Armata ucraineană a pus mâna pe un document rusesc monstruos, provenind de la Forțele Armate ale Federației Ruse. În el se specifică foarte clar că, începând cu data de 1 martie, toți militarii ruși uciși pe front trebuie deposedați de actele personale, ridicați de pe câmp pe timp de noapte și înmormântați în gropi comune pe teritoriul Republicii Belarus!
Informația a fost postată pe Facebook de Comandamentul operațional Nord din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei și preluată de site-ul nv.ua, care precizează: „Tot ce trebuie să știți despre atitudinea inamicului față de soldații săi. În timp ce soldații ucraineni morți sunt escortați în ultima lor călătorie ca eroi și își onorează memoria”.
Documentul criminal, semnat de Aleksei Krivoruciko (46 de ani), adjunctul ministrului Apărării Federației Ruse (Serghei Șoigu), la ordinul sceleratului Vladimir Putin, aduce aminte de gropile comune organizate în perioada celui de-al doilea război mondial de Germania nazistă a lui Hitler, precum și de URSS-ul lui Stalin.
Ministrul adjunct Krivoruciko se adresează tuturor comandanților armatei ruse implicați în invazie, ordonându-le să execute întocmai și fără comentarii ordinul emis de el. Sunt menționate „luarea măsurilor de evacuare a cadavrelor din Ucraina”, dar și „asigurarea transportului ascuns al morților până la punctul de dislocare permanentă”. Iar în cazul în care „cadavrele nu pot fi evacuate”, ele „trebuie distruse pe loc”.
Decizia lui Krivruciko vine după ce armata ucraineană a făcut public numărul foarte mare de militari ruși uciși pe front.
DOCUMENT: Pagina 1
DOCUMENT: Pagina 2
Pe 4 martie, Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina a raportat că divizii întregi din cadrul armatei ruse, lichidate în timpul luptelor pentru aeroportul Gostomel din regiunea Kiev, nu dețineau jetoane și documente – doar certificate de vaccinare și cărți medicale goale.
Semntarul documentului se află pe lista de sancțiuni a UE pentru otrăvirea lui Navalnîi. Până în 2020 a deținut fabricile de arme Kalașnikov
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Aleksei Krivoruciko, cel care semnează documentul oribil de mai sus, se numără printre oficialii ruși de rang înalt aflaţi pe lista cu sancţiuni a Uniunii Europene pentru otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi, un critic al Kremlinului.
Aleksei Krivoruciko este adjunctul ministrului Apărării din Rusia, Serghei Șoigu (66 de ani), unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai dictatorului Vladimir Putin (69 de ani). De altfel, Șoigu se numără printre puținii politicieni pe care Putin îi acceptă ca parteneri de vânătoare.
Până în 2020, Aleksei Krivoruciko (care avea atunci 44 de ani și era tot ministru adjunct al Apărării) a deținut pachetul pachetul majoritar al fabricantului rusesc de arme Kalaşnikov: 75% minus o acțiune. El i-a vândut această participație unui fost ministru adjunct al Transporturilor (2017-2018), Alan Lușnikov.
Această tranzacție a fost ordonată de Putin după ce Krivoruciko a intrat pe lista oficialilor ruși sancționați pentru otrăvirea lui Navalnîi.
Conglomeratul militaro-industrial de stat Rostec deţine restul de 25% plus o acţiune la producătorul de arme Kalaşnikov.
Fabricantul de arme rusesc se află sub incidenţa sancţiunilor SUA încă din 2014, ca urmare a anexării de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea şi a sprijinului acordat de Rusia rebelilor separatişti din Donbass.
Societatea Kalaşnikov asigură 95% din producţia de arme uşoare în Rusia. În ultimii ani, fabricantul şi-a diversificat gama, producând de asemenea armament de înaltă precizie, drone, vedete militare şi civile.
Ucigașul putin ar trebui să tragă și multe alte învățăminte de la ucigașul Stalin care a masacrat peste 20.000 de ofițeri polonezi și i-a îngropat cu excavatorul în pădurea Katin. După care i-au învinovățit pe naziști de masacrarea polonezilor. Acum ,în galeria marilor ucigași ai lumii a intrat și putin zis și crăcănel – botoxatul . Slava rossia,slava mujici încălțați în ciubote boțite și obiele murdare sovietice. Să vină vodka.
Au beut toata vodka. A mai ramas doar samagon.