Nu este o prea mare surpriză că am aflat despre homosexualitatea unui alt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Se pare că Sinodul BOR colcăie de homosexuali care ziua condamnă ”cu mânie proletară” păcatul sodomiei, iar noaptea, în iatacul din dotarea palatelor episcopale, se ”dedulcesc” în brațele vânjoase și din mădularul țeapăn al vreunui călugăr sau episcop coleg mai tânăr și în putere.
De fapt, în adunătura asta cu pretenții de Sinod al Bisericii Creștine locale care este chemată să păstorească poporul român, dacă nu ești homosexual, atunci ești fie prea-desfrânat – că trăiești cu vreo țiitoare aproape soție selectată din cinul monahiilor –, fie un mare afacerist care învârte averi imense și e însetat după puterea lumească. Asta, dacă nu ai fost turnător la Securitate sau colaborator DIE… De trăit în bogăție și lux, cam toți sinodalii BOR trăiesc, așa că despre păcatul ăsta nici nu mai discutăm.
Cu mare dificultate poți afla în Sinodul BOR un ierarh care să fie, cu adevărat, călugăr al lui Hristos, om smerit și care să respecte jurămintele (voturile) depuse la intrarea în călugărie: de ascultare față de Biserică, de sărăcie și de celibat. Prin urmare, nu iubirea de ”acadele” din piele este marele șoc al scandalului în care s-a prăbușit fostul mitropolit Petru al Basarabiei. Șocul este trădarea interesului național, comisă – cu intenție sau din ticăloasă indolență – de Patriarhia Română în Basarabia, prin modul (halul!) în care a gestionat situația Mitropoliei noastre din teritoriile românești de la stânga Prutului, aflate sub asediul unui cumplit război hibrid lansat de dictatorul Putin în alianță cu Patriarhia Moscovei.
Petru cel ”Xуесос” – un mediocru călugăr pravoslavnic promovat de Patriarhia Moscovei și ulterior transformat în mitropolit de unioniștii moldoveni și de Patriarhia Română
Fostul mitropolit Petru s-a născut la 24 octombrie 1946, la Țiganca (raionul Cantemir / fostul județ Cahul), în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Provine dintr-o familie de țărani români și primește numele de Ion Chirilovici Păduraru.
A urmat studii primare și gimnaziale în satul natal, cursurile Școlii Profesionale „Ion Creangă” din Cahul și a făcut studii liceale la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” din Odessa (1967-1971). Studii superioare de Teologie a făcut abia după alegerea lui ca mitropolit, foarte probabil în regim preferențial, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Pitești, una dintre cele mai slabe (în prezent, în desființare) facultăți de teologie păstorite de BOR. A finalizat studiile universitare abia în 1998, la vârsta de 52 de ani (!).
În 1958 a intrat ca frate în Mânăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” din Odessa, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. A fost tuns în monahism în ziua de 29 martie 1969, în aceeași mănăstire a primit numele Petru. ”Naș de călugărie” i-a fost PS Serghie Petrov, Arhiepiscop și Mitropolit al Odesei și Hersonului.
Câteva informații importante despre acest ”naș de călugărie”.
A fost Arhiepiscop și Mitropolit de Odesa și Herson între 25 mai 1965 – 4 februarie 1990.
La 25 iunie 1970, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit ca membru în comisia de organizare a Sinodului din 1971, care l-a ales pe Patriarhul Pime I, foarte obedient puterii sovietice. În fapt, Petrov a coordonat organizarea Sinodului, astfel încât să fie ales ierarhul agreat de autoritățile sovietice. Lucrările Sinodului au fost atent monitorizate de Consiliul de Stat pentru Problemele Bisericii.
Mitropolitul Petrov a rămas în grațiile puterii sovietice, astfel că a fost promovat ca al 8-lea Administrator al Patriarhiei Moscovei, funcție pe care a deținut-o din 29 iulie 1986 până în 30 decembrie 1987, când a fost îndepărtat în contextul în care începuse Perestroika.
În această funcție, Petrov a fost practic numărul doi în ierarhia de putere a Patriarhiei Ruse, a devenit membru permanent al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse și a fost vicepreședinte al Comisiei patriarhale care a organizat grandioaselor festivități la împlinirea a 1000 de ani de la Creștinarea Rusiei.
Mitropolitul Petrov a fost unul dintre cei mai vocali reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse în așa-zisele ”conferințe internaționale pentru pace” organizate cu sprijinului URSS, adevărate mecanisme de recrutare și promovare a agenților de influență ai Moscovei în țările socialiste și în Occident.
Ascensiunea lui Petru
Întorcându-ne la fostul mitropolit Petru, menționăm că acesta a fost hirotonit ierodiacon la Odessa, în 29 decembrie 1970 și ulterior, ieromonah în Ujgorod, la 23 februarie 1973, în Transcarpatia, Ucraina. În 1986 este făcut egumen, iar în 1989 este ridicat la rang de arhimandrit.
La 1 septembrie 1990, la propunerea IPS Vladimir Cantarean, pe atunci Arhiepiscop al Chișinăului și al Întregii Moldove sub Patriarhia Rusă (în prezent, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove), Petru este ales Episcop de Bălți sub Patriarhia Rusă, fiind hirotonit în funcție de către Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei, în Catedrala din Chișinău. La ceremonie se pare că a participat și actualul Patriarh Daniel al BOR, la acel moment proaspăt ales Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, fericit (sic!) rezultat al „loviturii de palat” instrumentată împotriva Patriarhului Teoctist de Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii pe care l-a coordonat ca tânăr arhimandrit.
În 1992, Adunarea Eparhială de constituire a Mitropoliei Basarabiei (sub Patriarhia Română) îl alege pe Petru ca Locțiitor de Mitropolit. În ziua de 3 octombrie 1995, Petru este ales Mitropolit al Basarabiei de către această Adunare Eparhială. După câteva zile, la 24 octombrie 1995, fără vreo analiză de situație făcută temeinic asupra persoanei lui Petru și cuprins de entuziasmul recuperării teritoriului canonic din Basarabia, Sinodul BOR – care, trebuie spus, fusese pus în fața faptului împlinit – confirmă această decizie și-l alege pe Petru cu titlul de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.
Între unioniștii care au fost membri în Adunarea Eparhială din Basarabia și au susținut alegerea lui Petru ca mitropolit se regăsesc Iurie Roșca (acesta a trădat ulterior cauza unionistă și s-a dovedit a fi agent de influență al Rusiei), Ilie Ilașcu, Valentin Dolganiuc, Grigore Vieru și Nicolae Dabija.
Guvernele pro-Rusia de la Chișinău au refuzat să recunoască oficial nou înființata Mitropolie a Basarabiei. Abia în 2001, urmare a deciziei CEDO, Rep. Moldova a înregistrat oficial Mitropolia. În lipsa accesului la anumite arhive, este dificil de spus dacă Petru a fost de la început un agent de influență plasat de Moscova în inima Bisericii Ortodoxe românești din Rep. Moldova, dacă a fost recrutat/reactivat pe parcurs sau dacă a fost doar un idiot util și șantajabil din cauza homosexualității sale pe care Moscova l-a folosit pentru a obține informații și a sabota procesul de recuperare a teritoriului canonic de la stânga Prutului de către Patriarhia Română.
Caracterul infect și fariseismul vomitiv de care a dat dovadă Petru cel ”Xуесос” ne demonstrează însă că plecarea lui de sub omoforul Patriarhiei Moscovei pentru a ajunge Mitropolit al Basarabiei a fost determinată nu de dragostea pentru Hristos ori pentru neamul românesc, ci de cea mai banală și nenorocită ambiție omenească, iubirea de mărire – dorința românilor basarabeni de a fi păstoriți de o eparhie care să aparțină de Patriarhia Română fiind doar un context abil exploatat de Petru.
Despre mediocritatea pastorală și homosexualitatea lui Petru – grave vulnerabilități de securitate națională pentru România și Republica Moldova
Petru a fost un mitropolit mediocru și deși propaganda instrumentată de Patriarhia Română l-a promovat deseori ca un „mare patriot”, în realitate, acesta a fost un ierarh leneș, indolent, cu un intelect primitiv și extrem de orgolios.
Stilul de conducere practicat de fostul mitropolit Petru a fost unul pasiv și izolaționist. Lipsa lui de viziune a blocat orice încercare de construire a unei administrații bisericești moderne, transparente și mai ales eficiente în gestionarea fondurilor imense primite de la statul român prin Patriarhia Română. Totodată, Petru a refuzat permanent să se deplaseze periodic și constant în teritoriu, lăsându-i pe ierarhii Patriarhiei Moscovei să bântuie nestingheriți prin toată Republica Moldova. Petru a ajuns să sufere de boala care afectează majoritatea ierarhilor BOR: izolarea totală de realitățile vieții preoților și credincioșilor din parohiile eparhiei.
Petru a fost și un mitropolit corupt și lipsit de discernământ duhovnicesc. În dorința de a face pe plac Patriarhiei Române de a extinde cât mai mult și mai rapid, numeric și teritorial, Mitropolia Basarabiei, Petru aproape că a desființat criteriile de selecție pentru clericii primiți în eparhie și proveniți din Patriarhia Moscovei. Așa s-a ajuns la „reciclarea” unor clerici caterisiți de ruși pentru grave probleme de moralitate, abuzuri financiare sau comportamente incompativile cu preoția. Petru a fost incapabil să discearnă între „dosarele” confecționate de ruși preoților cu adevărat animați de sentimente unioniste și acuzații reale de imoralitate confirmate în viața de parohie. Destui dintre acești preoți cu probleme, primiți fără discernământ, au provocat ulterior scandaluri și au indus imaginea că Mitropolia Basarabiei este un fel de „casă de toleranță” pentru preoții cu probleme și nu este o alternativă duhovnicească superioară.
Nu în ultimul rând, Petru a gestionat absolut aberant și total ineficient resursele financiare imense oferite de Guvernul României pentru salarizarea preoților și funcționarea Mitropoliei Basarabiei. S-au consemnat discrepanțe foarte mari între alocările financiare primite de preoți „binecuvântați” de Petru și camarila din jurul acestuia, pe de o parte, și firavele fonduri alocate parohiilor rurale izolate sau sărace, mereu supuse asediului din partea Patriarhiei Moscovei.
Toate aceste slăbiciuni (sau cumva, a fost „misiune ordonată”?), au fost folosite de mașinăria de propagandă și de serviciile secrete ale Moscovei. Nemulțumirile privind inechitatea în alocarea resurselor financiare au fost imediat exploatate de Moscova. Când era identificat un preot al Mitropoliei Basarabiei nemulțumit de managementul lui Petru, emisari ai Patriarhiei Moscovei încercau să-i ofere sume de bani pentru ca acesta să-și achite datoriile la utilități ale parohiei ori să-și repare/construiască biserica. S-a ajuns la un oarecare fenomen de „migrațiune de conveniență” către Patriarhia Moscovei, care a destabilizat constant multe parohii românești.
Pasivitatea lui Petru în spațiul mediatic a permis mașinăriei de propagandă a Rusiei să controleze narațiunea publică vreme de decenii. Mitropolia Basarabiei a fost permament descrisă ca fiind o structură „ilegală, schismatică și politizată”, un „instrument de românizare forțată a moldovenilor”, un vector distrugător al „unității Ortodoxiei”. În anumite segmente ale poporului, mai cu seamă în cele afectate de analfabetism religios și slab catehizate, a apărut teama că slujbele oficiate în bisericile Mitropoliei Basarabiei (Botezul și Cununia) „nu ar fi valabile”.
Moscova s-a folosit și de stilul agresiv și tiranic practicat de Petru în coordonarea preoților. Rușii au încercat periodic să finanțeze „lovituri de palat” împotriva lui Petru cu implicarea unor consilieri mitropolitani și preoți cunoscuți în Rep. Moldova. Au fost alocate resurse importante pentru a se promova narativul conform căruia Mitropolia Basarabiei este o entitate religioasă românească schismatică incapabilă să se autoguverneze și să funcționeze după Canoanele Ortodoxiei.
Nu în ultimul rând, Petru a fost total dezinteresat în a dezvolta relații solide cu liderii politici de la Chișinău. El a considerat că-i este suficient sprijinul oferit de Guvernul României și Patriarhia Română. Spre deosebire de Petru, liderii Mitropoliei subordonate Patriarhiei Moscovei au dezvoltat permanent relații cu lideri politici moldoveni și au reușit, în mai multe rânduri, să se folosească de instituțiile statului moldovean (Poliție, Justiție, Fisc etc.) pentru a hărțui preoții români, pentru a le bloca accesul pastoral în școli ori chiar pentru a încerca să le confiște bisericile. Petru s-a mulțumit să ofere decorații bisericești unor politicieni din Rep. Moldova, dar și unor politicieni din România. El a decorat pe fostul prim-ministru PSD de tristă amintire Marcel Ciolacu, dar și politicieni naționaliștii din AUR ca George Simion, Claudiu Târziu sau Boris Volosatîi.
Petru a fost un ierarh leneș, orgolios și indolent. Toate aceste grave căderi de la slujirea de ierarh au fost cunoscute atât de Patriarhul Teoctist, cât și de Patriarhul Daniel, precum și de membri Sinodului BOR. Toți aceștia au ales – din interese meschine, din prostie sau din indolență – să nu reacționeze și să lase Rusiei o poartă larg deschisă spre Rep. Moldova prin rătăcitul mitropolit Petru. Sinodul BOR a preferat să-i confecționeze acestuia imaginea de mare „simbol al renașterii naționale creștine” în Basarabia, o imagine falsă care într-un sfârșit, s-a spart în mii de cioburi.
Despre homosexualitatea lui Petru s-a știut în Patriarhia Română și foarte probabil au știut și Serviciile Secrete românești. Nu a existat vreo reacție, deși s-au trimis inclusiv sesizări și documente la Patriarhie. Probabil că homosexualii din Sinodul BOR au simțit un fel de „solidaritate orgiastică” cu homosexualul Petru și l-au apărat, iar ceilalți ierarhi s-au ferit să deschidă această „cutie a Pandorei” în care stă ascunsă confortabil homosexualitatea care bântuie Sinodul BOR. Acum, cutia s-a deschis. BOR și implicit Statul Român suferă din cauza lui Petru o înfrângere dezastruasă pe frontul din Rep. Moldova. La Moscova s-au deschis câteva sticle de șampanie și undeva, un înalt ofițer FSB ori SVR este înaintat în grad, la excepțional.
Sinodul BOR – o adunătură de păcătoși cu pretenții de făcători de sfinți
Sinodul BOR ne-a obișnuit de câțiva ani, cu proclamări festive de sfinți. Se aruncă de-a valma în „cristelnița” canonizărilor oameni care chiar au fost sfinți, alături de foști legionari siniștri (ca Felea și Lăcătușu), de colaboraționiști cinici ai dictaturilor (ca Stăniloae) și se presară, ca la recenta ședință a Sinodului, un șir „fără număr” de femei a căror biografie este trasă brutal din toate părțile pentru a se potrivi cu „patul” sfințeniei. Evident, toți sfinții și toate sfintele sunt proclamați ca „mari români”, într-un filetism cu greu mascat.
Mulți dintre acești sinodali care ne propun aproape anual noi completări cu sfinți români în Calendarul Ortodox sunt oameni rătăciți în păcate grele. Dacă păcatele lor ar afecta doar persoana lor, nu ar fi un subiect de discutat. Păcatul personal este treaba ta cu Dumnezeu și cu duhovnicul.
Însă păcatele lor lovesc greu și grav în Biserica noastră Ortodoxă Română. Păcatele lor sunt rădăcinile otrăvite din care își trage seva toxică stilul lor de conducere despotic și abuziv practicat în eparhiile pe care le păstoresc și în ședințele aproape secrete ale Sinodului BOR. Păstorind BOR, acești oameni, nu cu mult peste cincizeci ca număr și socotiți de rânduiala Bisericii ca fiind „urmașii Apostolilor”, păstoresc milioane de români creștini ortodocși. Din aceste motive, păcatele membrilor Sinodului BOR sunt un subiect de dezbatere publică!
Acești oameni au dovedit că refuză să se schimbe, să lepede „omul cel vechi”. Reacția Sinodului BOR la „demisia” mitropolitului homosexual Petru a fost aceeași ca în cazul homosexualului pedofil Corneliu Onilă de la Huși: „Sinodul a aprobat retragerea mitropolitului Petru Păduraru, din slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al plaiurilor, adică încetarea activității administrative, liturgice și pastorale.” Nu e mult de comentat, că există riscul să te apuce greața…
O demisie nu se aprobă, ci se consemnează. Însă nu „retragerea” e problema, ci păcatul sodomiei. Sinodul REFUZĂ să lanseze ancheta obligatorie cerută de o astfel de situație sinistră: difuzarea unui videoclip în care fostul mitropolit Petru face sex oral cu un alt cleric/călugăr sau poate chiar ierarh.
Sinodul s-a obișnuit să-și bage gunoiul sub preșul de lux care împodobește interiorul Catedralei Mântuirii Neamului. Sinodul BOR cu greu a reacționat la tâmpeniile (inclusiv penale) comise de Teodosie „Mache” Tomitanul. Individul ăsta abject și mare admirator al lui Putin este și acum ierarh al BOR. Sinodul BOR a refuzat să aplice reglementările canonice asupra lui Pimen, fostul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, dovedit a fi turnător al Securității. A murit în scaunul de ierarh, netulburat și onorat. Sinodul BOR s-a făcut că nu vede anchetarea lui Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului în dosarul DNA „Scriitori din pușcării” pentru „binecuvântarea” pe care i-a dat-o lui Gigi Becali, în pucărie la acel moment, pentru o așa-zisă „lucrare cu caracter religios” scrisă în detenție pentru obținerea unei reduceri a pedepsei cu închisoarea. Sinodul BOR nu s-a atins nici de Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, mare „businessman”, anchetat vreme de 10 ani de DNA pentru fapte penale în implementarea unor proiecte finanțate din bani europeni și făcut scăpat de judecată prin prescrierea faptelor, individ care nu ezită să se afișeze în public cu o călugăriță ca și când i-ar fi nevastă. Lista ierarhilor BOR cu probleme serioase în relația cu morala și canoanele Bisericii Creștine este lungă și smintitoare.
Sinodul BOR a refuzat să intervină și să lichideze naționalism-filetismul care bântuie parohiile și mânăstirile noastre. Dimpotrivă, dă semne tot mai clare că naționalismul îi este simpatic. Dimpotrivă, ierarhi ai BOR s-au afișat cu lideri importanți ai mișcării extremiste naționalist-filetiste, i-au onorat și promovat. Fără implicarea directă sau indirectă a unor ierarhi, călugări și preoți, un extremist ca George Simion ori un șarlatan cum este Călin Georgescu, amândoi agenți de influență ai Rusiei, nu ar fi ajuns să fie votați și susținuți de milioane de români creștini ortodocși. Sinodul BOR a refuzat să intervină în lupta anticorupție, deși este vorba de încălcarea poruncii dumnezeiești „Să nu furi!” Dimpotrivă, ierarhii BOR s-au îmbulzit să onoreze cu decorații feluriți politicieni dubioși.
Sinodul BOR se transformă tot mai mult și mai repede din adunare a păstorilor duhovnicești ai Neamului Românesc într-o adunătură de trădători ai Credinței. Consecințele nu vor întârzia să apară, mai ales că în adâncul națiunii române încă se păstrează vie flacăra unei credinței creștine curate și setea de Libertate.
Atunci slugile netrebnice vor fi aruncate ”întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (MATEI XXV, 30)
