De ieri dimineață, magaioții noștri mioritici nu mai știu cum să îmbrace cămașa.
PSD-iștii o pun pe dos – „Huooo, MAGA, noi suntem stângiști și liber-schimbiști, bravo nouă!”.
AUR-iștii tac și înghit sau se jelesc că piere suveranismul în lume sau văd brusc, ca o iluminare, corupția Administrației MAGA, la picioarele căreia au târât saci de bani.
Și mai sunt unii care au rămas tot în poziția aplecat-pupat și nu mai știu altfel.
***
Pierderea majorității în Senat și Camera Reprezentanților la midterms nu e neapărat o știre. Se întâmplă tot timpul.
Știrea principală este modul în care republicanii au pierdut.
Au pierdut categoric în state considerate ”profund roșii” – Texas, Carolina de Nord și de Sud, poate chiar Alaska și Kansas.
Cum să pierzi Kansas, un stat în care senatorul a fost republican timp de 94 de ani la rând?!
Mișcarea MAGA s-a sfârșit, punct.
Acum, întrebarea pentru Partidul Republican (GOP) este cum să meargă mai departe, în contextul prezenței lui Trump.
Dacă acesta rămâne la Casa Albă încă doi ani, atunci alegerea unui președinte democrat este practic certă.
Dacă lucrurile continuă așa, J. D. Vance nu va avea nicio șansă, iar Marco Rubio este un politician prea experimentat și nu va intra în cursă.
Chiar și Trump a părut să accepte înfrângerea, marți aseară. Speculațiile vor lua amploare, dar un scenariu posibil este demisia lui Trump, astfel încât J. D. Vance să-l poată grația – așa cum s-a procedat în cazul lui Nixon. Acesta este ”morcovul” oferit de Partidul Republican lui Trump pentru a-l convinge să plece în liniște.
Cu toate acestea, drumul va fi probabil anevoios pentru republicani, dar astfel au șanse mai mari de reușită decât dacă ar continua pe direcția actuală.
Ne așteaptă vremuri interesante.
***
Am văzut multe analize care pun înfrângerea MAGA pe seama prețului petrolului și al războiului din Iran. Pasămite, americanii ar fi votat democrații din cauza prețului la ouă.
Eu cred că e o reducere absurdă și o minimalizare nemeritată a electoratului american.
Sunt mult mai multe cauze, iar ele nu țin neapărat de coșul zilnic.
Căderea MAGA pare să se fi produs în toate straturile societății americane.
- Conștientizarea efectelor negative ale agenției DOGE, a lui Musk, care a concediat nesăbuit peste 200.000 de angajați guvernamentali, creând breșe de securitate în întreg sistemul federal. Bilanțul DOGE s-a dovedit catastrofal în raport cu problemele create în toate domeniile de activitate, afectate de tăieri de fonduri și personal.
- ICE – devenită o poliție de tip Gestapo, cu mii de arestări și deportări abuzive și ilegale. Uciderea unor cetățeni americani și faptul că responsabilii au fost scăpați prin intervenția directă a apropiaților lui Trump au avut ecou în toate straturile societății.
- Trădarea minorității latino, care, după ce i-a acordat lui Trump un vot masiv la prezidențiale, s-a trezit alergată pe străzi, cu familiile deportate, demonizată de albii ”suveraniști”.
- Demonizarea constantă a minorităților, în condițiile în care America e formată din grupuri mari de minorități, cu tradiție în apărarea drepturilor. Numărul femeilor care au intrat în Senat și în Camera Reprezentanților a crescut, iar în state foste ”roṣii” au fost aleși guvernatori reprezentând minoritățile etnice, plus un guvernator gay.
- Jocul de-a alba-neagra cu tarifele și amenințările de doi bani, un permanent șantaj la adresa aliaților tradiționali ai Americii, perceput ca o agresiune inutilă.
- Virajul spre Putin și trădarea Ucrainei, în condițiile în care americanul de rând a crescut cu Rusia inamic tradițional, împotriva căreia s-au poziționat toți președinții americani, indiferent de ideologie.
- Certurile lui Trump cu presa, derapajele de o mitocănie crasă și tentativele de a pune pumnul în gura presei. Te joci cu orice în America, dar nu cu libertatea de exprimare!
- Scandalurile de mită și corupție ale oficialilor MAGA, devenite publice, plus jocurile miliardarilor și ale tehno-oligarhilor din cercul lui Trump.
- Protestele No Kings, cele mai mari din istorie și extinse în toate statele, ridiculizate permanent de Trump și de MAGA.
- Felul în care Administrația Trump și ministrul „războiului”, Hegseth, s-au purtat cu militarii decorați, veteranii și profesioniștii armelor. În America, ai pierdut jocul politic când ți-ai bătut joc de armată.

Dincolo de pretțul carburantului, americanii i-au dovedit lui Trump că nu-s toți niște rednex, care pot fi mituiți cu 5.000 de dolari, interesați doar de bere și de bolizi 4×4.
Singurul segment de vârstă la care republicanii mai au succes e +65. În rest, democrații au câștigat detașat.
America înseamnă mult mai mult decât Trump și nu are nevoie de MAGA ca să devină măreață.
Orice țară care a cunoscut democrația va refuza, mai devreme sau mai târziu, tentativele de dictatură și va găsi resursele necesare de a debarca accidentele de tip Trump.
Sau Orban.
Sau Vucici.
MAGA și-a considerat votanții imbecili, iar răspunsul generat îi îngroapă acum, cu Orange Man cu tot.



