Dictatorul criminal Vladimir Putin își dă arama pe față la patru zile de la apariția în presă a informației că s-ar afla într-un buncăr din Siberia (un adevărat oraș subteran în Republica Altai), de unde organizează din când în când întâlniri cu reprezentanții guvernului-marionetă de la Moscova.
Încercând să scape de eticheta de fugar pe timpul războiului sângeros pe care l-a declanșat în Ucraina, fostul colonel KGB s-a „întâlnit” sâmbătă, „la aceeași masă”, cu un grup de angajați ai companiei Aeroflot, majoritatea femei, cărora le-a spus că „denazificarea” Ucrainei „decurge conform planului”.
Noul videoclip al despotului de la Kremlin a fost lansat în spațiul public în cursul zilei de sâmbătă, 5 martie, cu un scop precis: să „dovedească” întregii lumi că stă aproape de cetățenii săi, nu la 10-12 metri, așa cum fusese surprins la ultimele întâlnirii cu miniștrii Guvernului su și cu comandanții Armatei.
Și asta n-ar fi tot. Prezența lui Putin lângă atâtea persoane, la nici doi metri distanță, a stârnit nedumeriri în rândul internauților, dar și al jurnaliștilor.
VIDEO: Secvența care dă de gol întreaga lucrătură
„Șeful Federației Ruse nu a putut participa fizic la întâlnire. Ar putea fi filmat cu mai multe camere simultan, din mai multe unghiuri, chiar în buncăr”
Studiind gesturile președintelui rus de la acea întrunire, experții contactați de site-ul Obozrevatel.com au ajuns la o concluzie șocantă: întâlnirea lui Putin cu angajații Aeroflot n-a existat!
„Cu încetinitorul, puteți vedea că mâna șefului Kremlinului trece la un moment dat prin microfon. Acest lucru poate indica faptul că videoclipul în care Putin se presupune că stă la aceeași masă cu angajații Aeroflot este de fapt editat. Este foarte posibil, dar, în acest caz, complicii invadatorului ar trebui să folosească metode complexe de filmare”.
Putin nici n-ar fi participat fizic la acea întâlnire. La o primă impresie, locul pare a fi unul capitonat, fără ferestre, și amplasat într-un subsol.
„Deci, șeful Federației Ruse nu a putut participa fizic la întâlnire. Ar putea fi filmat cu mai multe camere simultan, din mai multe unghiuri, chiar în buncăr (sau în orice altă cameră). Pentru a combina diferite videoclipuri (cu Putin și cu participanții la eveniment) într-unul singur, ar fi necesar să se ajusteze în mod ideal coincidența în ceea ce privește unghiul și dimensiunea, să se facă același echilibru de culori și să se aleagă iluminarea potrivită. Astfel de manipulări pot fi efectuate și online”, dezvăluie Obozrevatel.com.
Greșeala experților măsluitori de la Kremlin a fost devoalată de specialiștii în domeniu.
„Cu toate acestea, în detalii, experții de la Kremlin par să fi ratat marcajul. În timpul conversației, Putin a gesticulat activ. Dacă urmăriți înregistrarea cu încetinitorul, puteți vedea clar pe mai multe cadre: mâna președintelui Federației Ruse trece liber prin suportul metalic al microfonului. Privind în jos la foaia de text, el s-a convins că totul se petrece conform programului”.
Si, nu, nu sunt de partea dictatorului. E un animal ce sper sa înfunde pușcăria!