vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaDăncilă de la Casa Albă. Pentru fiica lui Trump, Marea Britanie este...

Dăncilă de la Casa Albă. Pentru fiica lui Trump, Marea Britanie este „Kingston”

-

Gafele Vioricăi Dăncilă par să fi virusat şi case mai mari, cum ar fi Casa Albă, sediul Administraţie americane. Nu e vorba de preşedintele SUA, ci de fiica acestuia cea mai mare, care a picat şi ea în „sindromul Pristina-Podgorica”, cea care a făcut-o celebră pe şefa de la Palatul Victoria.

Într-o postare pe Twitter, Ivanka Trump a ținut să-l felicite pe Boris Johnson pentru faptul că va deveni viitorul prim-ministru al „Kingstonului Unit”.

Fiica preşedintelui american a publicat pe Twitter mesajul de felicitare, în care a scris greşit numele ţării – a transformat „United Kingdom” (n.r. – Regatul Unit) în „United Kingston”.
ivanka-trump-gafa-boris-johnson-prim-ministrul-kinstonului-unit

Nu e prima oară când membrii familiei Trump fac astfel de gafe şi greşeli în postările lor pe Twitter sau în discursuri, notează Digi24.ro.

- Advertisement -

După vizita sa oficială la Londra, Donald Trump îl numea pe Charles „Prinţul Balenelor”, şi îi greşea titulatura reginei Elisabeta a II-a, pe care o numea „Regina Angliei”, deşi titulatura ei este de suverană a „Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Marea Britanie, liber la implozie economică prin Brexit: Boris Johnson va fi prim-ministru

* Video. Viorica Dăncilă, gafă după gafă, într-un an de mandat. De ce e cel mai slab premier?

* Anulați acest Brexit blestemat! Ambii candidați la șefia Comisiei Europene îndeamnă Marea Britanie să repare o greșeală istorică

Dramele DIASPOREI. Cum îi împinge Brexit pe români înapoi acasă. Povestea Mariei

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

Scriitorul bătut de ceafa-lată: „Nu mai vreau să lupt pentru această țară. Am obosit”. Agresorul zice că scriitorul l-a bătut pe el!

Cuc, DEMISIA! N-a „ciripit” nimic despre o şpagă de 500.000 de euro de care a aflat chiar în biroul său!

Ce-au căutat în paradisul Azore ex-premierul Grindeanu şi o fostă Miss Buzău?

Impostori din tată-n fiu. „Generalul Izmană” și-a angajat beizadeaua pe ascuns la Ministerul Agriculturii „ca să se maturizeze”

Mutarea-surpriză a lui Ludovic Orban cu Rareş Bogdan la vârful PNL

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

EXCLUSIV. Prima fotografie a Sorinei în America. Și primul mesaj al părinților ei, din New York: „Acum, Sorina e cetățean american!”

Smiorcăieli penibile la Propaganda TV, după plecarea Sorinei în America. Noi scenarii demente ale familiei Șărămăt

Sorina a plecat în America la exact o lună de când a fost luată de la familia Șărămăt. Marii învingători, marii învinși

DOCUMENT. În plângerea la DIICOT, asistenta maternală a Sorinei îi acuza pe soții Săcărin că sunt traficanți de minori și de organe!

VIDEO EXCLUSIV. Bucuria Sorinei când spune că va pleca în America. A scăpat de spaimele cu care o teroriza familia Șărămăt

„Sorina are un sânge pur, o vor pentru sacrificare”. Monstruozități generate de propaganda Antena 3 – RTV – Sorina Matei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

„Miza nu a fost salvarea Sorinei Săcărin de propriii ei părinți. Miza a fost justificarea SIIJ, intimidarea judecătorilor și validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influență și propagandă anti-justiție”

Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

VIDEO. Se apropie 10 august, jandarmii au prins poftă de gazare. Bărbat omorât de spray-ul pulverizat în față de aproape

Surpriză de la NASA, după 50 de ani: prima poză în care i se vede fața lui Neil Armstrong în timp ce pășea pe Lună

Și Timișoara se pregătește să aibă primar neamț! La 36 de ani, Dominic Fritz a fost desemnat candidatul USR, partid care a dominat alegerile din 26 mai

VIDEO. Arma secretă a PSD la prezidențiale: „blonda lui Voiculescu”. Inspirat de Băsescu, mogulul Antenei 3 încearcă s-o impună drept candidat unic al frontului anti-Iohannis

Prăpădul pe care îl va provoca Legea pensiilor: „Deficitul va ajunge lejer la 5,4%, în 2021”

* A doua Românie creşte în Diaspora! Peste 600.000 de copii născuţi în familii emigrate în Europa

Propunerea nerușinată a lui Tăriceanu: Ramona Mănescu. O individă lacomă, care se scaldă în lux pe bani publici, nu are ce căuta în Guvern!

Propunerea PSD la Interne este o nouă mizerie! Senatorul Moga: revoluționar-impostor, omul „Mafiei lui Mazăre”, el însuși mafiot

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Am gazat-o pe Carmen Dan!

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -