vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaEuropaMarea Britanie, liber la implozie economică prin Brexit: Boris Johnson va fi...

Marea Britanie, liber la implozie economică prin Brexit: Boris Johnson va fi prim-ministru

-

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson a fost ales marţi lider al Partidului Conservator, aflat la guvernare, şi va deveni astfel prim-ministru, înlocuind-o pe Theresa May, relatează agenţiile internaţionale de presă.

El l-a învins pe actualul ministru de externe, Jeremy Hunt, în cursa pentru şefia Partidului Conservator.

Fostul primar al Londrei a obţinut 92.153 de voturi din cele circa 159.000 de voturi ale membrilor partidului care au fost chemaţi să îi voteze, comparativ cu 46.656 de voturi pentru Hunt.

- Advertisement -

El devine astfel şeful conservatorilor, iar miercuri după-amiază va prelua postul din Downing Street, după o vizită la Regina Elisabeta a II-a, care îl va numi oficial în funcţia de premier.

La scurt timp după anunţul victoriei, Johnson s-a angajat să pună în aplicare Brexit-ul la 31 octombrie, relatează Agerpres.

„Vom pune în aplicare Brexit-ul la 31 octombrie”, data-limită fixată după două amânări, a spus Johnson, în contextul în care susţinătorii ieşirii din UE se tem de o nouă prelungire a Brexit-ului.

- Advertisement -

El a promis că va pune în aplicare Brexit-ul fără acord cu UE, „indiferent de consecinţe”, ceea ce ar însemna un dezastru economic pentru Marea Britanie, despre care au avertizat masiv analişti interni şi internaţionali.

Vin vremuri grele!

Nici un candidat din istoria politicii britanice nu a strâns mai mulți bani pentru o campanie internă a Partidului Conservator ca Boris Johnson.

Nimeni nu și-a mai etalat public greșelile sau scandalurile (poliția a venit la ușile apartamentului său din Londra, alertată de vecinii lui Boris Johnson, speriaţi de țipetele care au fost auzite prin pereții casei în care viitorul premier se certa cu prietena sa).

Nici unul nu a reușit să ridice moralul și starea de spirit a echipei conservatoare, aflate într-o stare de depresie.

Rivalul său direct, ministrul de externe, Jeremy Hunt (alăturat) – responsabil, serios și plictisitor în fața lui „Cyclone Boris”-, a complicat competiţia încă de la început, în ciuda sprijinului pe care l-a primit de la toți acei lideri conservatori care i-au cunoscut defectele lui Johnson.

Boris Johnson a fost votat de toți cei care nu îl cunosc. Începând de miercuri, toți cetățenii britanici vor începe să-l cunoască. Dar de această dată, dintr-o poziție în care evenimentele produc consecințe.

Marile companii auto pleacă

Reprezentanţii Ford Motor a avertizat-o pe Theresa May, în februarie anul acesta, că vor intensifica pregătirile legate de mutarea producţiei în afara Marii Britanii, a anunţat publicaţia The Times.

Declaraţia a fost făcută în timpul unei discuţii private între premierul britanic şi liderii de afaceri, a informat The Times. Un alt participant la discuţie a spus că şi alte companii au transmis premierului avertismente similare cu cele ale Ford.

„Nu mai este vorba de planuri pentru întâmplări neprevăzute, luăm măsuri din cauza incertitudinilor. Este ceva real”, a afirmat un participant la întâlnirea cu Theresa May.

Anunţul Ford reprezintă o nouă lovitură pentru industria auto din Marea Britanie, confruntată cu o scădere la aproape jumătate a investiţiilor în principal din cauza incertitudinilor legate de Brexit.

Nissan a redus turaţia motoarelor

La începutul lui februarie 2019, grupul auto Nissan a decis să renunţe la producerea unuia din cele mai cunoscute modele ale sale, crossoverul X-Trail, la fabrica din Sunderland, în nord-estul Angliei, care este în momentul de faţă principala sa uzină din Europa. Conducerea companiei a evocat indirect Brexitul între motive.

„Am luat această decizie din motive economice, dar incertitudinea care persistă în privinţa relaţiilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu ajută societăţile cum este şi a noastră să-şi planifice viitorul”, a menţionat într-un comunicat Gianluca de Ficchy, preşedintele Nissan Europe.

Următoarea generaţie a X-Trail pentru piaţa europeană va fi produsă în fabrica de la Kyushu, în Japonia, şi nu la Sunderland, cum se anunţase în 2016.

Celelalte viitoare modele prevăzute să fie produse la Sunderland, SUV-urile Juke şi Qashqai, nu vor fi afectate de această decizie, a precizat grupul.

Tot la Sunderland sunt asamblate actualmente maşina electrică Leaf şi modelele mărcii de lux Infinity.

Fabrica Nissan din Sunderland, cea mai mare din Marea Britanie, joacă un rol central în economia oraşului cu 275.000 de locuitori, care au votat în proporţie de 61% pentru Brexit în 2016. Uzina inaugurată în 1986 şi unde lucrează 7000 de oameni produce 500.000 de vehicule pe an, din care 55% sunt exportate către UE, fără plata de taxe vamale, lucru care s-ar putea schimba dacă Marea Britanie iese din UE fără un acord.

Airbus, Sony, Toyota îşi fac bagajele?

O întreagă serie de nume cunoscute din industrie au făcut anunţuri alarmante pentru economia britanică în perspectiva Brexitului.

La sfârşitul lui ianuarie, Airbus a avertizat că va lua „decizii foarte dureroase” în cazul unui Brexit fără acord, gigantul nipon Sony a decis să-şi mute sediul european în Olanda, iar un alt grup tehnologic, Dyson, a indicat că se va muta în Singapore, deşi a afirmat că nu din cauza ieşirii Marii Britanii din UE. La rândul său, Toyota a avertizat că o ieşire fără acord ar determina o întrerupere temporară a producţiei sale din Anglia.

Ford a început programul de restructurare a operaţiunilor din Europa concediind până la 400 de angajaţi de la fabrica sa de motoare Bridgend din Ţara Galilor. Sindicatele se aşteaptă ca în următorii doi ani să fie concediaţi până la 1.000 de angajaţi de la Bridgend.

Un purtător de cuvânt la Ford a confirmat decizia.

Informaţia vine după ce producătorul auto american a avertizat că un Brexit „dur” va costa Ford 615 milioane de lire sterline (800 de milioane de dolari) în 2019.

Mii de locuri de muncă, în pericol

Ford are circa 13.000 de angajaţi în Marea Britanie, aproximativ un sfert din forţa sa de muncă din Europa (54.000 de persoane).

Numărul concedierilor care ar urma să aibă loc în Marea Britanie şi pe continent, în urma restructurării operaţiunilor, nu va fi ştiut cu exactitate decât în perioada următoare, au spus şefii producătorului auto.

Totuşi, ei au avertizat că ar putea fi vorba mai degrabă de mii de locuri de muncă decât de sute, în condiţiile în care Ford îşi accelerează planurile pentru a deveni „cea mai de încredere companie mondială, care produce vehicule inteligente pentru o lume inteligentă”.

Pe lângă fabrica Bridgend din Ţara Galilor, compania mai are o unitate la Dagenham, în Essex, şi o serie de alte facilităţi pe teritoriul Regatului Unit.

Ford consideră că în urma votului din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din UE a înregistrat pierderi de sute de milioane de lire sterline, în urma deprecierii monedei şi a scăderii vânzărilor în Regatul Unit.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent şi pe piaţa din România.

Guvernatorul Băncii Angliei a tras semnalul de alarmă

Producerea unui Brexit fără niciun acord generează „riscuri semnificative” pentru economia Marii Britanii, a avertizat Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, la începutul lunii iulie.

„Există riscuri semnificative în eventualitatea lipsei unui acord. Când sunt schimbări majore, este bine întotdeauna să fie o perioadă de tranziţie”, a declarat Mark Carney, citat de revista The Economist şi de agenţia Reuters.

În aprilie însă, Carney a fost chiar mai dur.

Riscul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord este „alarmant de mare”, a afirmat guvernatorul Băncii Angliei, catalogând drept „absolut absurde” sugestiile că un astfel de scenariu poate fi gestionat.

„Acum, riscul este alarmant de mare. Suntem într-o situaţie în care voinţa exprimată de Parlament este pentru o anumită formă de acord, unul definit printr-o dublă negaţie: Parlamentul se opune unui Brexit fără niciun acord. Guvernul, după cum a spus premierul, se opune unui Brexit fără acord, Uniunea Europeană se opune unui Brexit fără acord, dar posibilitatea există, prin opţiunea din oficiu”, a explicat Mark Carney într-un interviu acordat postului tv Sky News.

„Deci, ieşirea din UE fără acord se poate produce în mod accidental şi nu va mai fi nicio tranziţie, va fi direct un Brexit în mod dezordonat”, a atras atenţia Mark Carney.

„Există numeroase lucruri îngrijorătoare în cazul unui Brexit fără acord”, a subliniat guvernatorul Băncii Angliei, explicând însă că sistemul financiar este puternic.

Întrebat despre afirmaţiile unor promotori ai Brexit care susţin că în lipsa unui acord se vor aplica regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) astfel că nu vor fi impuse taxe vamale, Mark Carney a precizat: „Trebuie să uitaţi ficţiunile, sunt absolut absurde”.

Theresa May obţinuse un acord

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi fost aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar fi urmat să se producă imediat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevedea reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.

Proiectul de acord a fost contestat de numeroşi politicieni britanici, printre care şi Boris johnson, viitorul premier. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat demisia.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

* Anulați acest Brexit blestemat! Ambii candidați la șefia Comisiei Europene îndeamnă Marea Britanie să repare o greșeală istorică

* Dramele DIASPOREI. Cum îi împinge Brexit pe români înapoi acasă. Povestea Mariei

„Adio, țară de căcat!” Bătut în fața casei sale, umilit de „112”, batjocorit la spital, scriitorul Gabriel Bota va părăsi România

Scriitorul bătut de ceafa-lată: „Nu mai vreau să lupt pentru această țară. Am obosit”. Agresorul zice că scriitorul l-a bătut pe el!

Cuc, DEMISIA! N-a „ciripit” nimic despre o şpagă de 500.000 de euro de care a aflat chiar în biroul său!

Ce-au căutat în paradisul Azore ex-premierul Grindeanu şi o fostă Miss Buzău?

Impostori din tată-n fiu. „Generalul Izmană” și-a angajat beizadeaua pe ascuns la Ministerul Agriculturii „ca să se maturizeze”

Mutarea-surpriză a lui Ludovic Orban cu Rareş Bogdan la vârful PNL

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

EXCLUSIV. Prima fotografie a Sorinei în America. Și primul mesaj al părinților ei, din New York: „Acum, Sorina e cetățean american!”

Smiorcăieli penibile la Propaganda TV, după plecarea Sorinei în America. Noi scenarii demente ale familiei Șărămăt

Sorina a plecat în America la exact o lună de când a fost luată de la familia Șărămăt. Marii învingători, marii învinși

DOCUMENT. În plângerea la DIICOT, asistenta maternală a Sorinei îi acuza pe soții Săcărin că sunt traficanți de minori și de organe!

VIDEO EXCLUSIV. Bucuria Sorinei când spune că va pleca în America. A scăpat de spaimele cu care o teroriza familia Șărămăt

„Sorina are un sânge pur, o vor pentru sacrificare”. Monstruozități generate de propaganda Antena 3 – RTV – Sorina Matei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

„Miza nu a fost salvarea Sorinei Săcărin de propriii ei părinți. Miza a fost justificarea SIIJ, intimidarea judecătorilor și validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influență și propagandă anti-justiție”

Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

VIDEO. Se apropie 10 august, jandarmii au prins poftă de gazare. Bărbat omorât de spray-ul pulverizat în față de aproape

Surpriză de la NASA, după 50 de ani: prima poză în care i se vede fața lui Neil Armstrong în timp ce pășea pe Lună

Și Timișoara se pregătește să aibă primar neamț! La 36 de ani, Dominic Fritz a fost desemnat candidatul USR, partid care a dominat alegerile din 26 mai

VIDEO. Arma secretă a PSD la prezidențiale: „blonda lui Voiculescu”. Inspirat de Băsescu, mogulul Antenei 3 încearcă s-o impună drept candidat unic al frontului anti-Iohannis

Prăpădul pe care îl va provoca Legea pensiilor: „Deficitul va ajunge lejer la 5,4%, în 2021”

* A doua Românie creşte în Diaspora! Peste 600.000 de copii născuţi în familii emigrate în Europa

Propunerea nerușinată a lui Tăriceanu: Ramona Mănescu. O individă lacomă, care se scaldă în lux pe bani publici, nu are ce căuta în Guvern!

Propunerea PSD la Interne este o nouă mizerie! Senatorul Moga: revoluționar-impostor, omul „Mafiei lui Mazăre”, el însuși mafiot

Cristoiu: la arestarea lui Dragnea „și-au dat mâna forțe greu de imaginat, interne și externe, ca la debarcarea lui Ceaușescu”

Am gazat-o pe Carmen Dan!

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

 

1 COMENTARIU

  1. asta-i e un papagal un clovn a avut 3 neveste acum are o urata la fel ca el si acelasi character s-au certat ca ia patat sofaua crem cuvin rosu si ia spus fuck you idiot go out from my house , fuck in laptop etc frumoase caractere au amindoi niste papagali de -ti vine greata de idiotii din UK

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -