Cazul Dumbrava: creștinism și birocratură

Diferența dintre creștinism și birocratură (socialism / stângism / asistențialism) e asta: creștinul întinde mâna omului real, aproapelui în nevoie; birocratul inventează reguli menite să protejeze ideal un om abstract.

În lumea birocratului, totul e perfect: sunt 4.000 de norme și standarde înalte, protecții și pedepse, verificări și aprobări, nimic nu mișcă fără referate de necesitate, justificări, semnături și audit. Atât de înalte sunt standardele statului, încât majoritatea spitalelor de stat nu sunt acreditate de același stat, iar majoritatea școlilor de stat – construite de stat – nu au autorizația de securitate la incendiu cerută de stat.

În lumea creștinului nu e perfect, nu există toate procedurile aprobate, verificate, auditate și răsacreditate de birocratură, dar cumva se poate desfășura un act extins de milostenie.

La Dumbrava au intrat în coliziune lumea bolnavilor și a nevoiașilor reali cu lumea standardelor ideale pentru bolnavi și nevoiași abstracți; lumea celui care a pus mâna și a ajutat s-a ciocnit de lumea celor care au scris în birouri norme pentru cei care ajută. Poate e mai grav chiar, dacă s-a băgat pe fir și intriga politică, pentru care oricum oamenii reali sunt numai statistici, voturi, sume, material sau țintă propagandistică.

Mi-a inspirat această observație o postare a prietenului Mihai Maci despre legile franceze de protecție a locatarilor împotriva proprietarilor (niște capitaliști hapsâni și veroși, cum știe orice bun socialist – iar Statul e mereu socialist, chiar și când e condus de oameni ziși de dreapta). Legea franceză interzice expulzarea locatarilor care au copii mici sau iarna, chiar dacă aceștia nu plătesc chiria. Pe planșeta birocratului socialistoid totul arată perfect, s-a făcut „justiție socială”: sărmanii abstracți sunt protejați de bogații abstracți. În realitate, e așa: de teama locatarilor sărăntoci de rea-credință (mulți dintre ei emigranți), proprietarii pun condiții greu de îndeplinit, care-i lasă în stradă taman pe oamenii de bună-credință, dar cu venituri modeste. Ca să nu mai vorbim de oameni reali și cumsecade care au agonisit și și-au cumpărat un apartament de vacanță în sudul țării, dar se trezesc cu o familie sau o bandă de „squatters” care le ocupă apartamentul și nu mai poate fi expulzată, fiindcă legea e mereu împotriva proprietarului, cu riscul de a apăra infractorii.

Cazul Dumbrava arată același lucru: birocratura a stabilit standarde nerealiste, în loc să accepte realitatea. Ca urmare, preferă să abandoneze oameni reali cărora nu le poate oferi standardele ei ideale, dar refuză să accepe standardele realiste care, de bine, de rău, oferă unor oameni reali un ajutor real în timp real. Ignoră o problemă reală, sau, dimpotrivă, creează o problemă și mai mare încercând să rezolve una parțial rezolvată.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Nevoia de Bolojan + Nicușor, în fața marelui pericol

* O șansă ratată: Guvernul Tomac

* Învingători și învinși

* Să ajungi la mâna lui Ponta, Peiu, Peia, Gavrilă e sordid

* Povestea mea, așa cum a fost

* Pro-european, nu pro-occidental!

* Cele două mari partide care se înfruntă azi în România

* „Fenomenul Putin”. Hai, Neamțule, că poți!