O nouă incursiune în ”cămara” clientelei bugetare, făcută de ministra Mediului, Diana Buzoianu, confirmă jaful pe bani publici în instituțiile statului. De data asta, lupa e pusă pe Administrația Națională de Meteorologie (ANM), cea care ne dă ”timpul probabil”. Și a fost descoperită ”metoda «Cardul»”: persoane importante din instituție, care aveau acces la cele 5 carduri ale acesteia, își cumpărau lenjerie și haine de lux, cosmetice și pantofi pe banii noștri!
Directoarea ANM, Elena Mateescu, simulează o anchetă internă, dar n-a făcut nimic pentru a stopa jaful. Dimpotrivă, a încălcat legea atribuind contracte de milioane de lei prin încredințare directă, deși trebuia să facă licitații.
Reacția ”mafiei bugetare” e previzibilă: televiziunile de propagandă o linșează pe ministra Diana Buzoianu (USR), care și-a permis ”să se ia” de o ”profesionistă” care ne spune starea vremii! Banii dați de PSD mafiei TV își fac datoria și în acest caz de hoție profesionistă.
Acest weekend a demonstrat încă o dată de ce PSD e nerăbdător să scoată USR de la guvernare: un ministru al partidului condus de Dominic Fritz nu și-a văzut de treaba lui și a aprins lumina în cămara unei instituții din subordine – Administrația Națională de Meteorologie.
Diana Buzoianu (32 de ani), de la Mediu, a făcut o dezvăluire în două episoade, prin postări pe Facebook. Sâmbătă a arătat cum banii ANM au fost folosiți pentru cheltuieli personale revoltătoare, gen sutiene și haine de lux, prin utilizarea abuzivă a celor 5 carduri ale instituției. Duminică a înfundat-o pe directoarea generală ANM, Elena Mateescu (62 de ani), care pare să aibă alergie la licitații și dă contractele, ilegal, prin încredințare directă.
Jaful de la ANM a fost descoperit de Corpul de Control al Ministerului Mediului. Directoarea spune că știa și ea de furturi și că în august a făcut plângere la Poliție, dar n-a descoperit prăduitorii din subordinea sa. În plus, contractele atribuite fără licitație sunt chiar responsabilitatea directă a directoarei.
Elena Mateescu conduce ANM de 10 ani. Venitul său lunar este de peste 5.500 de euro – 100% din bani publici. Sume nete, pentru că pe noi doamna Mateescu ne costă spre 10.000 de euro lunar (la brut).
Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, cosmetice, încălțăminte cu franjuri… Exemple de aproape o jumătate de milion de lei
Diana Buzoianu ”a deschis balul”, sâmbătă, cu câteva ”delicatese”: ”Ce au în comun un sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata? Au fost toate cumpărate de pe cardul oficial al Agenției Naționale de Meteorologie, din bugetul instituției”.
Doar din exemplele oferite de Diana Buzoianu, banii cheltuiți aberant, pentru obiecte de uz personal, au fost 312.721 de lei anul trecut și 143.031 de lei în acest an, până acum. În total, 455.752 de lei în 2025-2026, dar sumele totale sunt mult mai mari.
Ministra USR a cerut demisia conducerii ANM și a precizat că raportul Corpului de Control al ministerului va fi trimis la Parchet.
Directoarea ANM, Elena Mateescu, a încercat să se justifice printr-un comunicat de presă în care fuge de responsabilitate: ”Am luat act de Raportul Corpului de Control pe care D-na Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, l-a făcut cunoscut azi pe pagina de Facebook a domniei sale. Vă fac cunoscut faptul ca, așa cum am informat-o și pe D-na Ministru, în data de 12 august 2026 am depus la DGPMB, Secția 2 de Poliție, respectiv Secția de Investigare a Criminalității Economice, o sesizare privind solicitarea verificării unor activități cu scopul cercetării și stabilirea măsurilor care se impun de către organele competente. Fac precizarea că la nivelul instituției s-a efectuat și o misiune de audit internă, care a stat la baza acestui demers. Având în vedere că este o anchetă în curs de desfășurare, nu putem face cunoscute detalii privind acest demers. Așteptăm rezultatul anchetei și soluționarea aspectelor sesizate”.
Dezvăluirile Dianei Buzoianu, episodul 1 (sâmbătă): ”5 carduri folosite pentru a cumpăra din bani publici lenjerie intimă de lux, produse de machiaj, haine și poșete”
”Ce au în comun un sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata?
Au fost toate cumpărate de pe cardul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie, din bugetul instituției.
Nu, nu e o glumă. E parte din ce a descoperit Corpul de Control al Ministerului Mediului în urma controlului lansat acum câteva săptămâni.
5 carduri existente care au fost folosite pentru a cumpăra din bani publici lenjerie intimă de lux, produse de machiaj, haine și poșete. La această postare sunt atașate fix imagini cu modele de bunuri care au fost achiziționate de pe aceste carduri.
În cifre, în 2025, ca exemple, Corpul de Control a descoperit că:
1. Au fost achiziționate articole vestimentare (bluze corp, pantaloni, șosete, colanți, lenjerie de corp, pijamale etc.) și accesorii de lux în valoare totală de 85.290 de lei;
2. Au fost achiziționate parfumuri în valoare totală de 119.750 de lei;
3. Au fost achiziționate produse cosmetice în valoare totală de 11.666 de lei;
4. Au fost achiziționate odorizante cameră în valoare de 38.687 de lei;
5. Decorațiuni și accesorii pentru cameră/baie/bucătărie în valoare totală de 30.052 de lei;
6. Au fost achiziționate 3 ceasuri inteligente (smart watch) și accesorii în valoare totală de 11.545 de lei;
7. Au fost achiziționate 2 aranjamente florale în valoare totală de 9.350 de lei (6.000 de lei + 3.350 de lei);
8. Au fost achiziționate 2 ghivece ornamentale în valoare totală de 6.381 de lei;
Pentru 2026, câteva exemple din ce a descoperit Corpul de Control:
1. Au fost achiziționate articole vestimentare și accesorii de lux în valoare totală de 103.143 de lei;
2. Au fost achiziționate articole vestimentare în valoare totală de 8.742 de lei;
3. Au fost achiziționate parfumuri în valoare totală de 12.619 lei;
4. Au fost achiziționate produse cosmetice în valoare totală de 14.216 lei;
5. Au fost achiziționate odorizante cameră în valoare de 4.311 lei.
Vom trimite acest raport la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Am primit mai multe sesizări care au stat la baza cererii de a fi realizat acest control în cadrul ANM, dar nu mi-aș fi putut imagina niciodată că asemenea aberații și o asemenea bătaie de joc pe banii publici ar putea fi descoperite în urma oricărui control.
În aceste condiții, având în vedere că aceste aspecte sunt doar o mică parte din descoperirile Corpului de Control, în orice stat normal conducerea ANM ar trebui să-și dea astăzi demisia.
Dacă acest lucru nu se va întâmpla, luni vom convoca de urgență o ședință cu echipa juridică din Ministerul Mediului pentru a analiza toate căile legale pe care le putem urma.”
Dezvăluirile Dianei Buzoianu, episodul 2 (duminică): ”Achiziții directe de milioane de lei, făcute cu încălcarea legislației”
”Achiziții directe peste achiziții directe, cu valori de milioane de lei în ultimii 4 ani de zile, făcute cu încălcarea legislației, la ANM.
Plata unor parfumuri de pe cardurile oficiale ale ANM nu a fost singurul lucru descoperit de Corpul de Control.
Corpul de Control a scos la iveală și cum achiziții de tonere, de exemplu, de peste 400.000 de lei în anul 2023, 710.000 de lei în 2024, 570.000 de lei în 2025 au fost date prin licitație directă (deși limita de achiziții directe e la valoarea de 270.000).
Pentru laptopuri și calculatoare, la fel. De exemplu, ANM a făcut magia să dea prin achiziție directă contracte în valoare de 850.000 de lei pentru calculatoare și laptopuri în anul 2023.
În 2024 a fost achiziționată mobilă în valoare de peste 1,5 milioane de lei. Ați ghicit. Tot prin atribuire directă.
Și lista continuă. Cu multe tipuri de produse unde ANM a decis că nu va aplica legislația în vigoare, ci va atribui direct către niște firme contractele.
Ne-am uitat și la ce firme au fost permanent câștigătoare pe aproape toate tipurile de categorii de produse verificate. Două firme: Euroserv Copy Consult SRL și Euro Data Concept SRL. Îi invit pe cei curioși să vadă ce procent din cifra de afaceri a acestor două firme este reprezentant de contractele directe de la ANM. Și câți angajați au.
Sunt curioasă să văd cum vor justifica influencerii PSD și azi de ce directoarea ANM trebuie să rămână în funcție când, în mod evident, legea a fost opțională de aplicat la ANM în ultimii ani de zile sub conducerea doamnei Mateescu.”
De 26 de ani la ANM, de 15 ani directoare. Conturi de 67.000 de euro, venituri de aproape 5.000 de euro pe lună
Directoarea ANM, Elena Mateescu, lucrează în instituție din 1990, când a absolvit Facultatea de Agronomie. În 2001 a obținut titlul de doctor cu teza ”Cercetarea influenţei fluctuaţiei resurselor climatice asupra vegetaţiei şi a producţiei de grâu de toamnă şi de porumb în sudul Câmpiei Române”, la Facultatea de Agronomie din cadrul Universității de Ştiinţe Agronomice şi Veterinare-Bucureşti.
Evoluția Elenei Mateescu la ANM
- 1990–2004: inginer agronom, cercetător, cercetător principal
- 2004–2011: șef al Laboratorului de agrometeorologie
- 2011–2016: director executiv
- 2016 – prezent: director general.
În cea mai recentă declarație de avere, din iunie 2026, Elena Mateescu are două apartamente în București: unul de 59 de metri pătrați (cumpărat în anul 1992), altul de 57 de metri opătrați (cumpărat în 2022). Ea deține și un autoturism Fiat Tipo, an de fabricație 2016.
Nici la conturi nu stă rău: la Banca Transilvania peste 343.000 de lei (echivalentul a peste 64.000 de euro), iar la Raiffeisen Bank – 3.111 euro.
Veniturile nete anuale ale Elenei Mateescu se ridică la 295.556 de lei (aproape 60.000 de euro), din trei surse, toate de stat:
- 269.402 lei (echivalentul a peste 50.000 de euro) – ca director general la ANM
- 24.804 lei – ca membru titular la Academia de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu Sisești”
- 1.350 de lei – ca lector universitar la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Veterinare-Bucureşti.
În medie, Elena Mateescu încasează aproape 5.000 de euro pe lună, sumă netă.
În vizorul DLAF, pe un proiect cu fonduri europene de 50 de milioane de euro
Unul mega-proiect european pe adaptare climatică, de peste 50 de milioane de euro, derulat de Administrația Națională de Meteorologie, a intrat în atenția Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF), conform Context.ro.
Este vorba despre înființarea Centrului Agrometeorologic pentru Regiunea VI-Europa din cadrul Organizației Meteorologice Mondiale.
Centrul a fost construit de firmele Real Deco SRL și Elektra Power SRL. ANM a încheiat un contract cu cele două companii în decembrie 2022. Prețul inițial a fost de 4,6 milioane de euro, însă în februarie 2025 prețul a fost modificat de două ori, până a ajuns la 5,5 milioane de euro. Și termenul de finalizare a fost modificat, de la 17 la 24 de luni.



