O vecină a monstrului a sunat la 112 noaptea, la orele 3 și 5, când Alexandra era sechestrată. A raportat „o activitate suspectă”, dar i s-a spus să doarmă liniștită

4
3521
Casa monstrului din Caracal. Aici, la poartă, a fost semnalată activitatea nocturnă suspectă

Încă o informație care incriminează grav Poliția a fost aflată, din surse judiciare, de G4Media.ro. O vecină a monstrului din Caracal a sunat de două ori la 112, în prima noapte după răpirea Alexandrei. Poliția nici n-a intervenit, nici n-a folosit acest indiciu a doua zi, după telefoanele disperate ale adolescentei.

O vecină din Caracal a lui Gheorghe Dincă, bărbatul arestat vineri în cazul dispariției Alexandrei, a sunat la 112 de două ori, la ora 3, apoi la 5, în noaptea de 24 spre 25 iulie (miercuri spre joi), ca să raporteze o activitate suspectă în fața porții acestuia. Femeia a sunat cu câteva ore înainte ca fata dispărută, Alexandra Măceșanu, să sune și ea la 112, puțin după ora 11.

Vecina a raportat că în fața porții lui Gheorghe Dincă erau două autoturisme parcate portbagaj în portbagaj. Femeia le-a spus polițiștilor că ea crede că are legătură cu cazul fetei dispărute. Cazul nu explodase mediatic la nivel național (avea să fie cunoscut de toată țara abia vineri), dar în zona Caracal era agitație mare pe Facebook încă de miercuri, ziua dispariției Alexandrei. Oamenii din Caracal și din împrejurimi distribuiau fotografia fetei dispărute încă din seara zilei de miercuri, 24 iulie. Poza de mai jos este relevantă în acest sens.

Indiciile oferite despre Alexandra, pe Facebook, încă de miercuri seara: „Era îmbrăcată într-o cămășuță stil ie albastră, blugi și teneșii din poză”

„Doamnă, culcați-vă liniștită!”

Această agitație pe Facebook a determinat-o pe vecina monstrului din Caracal să sune în noaptea următoare la 112 și să facă legătura între dispariția Alexandrei și „activitatea suspectă” din fața casei lui Gheorghe Dincă.

Primul apel al femeii a fost la ora 3 dimineața. La 5, ea ar fi revenit să întrebe de ce nu intervine Poliția, moment în care polițistul de serviciu i-ar fi spus să stea linisțită.

„Doamnă, culcați-vă liniștită! Sunt mașinile Poliției. Nu le mai păziți, doamnă! Nu trebuie să stați dumneavoastră trează ca să o găsim pe fată”, i-ar fi spus vecinei, la 112, polițistul de serviciu.

Între orele 11.05 și 11.14., în aceeași zi, Alexandra a reușit să sune la 112 de trei ori, de pe un telefon al criminalului. Anchetatorii au reușit abia 19 ore mai târziu – vineri, 26 iulie, la ora 6 dimineața – să descindă în locuința suspectului. Era prea târziu, însă, pentru Alexandra, care este de negăsit și se bănuiește că ar fi fost violată, ucisă și arsă până la carbonizare de presupusul criminal.

Două greșeli criminale ale Poliției

Pe baza telefoanelor primite prin 112 de la vecina lui Gheorghe Dincă, Poliția a greșit grav de două ori.

  1. Nu a deplasat un echipaj la fața locului, pentru a confirma dacă există o activitate suspectă și, mai ales, dacă are legătură cu dispariția Alexandrei (legătură pe care vecina bestiei, fără a fi polițistă, a făcut-o!).
  2. Nu a ținut cont de această informație a doua zi, după cele trei apeluri disperate primite, tot prin 112, de la Alexandra. Poliția avea o posibilă locație suspectă chiar din dimineața zilei de joi, 25 iulie, dar n-a luat-o în seamă, în regim de urgență, când Alexandra avea nevoi de ajutor.

Așadar, vecina lui Gheorghe Dincă le-a dat polițiștilor totul mură-n gură, dar aceștia tot nu au acționat când situația o impunea. Un comportament de-a dreptul criminal al unor indivizi pe care-i plătim bine ca să ne apere de infractori, nu să fie în complicitate cu aceștia.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:

* „Tatăl ucidea cai, el câini. Îi plăcea să-i vadă cum se chinuie”. Mărturii despre viaţa monstrului din Caracal

Amănuntul care-i înfundă definitiv pe polițiști: Alexandra le-a dat numărul de telefon al monstrului. De ce nu l-au folosit pentru identificare?

* Alexandra e o eroină. Curajul ei a salvat de la moarte alte fete. Fără telefoanele ei la 112, monstrul din Caracal n-ar fi fost prins

Procurorii acuză: scoaterea din joc a SRI, prin decizia CCR, a făcut imposibilă localizarea exactă a Alexandrei

SINISTRU. Un cercel al Alexandrei a fost găsit în mașina monstrului din Caracal. Plus: oase și dinți de om în cenușa din butoi

Noi descoperiri sinistre: o valiză și un sac cu oase, găsite într-un lac din apropierea casei monstrului din Caracal

Curajul extraordinar al Alexandrei. Cele trei apeluri la 112 au fost de pe telefonul monstrului din Caracal, care-l uitase în preajma ei

„Jos Guvernul criminal!” Moartea Alexandrei revoltă România. Noi proteste în Capitală, după Colectiv şi asaltul PSD-ALDE împotriva justiţiei

Criminalul a revenit la locul faptei. Rânjetul batjocoritor al monstrului

PSD-ule, uită-te-n oglindă: tu ești monstrul din Caracal!

„Dragă mamă…” O zguduitoare scrisoare imaginară. În mintea Alexandrei și o ultimă rugăciune

„Incredibil tupeul lui Dăncilă în tragedia de la Caracal! Ar trebui să se ascundă într-o gaură de șarpe. PSD și ALDE au acționat în favoarea infractorilor”

* Doi criminali: monstrul din Caracal și statul român. O fată de 15 ani a fost răpită ieri și găsită tranșată azi, deși a sunat la 112

Ultimele cuvinte ale Alexandrei către 112: „Vine! Vine!”. Monstrul din Caracal a surprins-o vorbind la telefon și a omorât-o

Crima de la Caracal. Art. 27 din Constituție: percheziţiile în timpul nopţii sunt permise „în cazul infracţiunilor flagrante”

Marian Godină: „Îmi este rușine. Nu am ce să spun în apărarea colegilor. Simt aceeași revoltă ca voi. Dar…”

Traian Berbeceanu: „Cei care au hăcuit legislația penală sunt acum oripilați de ferocitatea infractorilor”

CTP: „Dăncilă nu e proasta lui Dragnea, e o hienă politică”

Dovadă că au lăsat-o să moară! Poliţiştii ştiau locul de unde a sunat fata răpită în Caracal. Localizarea apelului la 112 a fost făcută corect de către STS

* Fata răpită din Caracal era nepoata lui Cumpănaşu. „În timp ce Alexandra era în casă, poliţiştii stăteau la poartă!”

* Cum a scăpat o altă fată din maşina satrapului din Caracal. Au început să vorbească vecinii şi cunoştinţele celui acuzat că e criminal în serie

Cum a scăpat o altă fată din maşina satrapului din Caracal. Au început să vorbească vecinii şi cunoştinţele celui acuzat că e criminal în serie

* Cele 19 ore fatale. Incredibil: poliţiştii au amânat intervenţia o noapte! Puteau interveni rapid pentru a o salva pe tânăra din Caracal, dar au ales să aştepte mandat

CITIŢI ŞI:

Dăncilă, ticăloasă ca Dragnea: „10 august seamănă cu o lovitură de stat”. CTP: „Este o zicere pentru pitecantropi”

„Morsa Competentă” fură PNL-ului 9 procente! Încă o fantezie: Dăncilă peste Iohannis la prezidențiale!

Prodecanul-diavol de la Facultatea de Teologie. Afirmații șocante despre viol, prezervativ și musulmani. „Dacă femeia violată rămâne gravidă, înseamnă că i-a plăcut, ar vrea să se repete”

Păduchii din Casa Poporului și-au adus rudele și amantele să vadă gratis concertul Bon Jovi. Pagubă: 60.000 de euro

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

Cuc, DEMISIA! N-a „ciripit” nimic despre o şpagă de 500.000 de euro de care a aflat chiar în biroul său!

Impostori din tată-n fiu. „Generalul Izmană” și-a angajat beizadeaua pe ascuns la Ministerul Agriculturii „ca să se maturizeze”

VIDEO. Sorina pe post de mămică: „Nani, nani, puișorul mamii…” Plus: hărțuirea de la Otopeni a costat 7.400 de dolari

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

EXCLUSIV. Prima fotografie a Sorinei în America. Și primul mesaj al părinților ei, din New York: „Acum, Sorina e cetățean american!”

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

VIDEO. Se apropie 10 august, jandarmii au prins poftă de gazare. Bărbat omorât de spray-ul pulverizat în față de aproape

* A doua Românie creşte în Diaspora! Peste 600.000 de copii născuţi în familii emigrate în Europa

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

4 COMENTARII

  1. Sunt oripilat de minciuna si lipsa de responsabilitate a tuturor partilor implicate.Am spus de mult ca în tara nimeni nu e vinovat de nimic. Autoritățile nu își iau în serios jobul.Am 3 fete dar din fericire nu mai traiesc in tara.Am fost în armata la revoluție dar mi am dat seama la scurt timp după ca Romania nu se va schimba. Ciuma rosie a reușit să distrugă tot puținul care sa făcut bun.

  2. Deci , vecina a auzit ceva suspect in casa monstrului , a sunat la 112 și i s-a spus sa stea liniștita pentru ca politia are program lunea -Vineti de la 6.00 la 18 și Sâmbătă și Duminica de la 10- 15.00. Cât de cinici SU putut gi cei de la 112 ? Cum a fost posibil așa ceva, poate exista o licărire de speranța omorâtă in fașa de ignoranta celir de la 112!!!! Este ceva de neconceput , cei vinovati , aduși in fata justiției ca orice roman și condamnați la închisoare pe viața!!!!
    Ali CCR ? Ce-ați făcut ? ca nu este constituțional sa-di bage nasul SEI!! Oare de ce ??? Ca sa dormiți voi , autorii morali și crimelor din Caracal ????
    Plecați su lăsați- ne cu deciziile voastre de doi bani care iată su costat viața a doua copile care aveau toată viața înainte!!!!!

  3. Deci , vecina a auzit ceva suspect in casa monstrului , a sunat la 112 și i s-a spus sa stea liniștita pentru ca politia are program lunea -Vineti de la 6.00 la 18 și Sâmbătă și Duminica de la 10- 15.00. Cât de cinici SU putut gi cei de la 112 ? Cum a fost posibil așa ceva, poate exista o licărire de speranța omorâtă in fașa de ignoranta celir de la 112!!!! Este ceva de neconceput , cei vinovati , aduși in fata justiției ca orice roman și condamnați la închisoare pe viața!!!!
    Ali CCR ? Ce-ați făcut ? ca nu este constituțional sa-di bage nasul SEI!! Oare de ce ??? Ca sa dormiți voi , autorii morali și crimelor din Caracal ????
    Plecați su lăsați- ne cu deciziile voastre de doi bani care iată su costat viața a doua copile care aveau toată viața înainte!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here