Slavă Domnului, e bine sănătos! Cuc va mai „cânta” la Ministerul Transporturilor şi după accidentul din Capitală provocat de maşina lui, desigur, dacă Dăncilă nu-l remaniază. Însă indiferent ce soartă va avea, acest ministru va rămâne mereu unul tamponat. L-a ajuns blestemul celor care s-au săturat de vorbe, vor şi fapte.
Accidentul a avut loc la intersecția dintre Str. Alexandru Ioan Cuza și Str. Iacob Negruzzi. Au fost implicate șase mașini, dintre care patru erau staționate.
În urma accidentului a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme, potrivit polițiștilor. Era vorba despre Răzvan Cuc. Acesta a mers la Spitalul Floreasca, pentru că acuzat dureri la spate şi la mâna stângă.
Din primele informații, mașina în care se afla ministrul, un VW Touareg, ar fi făcut o depășire neregulamentară și a intrat într-un alt automobil. Ministrul nu se afla la volan.
Mincinosul mincinoşilor
#şîeu??? „Hashtag”-ul acesta i s-ar potrivi lui Răzvan Cuc, ca semn de uimire personală copiat după #şîeu-ul omului de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, cel care a lansat campania mediatică pentru construirea de autostrăzi în România.
Coincidenţă sau nu, ministrul Cuc primeşte o palmă a destinului pentru bătaia de joc la adresa românilor plătitori de taxe de drum, lăsaţi de izbelişte de Guvernul actual, ba chiar minţiţi incalificabil când vine vorba de kilometri noi de autostradă sau de şosele europene.
Ministrul Transporturilor şi Liviu Dragnea s-au lăudat în campanie cu autostrada Piteşti-Craiova. Chiar au inaugurat-o, de ochii lumii. Nimic nu s-a ales de ea, iar şeful uzinelor Ford, din Bănie, n-a mai răbdat.
Ian Pearson, directorul fabricii auto din Craiova, a mers personal să vadă care este stadiul drumului expres Craiova-Piteşti, inaugurat de PSD-işti în luna mai şi despre care presa a scris că a fost o inaugurat de faţadă.
Cum l-a demascat şeful Ford România
Managerul uzinei auto a scris ce a descoperit la faţa locului, publicând şi poze cât se poate de clare, care demontează minciunile ordinare ale PSD-iştilor:
„După ce am petrecut aproape o oră încercând să trec prin Balş săptămâna trecută, am decis să verificăm progresul pe nouă autostradă Craiova-Piteşti, în special progresul pe şoseaua de centură Balş. Construcţia drumului a început pe data de 22, cu o declaraţie că drumul de centură va fi gata până la sfârşitul anului! După cum puteţi vedea din fotografiile pe care le-am făcut ieri, nu prea s-a progresat de la începerea lucrărilor. „Nu este doar vital pentru oamenii şi afacerile din Craiova că acest drum să fie finalizat la timp, ci şi pentru toţi românii care trebuie să folosească acest drum din sud! Voi continuă să monitorizez progresul şi sper că vor fi realizate angajamentele care au fost asumate”
Şi-au bătut joc şi de Ford, şi de români
Lucrările la tronsonul 2 al drumului expres Craiova – Piteşti au fost inaugurate la data de 22 mai cu mare fast în prezenţa liderului social-democrat Liviu Dragnea şi a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.
Imediat după plecarea celor doi utilajele au fost mutate la o altă tăiere de panglică, după cum au demonstrat membri de la USR Dolj. Ulterior publicării articolelor pe tema mutării utilajelor, Compania de Drumuri (CNAIR) a ţinut să facă o serie de precizări pe pagina sa oficială de Facebook.
Aruncati cucul din cuib, este un parazit care traieste pe spatele altora care traiesc cinstit!!!!!