Verificările „amănunțite” ale actelor, ostilitatea Poliției de Frontieră și pericolul ca Sorina Săcărin să nu mai poată fi scoasă din țară i-au făcut pe părinții adoptivi ai fetiței să ia o decizie radicală: au cumpărat alte trei bilete spre New York, chiar dacă asta a însemnat o cheltuială consistentă.
Sorina, Ramona și Gabriel Săcărin ar fi trebuit să zboare de la Otopeni cu o cursă Turkish Airlines, care avea programată decolarea duminică, 21 iulie, la ora 5.35. Poliția de Frontieră i-a „frecat” zeci de minute, făcându-i să piardă avionul de Istanbul, de unde urmau să zboare direct spre New York.
Angajații biroului Turkish Airlines le-au spus soților Săcărin că nu e nicio problemă financiară: vor putea pleca seara, la ora 21.00, urmând a le fi schimbate biletele în acest sens. Mai exista un zbor și în jurul orei 10.00, dar la acela nu mai erau locuri libere.
Soții Săcărin au luat o decizie costisitoare: vor decola spre Occident cu primul zbor posibil! Asta presupunea alte bilete, la alte companii, iar banii de la Turkish erau pierduți.
Sorina, Ramona și Gabriel au zburat cu o cursă Tarom spre Frankfurt, iar de acolo, după câteva ore de așteptare, au prins o cursă Lufthansa cu aterizarea pe aeroportul din Newark, statul New Jersey (în apropiere de New York).
Luate „din scurt”, biletele au fost scumpe:
- 450 de euro cele pentru adulți și 360 de euro cel pentru copil, pe distanța București – Frankfurt (în total, 1.260 de euro, echivalentul a 1.400 de dolari);
- 2.000 de dolari x 3 pe distanța Frankfurt – Newark (în total, 6.000 de dolari).
Per total, noile bilete i-au costat pe soții Săcărin 7.400 de dolari. O cheltuială suplimentară, generată de încercarea procurorului general interimar al României, Bogdan Licu, de a bloca prin orice mijloace scoaterea din țară a micuței Sorina. Adică, de a nu-i permite acesteia să plece cu părinții săi în America.
În cele din urmă, procurorul general a eșuat, pentru că ofensiva sa a fost absurdă. Singura sa „reușită” a fost provocarea unor spaime, întârzieri și cheltuieli suplimentare. Iar așa ceva nu poate rămâne nepedepsit!
„Nani, nani, puișorul mamii… O adorm. Dai ceva de băut!”
Un filmuleț făcut cu câteva săptămâni înainte de plecarea spre America o arată pe Sorina pe post de „mămică”. Ea își leagănă verișoara din noua ei familie, cântându-i duios: „Nani, nani, puișorul mamii…”
La un moment dat, Sorina face și o glumă către mama ei adoptivă: „O adorm. Dai ceva de băut!”. Și adaugă, pentru a fi bine înțeleasă: „Așa se zice”. Replica mamei sale: „Da, o Fanta”.
VIDEO. Sorina: „Nani, nani, puișorul mamii… O adorm. Dai ceva de băut!”
Asa e sistemul bolșevic , batjocura maxima pentru cetățeni !
Asta a invatat in familia Saramat:” Dai ceva de baut?” si i-au dat bere, alcool unui copil de 6-7 ani?! Si de la Adelina urma sa invate sa blesteme ca o vrajitoare, daca nu cumva o invatase deja. Admir foarte mult aceasta familie Sacarin care a smuls-o din acel mediu viciat. Trebuiau sa apeleze la Mossad s-o elibereze. Aceia nu lasa urme. Actioneaza fulger.
🎉 🎉 🎉 🎉 🎉 ❕
👏 👏 👏 👏 👏❕
🗽🌹🗽🌹🗽🌹🗽🌹🗽🌹 ❕
🍀 🍀 🍀 🍀🍀 ❕
🍷🎉🍷🎉🍷🎉🍷🎉🍷❕
Merçi, Madame !
Merçi, Anne Marie !
Anne Marie,tu crezi ca daca se intampla acest lucru in Canada sau in SUA,statea cineva la discutie cu acei escroci emotionali,familia Saramat?Daca nu se supuneau ordinelor erau eliminti,pentru o sechestrare de copil nu sta nimeni la discutie cu tine,nu are nevoie de justificare.Dupa ce au tinut 2 luni captiv un copil ei au fos deranjati ca procroarea nu au venit sa le prezinte un ordin de perchezitie.In cel mai fericit caz,daca mai erau in viata acesti impostori erau arestati imediat,luau minim 10 ani e puscarie.
Doar in Romania a fost posibil ca Saramatii sa sechestreze un copil pe care nu aveau dreptul sa-l tina la ei, o pierdusera de doua luni dar ei o tineau langa, prin mijlocirea gazilor si guitzilor au prostit o gramada de lume ca familia din america era ticaloasa!!! Dar legea ar trebui sa fie lege peste tot, nu la cheremul unor televiziuni mincinoase, care latra contra deciziilor tribunalelor. Sorina era deja a Sacarinilor de 2 luni dar parazitii de saramati nu o lasau din gheare ca le scapau banutii, asta era tot necazul, nu-i interesa pe ei copila care avea nevoie de o familie care sa o iubeasca si sa o invete cum sa se comporte cum trebuie. Auzi, sa o invete la 8 ani sa zica „dai de baut?”, sugative nenorocite!!!! Eu sper sa-i vad la inchisoare pentru sechestrare de minor iar pe gadea si guitzari sa-i vad platind in sfarsit o amenda grasa, SE AUDE, CNA!!!
Ramai stupefiat cum toata lumea ii hartuieste pe Sacarin si nimeni nu ii acuza pe Saramat.Eugen Teodorovici zicea ca el simpatizeaza cu fosta asistenta maternala,sa spunem asa se identifica cu impostorii.
Cat despre acele masini de spalare de creiere Antena 3 si Romania TV pot zice orice si nimeni nu ii sanctioneaza.Aceste televiziuni de diversiune sunt o amenintare la adresa statului de drept.Pana si Russia Today sunt mai voalati in afirmatii.PSD a pierdut europarlamentarele dar nu sunt convins ca la anul vor pierde iar.De cand cu media agresiva de propaganda Romania a ajuns la un stadiu de imbecilizare fara precedent.
👏❕
Dixit ! Comme vous ❕👏😄🎉🌹🍷🍀👏❕
Am vazut acum doua zile un fragment de emisiune la Romania TV. M-a dezgustat Rosca-Stanescu fiindca, facand-o pe nestiutorul sincer si curios, tot intreba daca Sorina are o grupa de sange speciala. E clar, urmarea sa repuna pe tapet suspiciunile despre intentii criminale. Ca fost ziarist avea cum sa se informeze pana acum, dar a recurs la un truc ieftin, demn de o catza.
Acest caz „Sorina” este o radiografie a societatii conduse de PSD. Colaborarea dintre autoritatile statului (SS. politia de frontiera, procurorul sef), presa ticalosita predispusa la scenarii mincinoase si simpli cetateni predispusi la asemenea complicitati (familia adoptiva)
In spatele acestora, stau politicienii profitori, iar oamenii naivi le cad in plasa.
Pardon ????? !!!!!!!
Complicitatea familiei adoptive !!! ???
Adicã a familiei Sãcãrin ??? !!!
Cred cã nu realizaţi cã nu sunteţi la emisiunea lui félix gâdea !!! Zîîît !!
Sa speram ca prinsa cu invatatul limbii Engleze, Sorina va uita „vorbele de duh” invatate in prima copilarie. Nici nu vreau sa ma gandesc cum „vorbele de duh” se pot transforma in fapte gresite mai tarziu. Sunt parinti care se amuza punand copiii sa spuna lucruri nepotrivite negandindu-se ca ar putea veni vremea greselilor din viata a caror baza a fost pusa de ei.
La ce complicități a fost predispusă familia adoptivã ?!
Cred cã nu realizaţi cã nu sunteţi la felix gâdea !!!
vivi, vã cer multe, foarte multe
scuze !!!
Am direcţionat greșit
mesajul !!!
Era pentru valll !!!
Sper sã mã iertaţi !