Noile percheziții făcute la „casa groazei” din Caracal arată Gheorghe Dincă (66 de ani), ucigașul adolescentelor Luiza Melencu (18 ani) și Alexandra Măceșanu (15 ani), avea obsesii sexuale.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Pro TV, în calculatorul lui Gheorghe Dincă s-au descoperit filme pornografice. Nu se știe deocamdată dacă le-a produs chiar el sau dacă le-a obținut din alte surse.
Anchetatorii au continuat cercetările la „casa groazei”, unde există mai multe tuneluri, gropi betonate și puțuri înfundate. Este luată în calcul și varianta potrivit căreia Dincă ar fi făcut și alte victime, în afară de Alexandra și Luiza.
Investigatorii încearcă să pună cap la cap informații disparate care ar putea contura ideea că Dincă a făcut parte dintr-o rețea de trafic de persoane, cu ramificații în Italia, Germania și Anglia. Din grupare ar face parte şi unul dintre cei trei băieți ai criminalului. Este o pistă încă nesigură, care însă nu poate fi neglijată.
Dincă – precizează sursele – era cel care le prezenta traficanţilor diverse femei, iar în schimb primea servicii sexuale. Anchetatorii fac eforturi să dea de urma fetelor pe care monstrul din Caracal le-ar fi dat pe mâna proxeneţilor.
Conform uzanțelor psihiatrice orice criminal este obsedat sexual cu caracter androgin compulsivo obsesiv.
Cei care sunt obsedați de hainele femeii sau de podoaba capilară nu omoară imediat. Gheorghe Dincă e criminal.
Draga Lora Schmit-Popa daca toti oamenii de pe Pamint care se uita la pornache ar fi catalogati drept obsedati sexual inseamna ca am trai intr-o lume foarte bolnava psihic. Iti pun o intrebare la care sa-ti raspunzi singura: te-ai uitat la filme sau poze porno? si in consecinta, te consideri osedata sexual?
Monstrul din subiectul articolului este un ucigas dement. Faptul ca avea pe calculator niste filme porno este un fapt nerelevant pentru ceea ce a facut. Daca ne spuneai ca s-au gasit ceva snuff movies, asta era altceva.
Obisnuiam sa citesc pe aici articole bune scrise de Cartianu si Ciocazanu. Ce vad acum?
Madam Lora o fi vreo feminista frigida care uraste barbatii si vede in fiecare barbat un obsedat sexual. Ca vezi Doamne, numai obsedatii se uita dupa femei sau se uita la porno.