AcasăSportHarry Kane salvează Anglia de la o ”eliminare africană” și urcă în...

Harry Kane salvează Anglia de la o ”eliminare africană” și urcă în Top 7 golgheteri în istoria Cupei Mondiale

-

Ziua a 21-a a Campionatului Mondial de fotbal a început cu un meci derulat după un scenariu dramatic. Anglia a fost condusă 68 de minute, reușind să egaleze când se instala criza de timp. Salvatorul ei, Harry Kane, a dat apoi și lovitura decisivă, depășindu-l pe brazilianul Pele și intrând într-un Top 7 istoric.

Odată cu partida Anglia – RD Congo, am ajuns la jumătatea meciurilor din ”16-imile” turneului nord-american.

  • Primele 8 echipe calificate în ”optimi”: Canada, Brazilia, Paraguay, Maroc, Norvegia, Franța, Mexic, Anglia.
  • Primele 8 echipe eliminate în ”16-imi”: Africa de Sud, Japonia, Germania, Olanda, Coasta de Fildeș, Suedia, Ecuador, RD Congo.

Naționala Angliei a suferit cumplit în confruntarea cu RD Congo (”Congo belgian”, fostul Zair). Trupa antrenată de germanul Tomas Tuchel a primit gol în minutul 7, când Brian Cipenga (28 de ani) – mijlocaș la Almeria, în liga a doua spaniolă – a șutat fulgerător pe colțul scurt.

Goana după egalare a fost sterilă pe parcursul primei reprize, apoi încă o jumătate de oră după pauză. În tabăra engleză începuse să se instaleze panica. A fost nevoie de geniul lui Harry Kane pentru a îndepărta spectrul eliminării premature și, apoi, pentru a evita și riscul prelungirilor.

- Advertisement -

La ambele goluri ale golgheterului-veteran (va împlini 33 de ani pe 28 iulie), pasele decisive au venit de la Anthony Gordon, atacantul de 25 de ani transferat recent de la Newcastle la Barcelona. Gordon intrase în locul lui Rashford în minutul 61.

Un moment-cheie a fost cel din minutul 42, când congolezul Wissa – colegul lui Gordon la Newcastle în sezonul trecut – a fost aproape de 2-0, trimițând mingea în bară.

Anglia – RD Congo 2-1: Harry Kane (75, 86) / Cipenga (7).

- Advertisement -

În ”optimi”, Anglia va avea meci greu cu Mexic, pe legendarul stadion ”Azteca”, care a găzduit două finale mondiale (în 1970 și 1986).

Cursele lui Harry Kane

Prin cele două reușite de azi, Harry Kane a ajuns la 13 goluri în clasamentul all-time al golgheterilor de la Cupa Mondială, depășindu-l pe brazilianul Pele (12) și egalându-l pe francezul Fontaine, cel care deține recordul golurilor marcate la o singură ediție (în 1958).

Cu orice nou gol înscris în următorul meci (sau în următoarele), Harry Kane va urca o nouă treaptă. El îi poate egala, în ordine, pe Gerd Müller, Ronaldo și Klose – toți trei, retrași din activitate.

Golgheteri all-time la Cupa Mondială

  • 19 goluri: Lionel Messi (Argentina)
  • 18 goluri: Kylian Mbappé (Franța)
  • 16 goluri: Miroslav Klose (Germania)
  • 15 goluri: Ronaldo (Brazilia)
  • 14 goluri: Gerd Müller (Germania)
  • 13 goluri: Harry Kane (Anglia), Just Fontaine (Franța)

NOTĂ: Numele scrise cu bold (îngroșat) indică jucători care se află încă în activitate.

Cele două goluri de la Atlanta (statul Georgia) l-au instalat pe Harry Kane și în ”cvartetul de aur” al actualei ediții, la egalitate cu norvegianul Haaland și la un singur gol de Messi și Mbappé. Se anunță o bătălie formidabilă și pentru titlul de golgheter la World Cup 2026!

Golgheteri World Cup 2026

  • 6 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappé (Franța)
  • 5 goluri: Harry Kane (Anglia), Erling Haaland (Norvegia)
  • 4 goluri: Ousmane Dembélé (Franța), Vinicius (Brazilia)
  • 3 goluri: Matheus Cunha (Brazilia), Julian Quiñones (Mexic), Johan Manzambi (Elveția), Jonathan David (Canada), Ismael Saibari (Maroc), Ismaila Sarr (Senegal), Kai Havertz (Germania), Deniz Undav (Germania), Cody Gakpo (Olanda), Brian Brobbey (Olanda), Yoane Wissa (RD Congo), Elijah Just (Noua Zeelandă)

NOTĂ: Numele scrise cu bold (îngroșat) indică jucători care se află încă în competiție.

În această noapte se mai joacă două meciuri: Belgia – Senegal (de la ora 23.00) și SUA – Bosnia (de la 3.00).

Erling Haaland,egalul lui Harry Kane

Programul fazelor eliminatorii

16-imi de finală

73. Duminică, 28 iunie: Canada – Africa de Sud 1-0: Eustaquio (90+2)

76. Luni, 29 iunie: Brazilia – Japonia 2-1: Casemiro (56), Martinelli (90+5) / Sano (29)

74. Luni, 29 iunie: Paraguay – Germania 1-1, după prelungiri: Enciso (42) / Havertz (54). La penalty-uri: 4-3

75. Marți, 30 iunie: Maroc – Olanda 1-1, după prelungiri: Diop (90+1) / Gakpo (72). La penalty-uri: 3-2

78. Marți, 30 iunie: Norvegia – Coasta de Fildeș 2-1: Nusa (39), Haaland (86) / Amad Diallo (74)

77. Miercuri, 1 iulie: Franța – Suedia 3-0: Mbappé (45, 74), Barcola (52)

79. Miercuri, 1 iulie: Mexic – Ecuador 2-0: Quiñones (22), R. Jimenez (31)

80. Miercuri, 1 iulie: Anglia – RD Congo 2-1: Harry Kane (75, 86) / Cipenga (7)

––––––––––––-

82. Miercuri, 1 iulie, ora 23.00: Belgia – Senegal / Seattle

81. Joi, 2 iulie, ora 3.00: SUA – Bosnia /  San Francisco

84. Joi, 2 iulie, ora 22.00: Spania – Austria / Los Angeles

83. Vineri, 3 iulie, ora 2.00: Portugalia – Croația / Toronto

85. Vineri, 3 iulie, ora 6.00: Elveția – Algeria / Vancouver

88. Vineri, 3 iulie, ora 21.00: Australia – Egipt / Dallas

86. Sâmbătă, 4 iulie, ora 1.00: Argentina – Capul Verde / Miami

87. Sâmbătă, 4 iulie, ora 4.30: Columbia – Ghana / Kansas City

Optimi de finală

90. Sâmbătă, 4 iulie, ora 20.00: Canada – Maroc / Houston

89. Duminică, 5 iulie, ora 0.00: Paraguay – Franța / Philadelphia

91. Duminică, 5 iulie, ora 23.00: Brazilia – Norvegia / New York – New Jersey

92. Luni, 6 iulie, ora 3.00: Mexic – Anglia / Ciudad de Mexico

93. Luni, 6 iulie, ora 22.00: Câștigătoare 83 – Câștigătoare 84 / Dallas

94. Marți, 7 iulie, ora 3:00: Câștigătoare 81 – Câștigătoare 82 / Seattle

95. Marți, 7 iulie, ora 19.00: Câștigătoare 86 – Câștigătoare 88 / Atlanta

96. Marți, 7 iulie, ora 23.00: Câștigătoare 85 – Câștigătoare 87 / Vancouver

Sferturi de finală

97. Joi, 9 iulie, ora 23.00: Câștigătoare 89 – Câștigătoare 90 / Boston

98. Vineri, 10 iulie, ora 22.00: Câștigătoare 93 – Câștigătoare 94 / Los Angeles

99. Duminică, 12 iulie, ora 0:00: Câștigătoare 91 – Câștigătoare 92 / Miami

100. Duminică, 12 iulie, ora 4.00: Câștigătoare 95 – Câștigătoare 96 / Kansas City

Semifinale

101. Marți, 14 iulie, ora 22.00: Câștigătoare 97 – Câștigătoare 98 / Dallas

102. Miercuri, 15 iulie, ora 22.00: Câștigătoare 99 – Câștigătoare 100 / Atlanta

Finala mică

103. Duminică, 19 iulie, ora 0.00: Învinsele din semifinale / Miami

Finala

104. Duminică, 19 iulie, ora 22.00: Învingătoarele din semifinale / New York – New Jersey Stadium.

CITIȚI ȘI:

* Franța joacă sclipitor, Mbappé e fabulos / Mexicanii au 4 victorii ”la zero” / Haaland provoacă Brazilia

* Ziua a 17-a: Messi bate noi recorduri, Austria și Algeria fac o remiză epică / Programul ”16-imilor”: cel mai tare e Portugalia – Croația

Ziua a 16-a: Dembélé îl egalează pe Mbappé din pasele acestuia / Uruguay e îngropată de portarul-veteran / Capul Verde scrie istorie / Belgia câștigă grupa cu punctaj mediocru / Senegal se califică după două înfrângeri

* Ziua a 15-a: Germania dă primul rateu, Olanda câștigă grupa, Suedia prinde un loc 3 salvator, Turcia s-a trezit târziu

* Ziua a 14-a: Vinicius se dezlănțuie, Africa de Sud produce surpriza! Scoția e cel mai slab ”loc 3” de până acum

URMĂRIȚI SERIALUL VIDEO ”Istoria Campionatului Mondial de fotbal”!

EPISODUL 1: Uruguay 1930 / Și noi am fost pe Conte Verde

EPISODUL 2: Italia 1934 / Fotbalul, capturat de Mussolini

EPISODUL 3: Franța 1938 / Finala Mussolini – Horthy

EPISODUL 4: Brazilia 1950 / Marele șoc de pe Maracana

EPISODUL 5: Elveția 1954 / Miracol german, tragedie maghiară

EPISODUL 6: Suedia 1958 / Brazilia! Pele!

EPISODUL 7: Chile 1962 / Brazilia triumfă și fără Pele

EPISODUL 8: Anglia 1966 / Golul-fantomă din prelungiri

EPISODUL 9: Mexic 1970 / Tripla încoronare a lui Pele

EPISODUL 10: R. F. Germania 1974 / Beckenbauer über Cruyff

EPISODUL 11: Argentina 1978 / Bara lui Rensenbrink și triumful lui Kempes

EPISODUL 12: Spania 1982 / Răbdarea lui Bearzot și explozia lui Rossi

EPISODUL 13: Mexic 1986 / Regele Maradona

EPISODUL 14: Italia 1990 / Din nou Beckenbauer

EPISODUL 15: SUA 1994 / România deturnează semifinala Brazilia – Argentina

EPISODUL 16: Franța 1998 / Surpriza Zidane

EPISODUL 17: Japonia – Coreea de Sud 2002 / Tripleta de aur Ronaldo – Rivaldo – Ronaldinho

EPISODUL 18: Germania 2006 /Italia se încoronează pe pământ german

EPISODUL 19: Africa de Sud 2010 / A venit vremea Spaniei!

EPISODUL 20: Brazilia 2014 / Desantul istoric al Germaniei

EPISODUL 21: Rusia 2018 / Începe ”era Mbappé”

EPISODUL 22: Qatar 2022 / Kempes… Maradona… Messi!

EPISODUL 23: Cifrele CM (1930-2022) / Echipe, meciuri, goluri, golgheteri, spectatori

EPISODUL 24: Antrenorii biruitori la CM (1930-2022) / Vârsta de aur: 31–59 de ani

EPISODUL 25: Marile vedete ale CM (1930-2022) / Galaxia extratereștrilor

EPISODUL 26: România și CM (1930-1978) / De la Carol al II-lea la Stalin

EPISODUL 27: România și CM (1982-2026) / Generația de Aur

EPISODUL 28: CM 2026 (grupele A-D) / Brazilia se întoarce la locul faptei

EPISODUL 29: CM 2026 (grupele E-L) / Germania, Anglia, Franța, Spania, Portugalia…

EPISODUL 30: CM 2026 (calcule la titlu, semifinale etc.) / Marile favorite la trofeul 23

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -