Comitetul Executiv al PSD a decis: partidul va avea propriul candidat la preşedinţia României. Cu alte cuvinte, ideea de a-l susţine pe Călin Popescu Tăriceanu drept candidat comun pică din start. Liderul ALDE e disperat. Îi mai rămâne doar varianta cu Pro România pentru a-şi salva cariera politică. Doar că o astfel de alianţă va „contamina” negativ şi partidul lui Ponta, care spre deosebire de ALDE a reuşit să treacă pragul de 5% în alegerile europarlamentare.
Anunţul privind decizia PSD de a-l lăsa practic din braţe pe Tăriceanu a fost făcut de Gabriela Vrânceanu Firea, după şedinţa CEX de luni.
„O să vă spună doamna preşedinte, nu e normal să fac eu acest anunţ. Da, am decis să avem un candidat propriu, dar eu am propus să fie mandatată conducerea partidului să negocieze o alianţă cu ALDE şi foştii colegi din Pro România. Dacă nu pentru turul 1, măcar pentru turul 2”, a spus Firea, la finalul şedinţei CEx al PSD.
Primăriţa Capitalei părea însă vizibil deranjată de felul în care Dăncilă a condus şedinţa. Mai ales că apăruseră informaţii pe surse potrivit cărora s-a certat cu ea în şedinţă. Firea îşi dorea ca PSD să îl salveze pe Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, care rămâne complet în aer în lipsa unei alianţe cu un partid mai puternic.
ALDE a luat puţin peste 4% în alegerile din 26 mai, Tăriceanu este în cădere liberă şi în lipsa unei alianţe riscă să dispară înainte de alegerile locale şi parlamentare de anul viitor.
Viorica Dăncilă a anunţat rezultatul şedinţei CEx: „PSD îşi doreşte un candidat propriu, îşi doreşte să fie susţinut de ALDE şi Pro România şi vom avea discuţii cu cele două partide pe acest subiect. Am supus la vot ideea susţinerii domnului Tăriceanu drept candidat comun, dar PSD a decis că vom avea candidat propriu. Am aflat că şi ALDE a stabilit să-l susţină pe domnul Tăriceanu. O să discut cu dânsul o eventuală susţinere în turul 2”, a spus Dăncilă.
Ea a confirmat remanierea ministrului Carmen Dan, de la Interne, dar a refuzat să explice dacă a scos-o din cabinet pentru implicarea în represiunea din 10 august 2018.
Fiecare cu interesul lui
Alianţa Ponta-Tăriceanu-Firea spera să forţeze mâna baronilor PSD pentru ca acest partid să accepte o canditatură comună. Fiecare avea interesul lui din această afacere.
- Firea – să fie desemnată candidat comun al PSD-ALDE-Pro România. Fără combinaţie cu Ponta şi Tăriceanu, PSD n-o va desemna pe primăriţa Capitalei candidat la Cotroceni. Familia Pandele nu poate suporta o astfel de „umilinţă” şi lucrează, prin sondaje fabricate, pentru „încrederea” favoritei
- Tăriceanu – să îşi poată salva partidul zdrobit efectiv de români la vot în 26 mai. Dacă ALDE nu se „lipeşte” undeva, dispare. Fără o alianţă la prezidenţiale, fie şi doar cu Pro România, Tăriceanu se va face de râs în alegerile din noiembrie. Şi ştie bine asta!
- Ponta – să nu rişte un candidat propriu al Pro România, care să scoată un scor prost. Şifonat la prezidenţiale, Pro România riscă să apară, ca şi ALDE, cu imagine de „looser” înainte de alegerile parlamentare de anul viitor (în ciuda faptului că a luat 6,5% în 26 mai).
Plus cu plus egal minus
Calculul ar arăta cam aşa: Pro România (6,5%) + ALDE (4%) = 3%. Adică, plus cu plus face minus. De ce? Simplu: din cauza lui Tăriceanu. În ciuda sondajelor CURS, cu dedicaţie pentru şi pentru Firea, cota sa de încredere e în prăbuşire abruptă.
Asocierea cu Dragnea şi atacul la Europa şi la statul de drept, başca şpaga de 800.000 de dolari din Dosarul Microsoft şi imunitatea anti-justiţie din Parlament, plus uzura şi oboseala electoratului pentru astfel de personaje care „nu se mai dau duse” – acestea şi nu numai sunt motive care fac din Tăriceanu o piatră de moară de gâtul oricui se asociază cu el sau cu ALDE.
Ce vor face PSDăncilă, PSD-Firea şi Pro România? Au liber să şi-o facă cu mâna lor.