Prinde contur tot mai mult ipoteza că Gheorghe Dincă (66 de ani) ar fi făcut mai multe victime decât a recunoscut. Anchetatorii strâng informații în acest sens, mai ales că experți criminologi insistă în această direcție.
Procurorii și polițiștii investighează dispariţia în împrejurări neclare a mai multor fete din zona de sud a ţării, mai ales în județele Olt și Dolj.
Ca să nu stârnească un val de isterie, investigatorii au ales să nu vorbească despre aceste cazuri până nu vor avea confirmarea clară că au sau nu legătura cu monstrul din Caracal.
A fost întocmită o listă de cel puţin 5 fete care ar corespunde profilului unei potenţiale victime de-a lui Gheorghe Dincă. Toate adolescentele de pe această listă au dispărut fără urmă, iar caracteristicile lor sunt asemănătoare cu cele ale celor două victime confirmate deja: Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani).
Ca să strângă cercul, criminaliştii au intrat şi în mansarda casei lui Gheorghe Dincă, transformată într-un fel de depozit. Ei au adunat, în câteva cutii de carton, mai multe haine abandonate – toate feminine -, pe care le vor analiza în laborator, să vadă dacă nu cumva aparţin unor victime.
Până ca Gheorghe Dincă să mărturisească ororile din cazurile Alexandra și Luiza, nimeni din apropierea lui (rude, vecini) lui nu a sesizat că individul ar avea apucături bolnave.
„Dincă este ucigaşul celor două fete, dar şi al altora ca ele”
Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a declarat pentru Mediafax că ucigaşul din Caracal se află într-o fază de negare şi de respingere a faptelor sale. Dincă vrea să scape cu cele două crime comise, de aceea spune că este confuz şi că a uitat multe detalii.
- „Între cele două omoruri au trecut aproximativ patru luni. Cine ar putea crede că două fapte atât de îngrozitoare, de omor, precedate şi urmate de celelalte sălbăticii, săvârşite la un interval relativ scurt de timp, se estompează într-atât în mintea autorului, încât acesta nu-şi mai aminteşte unde a abandonat resturile umane ale victimelor, ucise în urmă cu două zile, respectiv patru luni? E o întrebare retorică, evident… Cred că, având mai multe victime pe conştiinţă, Dincă e într-o fază de negare, de respingere şi auto-convingere, într-o stare psihică tulbure, de confruntare interioară cu propriile fapte, dar şi cu perspectiva propriei evoluţii, dominat fiind de frica de răspunderea ce se prefigurează.”
- „În opinia mea, Dincă Gheorghe este ucigaşul celor două fete, Alexandra şi Luiza, dar şi al altora ca ele. Sunt câteva elemente recente care mă îndreptăţesc să spun asta. Dincă recunoaşte că a luat viaţa celor două victime, afirmând în mod mincinos, dar convenabil sieşi din perspectiva încadrării juridice a faptelor sale – omor calificat sau lovituri cauzatoare de moarte – că în nici unul dintre cazuri nu a avut intenţia de a ucide, ci pur şi simplu le-a lovit cu pumnul, ceea ce le-a cauzat moartea.”
- „De la început, mi-a atras atenţia recunoaşterea cu atâta grabă a săvârşirii celor două îngrozitoare fapte, coroborată cu alte situaţii concrete pe care le-am detaliat la vremea respectivă. Asta îmi trezeşte temerea că, toate la un loc, se constituie într-o perdea de fum în spatele căreia se află adevărata faţă a lui Dincă: un monstru.”
5 fete doar??? Aproape toate tinerele brunete cu parul lung disparute in ultimii 20 ani au legatura cu monstrul asta!
Casa si curtea trebuie demolate bucata cu bucata, apoi, dupa ce se afla cate fete au fost omorate, rase de pe suprafata pamantului si ingradit locul, pentru ca acolo e un cimitir de suflete care nu-si vor afla niciodata odihna!!
Dereglatul asta a ucis zeci de fete, cate una la cateva luni, cand intra in criza psihotica!
E imposibil ca sotia sa nu fi stiu sau macar banuit ceva! E fix ca sotia monstrului austriac Fritzl! Ea e o victima, e drept, care a suferit mult, dar nici ea nu e intreaga la minte si suflet din moment ce a acceptat abuzurile lui imense, o viata! Si mi-e tare greu sa cred ca nu a stiut de posibile abuzuri sexuale asupra fetei. Tot ce a existat in familia asta e o dereglare cap-coada, toti sunt atinsi si abuzeaza la randul lor pe altii sau sunt in continuare victime ale celor din jur. Nu e nici unul normal si cu repere corecte de viata pentru ca atunci cand esti crescut de un psihopat sexual si o mama codependenta, nu ai cum sa ai valori, moralitate, seriozitate, educatie! Esti la fel de rasist ca tatal tau, sau misogin, sau misandra, esti homofob, urasti oamenii, n-ai suflet, bunatate, empatie, de unde sa le primesti, de la unul care toata viata a violat, masacrat suflete, creat conflicte, schizofrenizat minti??
Este cel mai greu caz al Romaniei ultimilor zeci de ani si nu trebuie sa se stinga rapid! Cazul Caracal arata cat de damblagit psihic e poporul roman si unde duc violenta psihica si fizica perpetuate de sute si mii de ani! La un popor rudimentar, care isi creste copiii conditionat si fara iubire, in teroare, abuzuri, agresiuni!
Cazul Caracal este de fapt oglinda societatii romanesti! Ar trebui sa ne zguduie pe toti din temelii si sa ne forteze sa luam masuri pe toate planurile, caci ce s-a intamplat la Caracal in ultimii 20 de ani cu acest monstru nu e decat rezultatul unei societati care perpetueaza violenta, coruptia, decadenta morala! Monstrul asta a putut exista pentru ca in jurul lui au existat conditii potrivite mintii lui bolnave! Dar si pentru ca inaintasii lui au trait in violenta, transmitand din generatie in generatie un tipar bolnav de viata!
Monstrul asta are legătura cu dispariții de fete de când s-a întors din Italia!!! Nenorocitul asta a distrus zeci de familii și trebuie investigata toată activitatea criminala a acestui psihopat care a speriat o întreaga comunitate.!!!!
Cred ca politia romană ascunde multe suspiciuni de complicitate și acest nenorocit de polițist cu fata da hollywoodiană știe foarte multe lucruri. Dat afara din poliție și sdus in fata justiției și condamnat nu la pusvarie ci la OCNA CA ACESTA LOCUL IN CARE SA PUTREZEASCĂ TOATĂ VIAȚA!!!!! Iar ca el toți care sunt complici la toate aceste atrocități care au zguduit toată România!!!
Toți acești nenorociți sunt niște starpituri care NU merita sa trăiască printre oameni!!!!’