Un specialist în criminologie, consultat de Ziaristii.com, spune că prezența multor câini-lup în curtea monstrului din Caracal nu este întâmplătoare. Aceștia aveau rolul de a intimida victimele și de a zădărnici orice tentativă de evadare.
„În cazul lui Gheorghe Dincă este evidentă premeditarea. El și-a calculat meticulos toți pașii, a organizat totul după un plan, în cazul Alexandrei. În mod cert, la fel a procedat și în cazul Luizei, și în alte cazuri, câte or mai fi fost. De la răpire și până la uciderea fetelor este un fel de ritual păgân, sadic, care trece prin mai multe etape: tatonarea prin vorbe despre sexualitate, acțiunea-șoc de imobilizare, transportarea la „casa groazei”, terorizarea victimei, legarea ei de un pat, violul, cumpărarea de cartele noi, telefonul dat familiei («sunt ginerele, fata e bine, va merge în Anglia să facă bani»), uciderea, arderea cadavrului, ascunderea probelor. Individul e bolnav, obsedat, sadic și acționează cu sânge rece. Profilul clasic al criminalului în serie”.
Criminologul crede că, în timp, Gheorghe Dincă și-a organizat gospodăria exact pentru acest obiectiv: să răpească fete, să le violeze, să le ucidă și să facă dispărute cadavrele. „Totul arată că Dincă și-a clădit meticulos o «casă a groazei». Gardurile înalte, ferestrele zidite la anumite camere, banda adezivă pregătită pentru ochi și pentru gură, pentru ca victimele să nu vadă și să nu strige; sârma pentru imobilizare; butoiul de tablă din curte, plus vaselina și cartonul bituminat, ca să ardă cadavrele mai repede… Chiar și lemnele le avea pregătite, tăiate, să nu mai piardă vremea când intră în acțiune”.
„Și apoi, câinii. Prezența lor nu e întâmplătoare. Nu unul, ci mai mulți. Nu orice fel fel de câini, ci câini-lup. Aceștia aveau mai multe roluri. În primul rând, de a nu permite nimănui să intre în curte fără voia stăpânului, să nu-și bage nimeni nasul în ceea ce face el. Apoi, să intimideze victimele, să le bage frica în oase de cum sunt coborâte din mașină – deja înspăimântate – i duse în camera supliciului. În fine, câinii aveau și rolul de a zădărnici eventuale tentative de evadare. Victima nici nu îndrăznea să iasă din cameră, chiar dacă ar fi putut să se dezlege. Ce a spus Alexandra la 112? «Nu pot să fug, sunt legată și sunt câini-lup afară».”.