De ceva timp mi-am propus să scriu despre cum PSD reduce semnificativ lichiditatea pieței terenurilor agricole, prin două legi care au creat un cadru de dezinteres al investitorilor pe această piață.
Azi, fermierii, cei atât de ”protejați” de PSD, sunt victime sigure ale unui cumul de factori precum secetele din ultimii ani, creșterea prețurilor la carburanți și îngrășăminte, tranzitarea grânelor din Ucraina etc.
Există două legi care reglementează vânzarea terenurilor agricole. Prima: legea 17/2014, inițiată de PSD pentru a ”proteja” fermierii români de cumpărătorii de terenuri din Europa, deși fragmentarea excesivă a proprietății agricole face improbabil, pentru străini, un interes masiv pentru loturi mici, dispersate.
Cea de-a doua – și mai perfidă – este legea 175/2020, inițiată de Marcel Ciolacu, care la art. 4.2 prevede: ”Terenurile agricole situate în extravilan se pot înstrăina, prin vânzare, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, cu obligaţia plăţii impozitului de 80% pe suma ce reprezintă diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare”. Această prevedere afectează profund piața terenurilor agricole, ținând-o departe de investitori – fie ei și speculatori.
Cum îi afectează aceste legi pe fermieri, care sunt ”legați de pământul” pe care-l lucrează în ani buni și care fac investiții în utilaje și terenuri din proximitatea fermei? Ei cumpără pământ cât pot în zona în care lucrează, deoarece aceea este averea lor, pe care o vor lăsa urmașilor (Ilie Moromete este omniprezent în cultura noastră). Însă vin câteodată vremuri grele, în care trebuie ”să taie salcâmul”, să-l vândă vecinului. Și acum fermierii o duc greu și poate că ar avea o șansă de salvare din vânzarea unor loturi de teren către diverși investitori, rămânând să le lucreze tot ei în concesiune, pentru că doar aceștia ar fi cei mai eficienți să le lucreze, datorită proximității. Acest lucru le-ar putea oferi o gură de oxigen când, din cauza contextului extern și intern, situația devine tensionată, punând în pericol supraviețuirea fermei.
Din experiența profesională, pot spune că aceste legi nu se mai aplică atunci când vânzarea se face în procedura de insolvență sau faliment, însă este de dorit ca fermierul să nu ajungă în această situație.
Pe de altă parte, mai este și problema cererii de astfel de terenuri, care e anemică din cauza legii 175 – cea care taxează drastic orice formă de profit în urma cumpării și vânzării acestor terenuri.
Din cauza celor două legi, prețurile pentru terenurile extravilane din România au rămas la cele mai mici niveluri din Uniunea Europeană, unde prețul mediu este de 15.224 de euro pe hectar, cu mult peste prețul de câteva mii de euro practicat în România.
Pe de altă parte, terenurile agricole sunt atât de ieftine, încât o parte dintre ele rămân neintabulate și blocate în moșteniri nedezbătute, dat fiind că întomcirea documentației în sine poate fi mai scumpă decât terenul care face obiectul intabulării.
Iar agricultura performantă se face pe suprafețe mari, de sute sau mii de hectare, nu pe loturi de câteva mii de metri pătrați, care trebuie intabulate și comasate.
În concluzie, ca opinie personală, abrogarea legilor mai sus menționate ar sprijini agricultura din România, iar creșterea prețurilor la terenurile agricole ar fi în avantajul tuturor fermierilor care dețin terenuri agricole – și nu sunt puțini. În perioada aceasta mai grea pentru agricultura românească, fermierii ar putea vinde către investitori – inclusiv către cei români din zona urbană – loturi de teren, investind în România.
Adevăratul patriotism se vede și în investițiile pe care le faci, de aceea le recomand românilor, pe lângă consumul produselor românești, să investească în România, indiferent dacă achiziționează acțiuni de pe Bursă, părți sociale ale firmelor românești sau cumpără imobile din țara noastră.
