radu Mazăre!

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -