”(…) Subminarea potențialului politic și strategic general al marilor puteri occidentale. În astfel de țări se vor face eforturi pentru a perturba încrederea națională în sine, pentru a împiedica măsurile de apărare națională, pentru a spori neliniștea socială și industrială, pentru a stimula toate formele de dezbinări…”
”… Toate persoanele care au nemulțumiri, fie ele economice sau rasiale, vor fi îndemnate să caute soluția nu în mediere și compromis, ci în lupta violentă și sfidătoare pentru distrugerea altor elemente ale societății. Aici, săracii vor fi puși împotriva bogaților, negrii împotriva albilor, tinerii împotriva bătrânilor, noii veniți împotriva rezidenților stabiliți etc. (…) Se va face tot posibilul pentru a pune marile puteri occidentale una împotriva celeilalte. Vorbele anti-britanice vor fi răspândite printre americani, cele anti-americane printre britanici. Continentaliștii, inclusiv germanii, vor fi învățați să deteste ambele puteri anglo-saxone. Acolo unde există suspiciuni, acestea vor fi alimentate; acolo unde nu există, vor fi aprinse. Nu se va precupeți niciun efort pentru a discredita și combate toate eforturile care amenință să ducă la orice fel de unitate sau coeziune (…)”
Fragment din ”Telegrama cea Lungă” trimisă pe 22 februarie 1946 de către diplomatul și istoricul George Kennan, în acel moment însărcinat cu afaceri al SUA la Moscova, în care descrie politica Uniunii Sovietice față de Occident.
Totul pornise de la surpriza Washington-ului față de discursul violent ținut de Stalin la 9 februarie 1946, la Teatrul Balșoi. La doar câteva luni după victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, posibilă pentru URSS doar datorită imensului ajutor acordat de SUA, Stalin ataca țările democratice cu care fusese aliat, acuzându-le că sunt defecte și că din cauza lor încep războaiele.
Administrația Truman a cerut legației de la Moscova lămuriri: ce se întâmplase cu rușii? Erau aliați, de unde provenea această schimbare bruscă de discurs și atitudine?
A răspuns George Kennan, pe atunci un tânăr diplomat cu formație de istoric, în ceea ce avea să devină cunoscut drept ”Telegrama cea Lungă”, o sinteză de peste 5.000 de cuvinte a Rusiei care avea să șocheze Washingtonul.
A trecut timpul, dar acest model de comportament s-a repetat la fiecare câteva decenii din partea Rusiei. Ultima oară, după venirea lui Putin la putere. În 2007, la München, discursul său a șocat Occidentul. După aproape un deceniu în care lumea democratică îl susținuse, convinsă că are în el un partener credibil și decent, Putin livra un discurs asemănător cu al lui Stalin din 1946. El acuza Statele Unite că încearcă să domine lumea, NATO – că amenință securitatea Rusiei prin extinderea spre est, iar Occidentul – pentru că a construit o ordine internațională în care regulile sunt impuse selectiv, în funcție de interesele americane. Din acel moment se poate spune că războiul hibrid al Moscovei contra Occidentului a devenit oficial.
Dar să ne întoarcem la povestea noastră din 1946, pentru că ea explică, de fapt, comportamentul lui Putin și al elitelor KGB-iste pe care le reprezintă.
George Kennan făcea apel la detalii istorice, sociologice și psihologice din trecutul Rusiei pentru a explica mentalitatea conducătorilor de la Moscova, arătând că ”la baza viziunii Kremlinului asupra afacerilor mondiale se află sentimentul tradițional și instinctiv de nesiguranță al rușilor”. Autoritatea conducătorilor ruși – explica istoricul american – este ”arhaică în formă, fragilă și artificială în fundamentul său psihologic, incapabilă să reziste la comparație sau la contactul cu sistemele politice ale țărilor occidentale”.
Ura conducătorilor Rusiei față de Occident s-a născut din necesitate, spunea Kennan. Poporul în sine nu are o problemă cu restul lumii, însă conducătorii – da. Pretextând că restul planetei le e ostil, conducătorii Rusiei găsesc o scuză ”pentru dictatura fără de care nu știu cum să guverneze, pentru cruzimile pe care nu îndrăznesc să nu le aplice, pentru sacrificiile pe care se simt obligați să le ceară”.
Este o logică de cetate asediată, prin care elitele Rusiei își împiedică propriii cetățeni să vadă adevărul, să poată compara eternul regim polițienesc, sărăcia și înapoierea în care sunt ținuți cu nivelul de dezvoltare din alte țări.
Guvernul Rusiei – adăuga Kennan în telegrama sa – ar putea fi înțeles ca operând pe două planuri distincte: unul oficial, vizibil, și altul tenebros și subversiv, fără nicio recunoaștere oficială. În timp ce primul mimează rezonabilitatea și participă la diplomația internațională, cu scopul ascuns de a folosi toate organizațiile pentru a distruge Occidentul, cel de-al doilea încearcă să submineze națiunile capitaliste cât mai mult posibil, inclusiv prin eforturi ”de a perturba încrederea națională în sine, de a împiedica măsurile de apărare națională, de a crește neliniștea socială și industrială, de a stimula toate formele de dezbinări”.
Năucitor de actuală este descrierea făcută de diplomatul american relației echivoce a Rusiei cu realitatea obiectivă. Kennan spunea în 1946 că Stalin primea de la serviciile sale de informații rapoarte distorsionate, care nu corespundeau adevărului.
De fapt – spunea autorul telegramei –, e îndoielnic că există cineva în toată Rusia care să primească informații corecte și imparțiale despre lumea exterioară. Asta, pentru că Guvernul de la Moscova trăiește într-o atmosferă de paranoia, în care absolut orice se întâmplă este pus pe seama unei conspirații: „Avem misterul nerezolvat cu privire la cine, dacă există cineva în această mare țară, primește cu adevărat informații corecte și imparțiale despre lumea exterioară. În atmosfera de secretomanie și conspirație orientală care domină acest guvern, posibilitățile de distorsionare sau otrăvire a surselor și curenților de informații sunt infinite. Însăși lipsa de respect a rușilor față de adevărul obiectiv – de fapt, neîncrederea lor în existența acestuia – îi determină să considere toate faptele declarate ca fiind instrumente de promovare a unui scop ulterior sau altul. Există motive întemeiate pentru a suspecta că acest guvern este, de fapt, o conspirație în cadrul unei conspirații; iar eu unul sunt reticent să cred că Stalin însuși primește ceva asemănător cu o imagine obiectivă a lumii exterioare”.
Articolul întreg pe care l-am scris acum trei ani, împreună cu traducerea integrală a ”Telegramei celei Lungi”, îl găsiți AICI.
