„Decât” 7 întrebări pentru V. V. Ponta & Daciana Sârbu.
1. De ce v-ați trimis fiica în Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) joi, 26 februarie, cu două zile înainte de izbucnirea războiului din Iran și după o lună de semne clare de conflict militar în zonă?
2. De ce ați lăsat-o singură, minoră fiind, și n-a însoțit-o niciunul dintre voi, mai ales că voiajul ei era planificat pentru numai trei zile (joi – duminică)?
3. Dacă tot voia (voiați?) să studieze în străinătate, de ce ați îndrumat-o spre o facultate fără reputație, dintr-o lume tulbure și nu tocmai democratică, și nu spre una prestigioasă din Europa, SUA sau Canada?
4. Ce educație îi dați unei tinere pe care-o îndrumați spre „cultura Dubai” (extinsă și la Abu Dhabi) și nu spre civilizația europeană, din care formal facem și noi parte?
5. De ce Victor Ponta n-a găzduit gratis niciun român în apartamentul său din Dubai, așa cum a făcut antrenorul de fotbal Cosmin Olăroiu cu un întreg grup de elevi din Suceava?
6. Asta înseamnă pentru Victor Ponta suveransmul îmbrățișat în ultima vreme – investiții, shopping și vacanțe în Dubai, facultate la Abu Dhabi? Astea-i sunt „tradițiile”? Acolo-i regăsim „familia tradițională”?
7. De ce, timp de două zile, Daciana Sârbu a sunat de „n” ori la Consulatul român din Dubai, făcând presiuni tot mai mari? De ce Victor Ponta a sunat miercuri pe un ton amenințător?




Fanariotii de ieri, de azi si de maine….
Întrebări fără răspuns.
Ăștia au alt mod de a gândi. Ceva de genul totul ni se cuvine.
La punctul 3 va raspund eu: la o facultate serioasa trebuie sa inveti serios ca sa iei o dimploma, pe cind la o facultate dubioasa poti cumpara o diploma.
Pe cat de iresponsabili au fost lasand-o sa plece singura in locuri dubioas, pe atat de mare le-a fost tupeul cand au pretins altora sa aiba grija de ea.
Cand au trimis-o la plimbare, era o tanara capabila sa-si poarte de grija. Cand s-au incurcat lucrurile si au politizat situatia si tanara a devenit copil.
Domnule Cartianu,
Vă răciți gura de pomană. Nesimțitul nu vă va răspunde. Dacă ar face-o, probabil v-ar insulta.
Posibil. Dar nu ne împiedicăm noi de un mitoman.
…Daciana Sârbu știe în sufletul ei că a dat-o în bară. Obstinația cu care repetă, și în scris și la TV, “fata mea trebuie să știe că e un copil minunat, că nu are nicio vină, că mama ei luptă pentru asta “, plus procesul pe care i-l coace Oanei Țoiu, totul e doar o tentativă de auto-deculpabilizare.
Comportamentul ei seamănă leit (păstrand proporțiile) cu acel al mamelor nefericite ai căror copii au ajuns în fundul gropii ( din cauză de consum de droguri, medicamente sau datorită hărțuirii pe rețele de socializare) care dau în judecată statul, farmaciile respectiv ministerul educației.
Un gest care absolvă de vina de a nu fi fost suficient de precaută, de a nu fi anticipat sau de a nu fi văzut ce suferea propriul copil sub acoperișul propriu.
Acțiunea în justiție ( efectuată de mamă, nu de tată, ca în majoritatea cazurilor) are rolul de a o “spăla” în ochii societății ( pe care o ia drept martor) și față de ea însăși, ca mamă pentru iresponsabilitatea de care a dat dovadă.
Daciana Sârbu are nevoie mai degrabă să se ierte pe ea însăși ( orice mamă poate face greșeli de apreciere) decât să transfere mental vina pe Oana Țoiu (care n-a făcut decât să-și exercite corect funcția). Însă nu poate: ar însemna să accepte că nu e o mamă perfectă, deci probabil va merge până în pânzele albe.
Dar fetele d-nei Toiu cam ce simt când mama lor este terfelită și bălăcărită toată ziua de Volgute, Budence și alte creaturi.
trebuia sa bage capul in pamant cu asta tata si asa sot!
Ca sa vedeti mai alegatorilor ce votati de 36 de ani incoace! Inseamna ca sunteti copiile alesilor vostrii.