Într-o postare recentă pe Facebook, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi, scrie un lucru înțelept despre precaritatea duhovnicească pe care o întâlnim prin hrubele sufletești ale celor care slujesc Biserica Ortodoxă Română. Zice preotul Agachi: ”Pretinsa teologie a unora s-a transformat în simplă ideologie care, din fericire, nici nu învinge, nici nu convinge”.
Zicerea părintelui Agachi ne-a inspirat în realizarea acestui nou episod dedicat canonizării unor personaje controversate din istoria BOR. Prezentul materiale este un studiu despre „canonizarea” preotului legionar Ilarion Felea (1903–1961) de către Sinodul BOR, o altă mare eroare pastoral-misionară, teologică și dogmatică pe care au comis-o șefii ierarhici ai preotului Agachi. O eroare care, paradoxal, confirmă spusele purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române: în încercarea lor de a afirma teologia despre Sfinți, ierarhii BOR au eșuat în ideologie, proclamând ca sfânt un preot care și-a asumat public și cu toată energia sa creatoare ideologia naționalist-filetistă, antisemită și liberticidă a Mișcării Legionare.
Preotul legionar Ilarion Felea – câteva lămuriri biografice
Preotul legionar Ilarion Felea se numără printre cei 16 Sfinți români canonizați în ședința Sfântului Sinod al BOR care a avut loc în zilele de 11–12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel.
Fost profesor de Teologie la Academia Teologică din Arad, redactor al publicației „Biserica și Școala” (Revista Oficială a Episcopiei Aradului) și membru al Mișcării Legionare (șeful cuibului legionar „Sf. Ioan Gură de Aur” din Academia Teologică din Arad), preotul Ilarion Felea a suferit pentru convingerile sale legionare. După Rebeliunea Legionară (21–23 ianuarie 1941), el a fost încarcerat în lagărul pentru legionari de la Caracal, iar după instaurarea dictaturii comuniste, în închisoarea de la Aiud, unde a murit din cauza condițiilor sinistre de detenție.
În demersul de canonizare a preotului legionar Ilarion Felea, au fost folosite diferite argumente în susținerea „sfințeniei” acestuia.
Unul dintre argumente este că prezența lui Felea în Mișcarea Legionară – atenție, nu ca simplu membru, ci ca șef de cuib! – ar fi fost îngăduită de BOR pentru ca preotul arădean să contribuie la o așa-zisă diminuare a exceselor legionarilor. Alt argument susține că articolele scrie de Felea nu sunt neapărat legionare, ci mai degrabă o adaptare la contextul politic din perioada Statului Național Legionar. Nu în ultimul rând, moartea prin exterminarea lui Felea în închisoare de către dictatura comunistă ar fi moarte mucenicească pentru că a fost prin mărturisirea lui Hristos.
Toate aceste argumente sunt false. Din documentele reținute de arhive, rezultă foarte clar că preotul Ilarion Felea a fost animat de veritabile sentimente naționalist-filetiste și de o evidentă loialitate față de ideologia Mișcării Legionare. Totodată, implicarea lui ca șef de cuib legionar a fost în deplină armonie cu dezideratele Mișcării Legionare și nu a avut așa-zisul scop de diminuare a eventualelor excese legionare. Nu în ultimul rând, uciderea lui în închisoarea comunistă, prin tratamente de cruzime și tortură, nu reprezintă moarte mucenicească, pentru că preotul Felea nu a fost arestat și torturat pentru că-L mărturisea pe Hristos, ci pentru apartenența lui la Mișcarea Legionară și aderența lui activă la idealurile politice ale acesteia.
Din perspectiva valorilor democrației, evident că uciderea în închisoare a preotului legionar Ilarion Felea de către dictatura comunistă (formă de extremism de stânga) nu-i spală acestuia vinovăția apartenenței active la Mișcarea Legionară (formă de extremism de dreapta). Identic, faptul că regimul comunist a asasinat în închisori și lagăre foști membri ai Mișcării Legionare nu-i schimbă caracterul demonic, de dictatură de extremă stânga.
Ilarion Felea – un propagandist în slujba Statului Național Legionar
”Biserica și Școala”: arhiva septembrie – decembrie 1940
Vom prezenta câteva repere bibliografice din Colecția publicației „Biserica și Școala” (Revista Oficială a Episcopiei Aradului), pe care preotul Felea o coordona ca redactor, cu binecuvântarea ierarhiei BOR. Conținutul acestor repere bibliografice demonstrează fără echivoc că preotul Ilarion Felea a fost loial idealurilor Mișcării Legionare și, implicit, ale naționalismului (erezia filetistă), fiind pe deplin implicat în promovarea acestora în interiorul comunității creștine ortodoxe și academice teologice din Episcopia Aradului.
„Biserica și Școala” – nr. 38 / 15 septembrie 1940
În articolul de fond intitulat „Biruința puterii morale” se face o adevărată apologie a Statului Național Legionar abia instaurat. Cităm câteva fragmente:
„Trăim între vis şi realitate. Suntem martori ai unor evenimente din viaţa neamului românesc, care depăşesc ordinea naturală a lucrurilor. După îndelungate persecuţii sângeroase, după martiriul celor mai buni fii ai poporului nostru, Mişcarea Legionară a triumfat în ziua biruinţei Sfântului Arhanghel Mihail (6 August). Regele Carol II, care a guvernat ţara împotriva sentimentelor ei, a abdicat şi în locul lui s-a urcat pe tronul regilor României, Marele Voevod Mihai. Neamul este descătuşat. Porţile palatului regal sunt deschise. Ţara e guvernată de oameni scoşi din temniţe (legionarii – n. red.), figuri de bronz, bărbaţi de caracter. Deodată cu durerea dezastrului teritorial, am cules şi roadele jertfelor aduse pentru mântuirea neamului. Astăzi noul regim de conducere a ţării este una cu Mişcarea Legionară. (…) Triumful Mişcării Legionare este triumful puterii morale. A biruit puterea jertfei, nu a oamneilor. Căci oamenii rămaşi în viaţă sunt puţini, tineri şi slabi; îndrăznim să-i asemănăm cu pescarii de pe marginea Ghenizaretului. Au fost mântuitoare sacrificiile, arderile de tot aduse pe altarul ideologiei legionare.”
„Biserica și Școala” – nr. 39 / 22 septembrie 1940
În articolul „Statul și guvernul național-legionar” este prezentată componența noului guvern legionar instalat la conducerea Statului Național Legionar, amintindu-se triumfalist: „(…) cu data de 14 Septembrie – Ziua Crucii din anul Domnului 1940 – România se proclamă Stat național-legionar”.
Despre acest eveniment politic, articolul notează: „Actul de proclamaţie a României de Stat naţional legionar şi constituirea guvernului ţării face parte din marile înfăptuirii pe care le aduce la îndeplinire zi de zi dl general Antonescu. (…) Toată suflarea românească aderează integral la opera de purificare ce s’a început. Tot românul se minunează de înfăptuirile generalului, toţi îl aprobă, toţi se însufleţesc în nădejdea mântuirii ce va să vie”.
În articol sunt trasate, în frazeologia legionară specifică, și câteva linii directoare (în „cheie” eretică filetistă) pentru activitatea preoților BOR. Cităm: „Pentru preoţime însă, se pune astăzi o gravă şi serioasă problemă de conştiinţă. Sectele sub regimul legionar nu vor mai propăşi, lojele francmasonilor sunt desfiinţate şi membri lor înlăturaţi cu desăvârşire dela conducerea treburilor publice, partidele politice nu mai există. Avem în schimb un guvern creştin, care şi-a început lucrul prin rugăciune rostită în genunchi în faţa Sf. Altar. Ce se face acum preotul? Va avea să răspundă fiecare în conştiinţa sa, în satul său, în faţa istoriei şi a judecăţii lui Dumnezeu. Rareori s’au ivit în cursul vremii împrejurări mai prielnice manifestărilor de iubire şi lucrare sfântă, de propovăduire a Evangheliei şi de zidire a Bisericii, ca cele de astăzi. O schimbare a acestor împrejurări sau un insucces ar aduce cu sine o inevitabilă şi adevărată catastrofă naţională şi religioasă. De aceea, să ne bucurăm de schimbările în spre bine ce ni le-a adus triumful naţionalismului nou, dar în acelaş timp să nu stăm cu manile în sân şi să nu uităm de concluziile şi îndoitele îndatoriri pastorale şi misionare, sociale şi naţionale, ce trebue să le tragem din acest triumf”.
În același număr al revistei eparhiale „Biserica și Școala”, la rubrica „Informațiuni” se consemnează un discurs rostit de Horia Sima, liderul Mișcării Legionare și vicepreședintele Consiliului de Miniștri în Statul Național Legionar și este menționat cu mândrie numele lui Corneliu Zelea Codreanu.
„În 24 Iunie 1927, cinci tineri luptători din viața studenţească, trecuţi prin grele încercări, s’au adunat la Iaşi, în Căminul ridicat de brațele studemţimei, și acolo, în faţa icoanei Arhanghelului Mihail, s’au legat să lupte pentru desrobirea neamului românesc. Astfel s’a întemeiat Legiunea «Arhanghelului Mihail» care, mai târziu, s’a numit Garda de Fier. Conducătorul lor este Corneliu Zelea Codreanu. (…) Acţiunea lui politică, Căpitanul și-a întemeiat-o pe transformarea sufletească a omului. Legiunea este înainte de toate o mare școală educativă pentru poporul românesc, unde se face apel la tot ce este curat în sufletul omenesc și unde se îndepărtează tot ce este meschin și inferior în el. (…) Căpitanul ne-a fixat liniile mari de desvoltare ale poporului nostru pentru sute de ani înainte. Noi nu mai avem nimic de adăugat, decât să-i aplicăm cinstit gândurile lui.”
„Biserica și Școala” – nr. 40 / 29 septembrie 1940
În articolul de fond „Între mistică și morală” se face apologia „moralei legionare” promovate în rândul tinerilor, pornind de la premiza că principiile legionare „nu sunt altceva decât principiile misticei, asceticei şi moralei creştine ortodoxe, puse în slujba renaşterii tineretului român”.
Conform articolului, „creatorii şi îndrumătorii Mişcării Legionare au avut prilejul să le cunoască prin studii, prin excursii pe la locurile istorice, pe la mănăstirile din ţară şi mai ales prin mănăstirile temniţelor, unde au stat ani întregi, cetind şi contemplând în faţa icoanelor vieţile sfinţilor şi ale muncenicilor”.
În viziunea autorului articolului, Biserica Ortodoxă Română, „cu toate că stă deasupra frământărilor seculare, nu poate trece indiferentă pe lângă revoluţia sufletească ce a făcut-o Mişcarea Legionară în România. Se cuvine să ia act de ea cel puţin acum, după ce a urcat drumul crucii şi este pe drumul biruinței”.
În același număr de revistă, rubrica „Informațiuni” consemnează: „Parastase şi procesiuni impresionante s’au făcut în toată ţara Dumineca trecută, în 22 Sept., la mormintele legionarilor ucişi anul trecut fără nicio judecată. În judeţul Arad, astfel de locuri de martiraj sunt la Semlac, unde a fost asasinat ţăranul Ilie Julan, la Curtici, unde a fost asasinat ţăranul Ioan Buboaeă, şi la Dezna, resp. Şebiş, unde a fost asasinat tânărul advocat Dr. Ioan Măduţa. Procesiunile şi parastasele făcute în aceste localităţi au avut caracterul unor manifestaţii de mare sărbătoare, la care au luat parte, pe lângă legionari, şi satele din jur, cu mult popor cucernic şi înlăcrimat”.
„Biserica și Școala” – nr. 41 / 6 octombrie 1940
Revista oferă un generos spațiu pentru publicarea așa-zisului „Apel către Femeia Română” al Generalului Ion Antonescu, „conducătorul” Statului Național Legionar. Apelul este un fel de „îndreptar moral” prin care „conducătorul statului” confecționează un „arhetip” despre „Femeia României Legionare”.
În discursul său, dictatorul Ion Antonescu pornește de la o premisă legionară, anume că femeia română trebuie să fie „temelia familiei” și nu are ce căuta în alte sfere de activitate ale societății și nici să caute alte preocupări decât slujirea familiei: „Nu multe, dar totuşi sunteţi prin birouri, în viaţa publică, în întruniri politice; sau, în cazinouri, în jurul meselor de cărţi, luxoase, împodobite. E rău!”.
Pentru Ion Antonescu, în perfectă armonizare cu ideologia legionară, femeia are câteva lucruri de împlinit: „Un singur lucru: al jertfei. O singură podoabă: a cinstei. Soţie, mamă, bunică. Iată gândul Generalului Antonescu pentru femeia română. Apoi vă cer să împliniţi trei mari chemări: 1. Creşterea copiilor; 2. Asistenţa socială; 3. Apărarea hotarelor”.
Orice altă activitate, orice altă preocupare sunt de facto interzise femeilor române, pentru că ar intra în contradicție cu viziunea oficială a Statului Național-Legionar despre rolul femeilor în viața comunității și a statului.
Acest discurs ideologic legionar este comunicat preoților din Episcopia Aradului prin revista oficială a eparhiei, sub coordonarea preotului legionar Ilarion Felea.
Rubrica „Informațiuni” din acest număr al publicației „Biserica și Școala” consemnează un discurs care povestește tot despre „menire”, de data aceasta menirea școlii românești, și tot din perspectivă legionară. Este vorba de discursul profesorului Traian Brâileanu, legionarul care ocupa postul de ministru al Educaţiei Naţionale, al Cultelor şi Artelor, ţinut la radio, cu ocazia începerii noului an şcolar.
În acest discurs, ministrul legionar promovează conceptul de „reformare a omului”, în „cheie” legionară, într-un parcurs pe care-l descrie astfel: „Începând cu educaţia pe care o primeşte copilul în familia ţărănească şi trecând la educaţia primită de elevul de liceu prin Frăţiile de Cruce, iar mai apoi la formaţiile mai masive ale Tineretului Legionar dela Universităţi, aceste închegări sufleteşti, sunt sigur, ne chezăşuesc ridicarea unei clădiri puternice pe care se vor putea sprijini şcoala românească legionară”.
Discursul ministrului legionar Brâileanu dezvăluie colaborarea pe care a avut-o, în epocă, Biserica Ortodoxă Română cu Statul Național Legionar și rolul BOR în răspândirea ideologiei legionare în rândul preoților și al credincioșilor, sub „haina” catehizării.
„De altminteri, închegarea comunităţii româneşti prin şcoală a avut şi va continua să aibă cel mai puternic sprijin prin Biserică. Legiunea, în străduinţele ei de a închega comunitatea românească, a pornit chiar dela început pe această cale de a da educaţiei legionare un puternic şi esenţial suport religios. Doctrina creştină n’a venit numai să întregească spiritualitatea Legiunii, ci spiritualitatea legionară este pătrunsă până în adâncimile ei de această doctrină. Căpitanul el Însuşi, în toate acţiunile sale şi in jertfa supremă pe care a adus-o ca martir al credinţei legionare, poate fi considerat ca martir al Bisericii creştine. În preoţimea română, Legiunea a găsit mulţi colaboratori devotaţi, cari şi ei şi-au dat partea lor de jertfă pentru înfăptuirile idealurilor Legiunii. Nădăjduim că asemenea corpului didactic, întregul cler ortodox român va da sprijin puternic nouei aşezări a Statului Legionar. Acest sprijin va trebui să se manifeste în primul rând prin contribuţia desinteresată ce vor aduce-o preoţii în şcoală.”
„Biserica și Școala” – nr. 42 / 13 octombrie 1940
Articolul de fond al acestui număr este „Apelul către preoțimea română” lansat de Generalul Ion Antonescu, „conducătorul” Statului Național Legionar. Pe lângă apelul ca „învățăturile Evangheliei să se deprindă (de către credincioși – n. red.) din faptele voastre (ale preoților – n. red.), Antonescu insistă pe clarificare relația dintre preoți și politică, o clarificare prin care critică „politicianismul” din fosta democrație românească incipientă a mijlocului de secol XX și, totodată, o clarificare făcută din perspectiva caracterului totalitar al Statului Național Legionar.
„Politica să o goniţi din jurul altarelor, aşa cum a gonit Mântuitorul pe mânuitorii de bani. Să o goniţi şi pentru voi şi pentru dreptcredincioşii voştri. Ea a adus multă nenorocire în această ţară. Ea v’a învrăjbit pe toţi fiindcă politica, la noi, a însemnat pândă. Să pândeşti un om, ca să-l dai laoparte; un loc, ca să ocupi fără merit; un lucru, ca să-ţi însuşeşti cu orice preţ şi prin orice mijloc; o situaţie, ca să ajungi cât mai repede ca să te îmbogăţeşti peste noapte. În România legionară s’a terminat cu aceste obiceiuri. Nimeni de azi înainte nu se va putea aşeza decât acolo unde meritul şi puterile îi vor impune prin selecţiune, nu prin interese de castă sau prin intrigă şi calomnie. Aceasta fiindcă nici în Stat nu se poate înfrânge, fără riscuri pentru toţi, ordinea naturală a vieţii. Din această cauză, regimul legionar nu va fi politică. Singura politică pe care trebue să o faceţi este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, şi prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi. Am pornit dela icoane şi dela altare, să ne întoarcem la ele.”
Discursul „conducătorului” Ion Antonescu este unul ipocrit și paradoxal, politicianist, deși tocmai asta critică. Între apelul lui Antonescu la valorile creștine – între care iubirea de semeni, INDIFERENT de originea lor etnică, de gen și inclusiv religioasă – și realitatea vieții din Statul Național Legionar exista o prăpastie sinistră. Chiar în zilele în care preotul legionarl Ilarion Felea publica, în revista bisericească pe care o coordona, apelul lui Antonescu, Statul Național Legionar adopta printre primele decrete-legi îndreptate împotriva evreilor, prin care se urmărea „românizarea” economiei românești. Se interzicea evreilor să închirieze farmacii (3 octombrie); se decidea înființarea instituției „comisarilor de românizare”, alcătuită în majoritate din legionari și care avea ca rol instituirea controlului Statului Național Legionar asupra întreprinderilor evreiești (5 octombrie); se decidea deposedarea evreilor de proprietățile rurale (5 octombrie).
Toate aceste realități erau cu certitudine cunoscute de preotul legionar Ilarion Felea, atât prin poziția importantă pe care o avea în administrația bisericească, dar și prin calitatea de șef al cuibului legionar „Sf. Ioan Gură de Aur” din Academia Teologică din Arad.
În același număr al oficiosului Episcopiei Aradului, coordonat de preotul legionar Ilarion Felea, este publicat Ordinul Circular al Consiliului Eparhial (forul decizional al Episcopiei Aradului – n. red.) nr. 4478/1940 referitor la procurarea obiectelor de cult şi a altor obiecte în legătură cu serviciile religioase.
„Ca urmare la Decizia noastră Nr. 42180/1940, prin care se interzice, în mod absolut, părţilor constitutive şi organelor de conducere ale cultelor creştine din ţară să achiziţioneze sub orice formă, direct sau indirect, dela magazinele evreeşti, oricare ar fi denumirea comercială sub care acestea ar exista, obiecte de cult, vestminte bisericeşti sau alte articole în legătură cu nevoile cultului respectiv, avem onoare a vă mai aduce la cunoştinţă că, potrivit avizului Contenciosului Ministerului Nr. 3383 din 17 Septemvrie a. c., este strict interzis a se mai procura dela comercianţii evrei, pe lângă obiectele mai sus menţionate, orice obiect în legătură cu înmormântările şi cu orice serviciu religios în asemenea ocaziuni. Arad, la 5 Octomvrie 1940.”
Antisemitismul Statului Național Legionar era adoptat oficial de Biserica Ortodoxă Română ca politică internă, proprie în relația cu comunitatea evreiască din România…
„Biserica și Școala” – nr. 48 / 24 noiembrie 1940
Cu două zile înainte de declanșarea asasinatelor politice comise de Mișcarea Legionară în 26-27 noiembrie 1940 – masacrul de la închisoarea Jilava, asasinarea lui Nicolae Iorga și a lui Virgil Madgearu –, revista coordonată de preotul legionar Ilarion Felea publica un articol de fond triumfalist cu titlul „Solidari la muncă și uniți în cugete”. Editorialul glorifica „Revoluția Legionară” și reprezintă o adevărată „mărturisire de credință legionară” asumată de redacția publicației eparhiale coordonate de Ilarion Felea.
„Trăim în plină revoluţie legionară. Se fac schimbări de oameni şi răsturnări de concepţii; se întâmplă zguduiri şi cutremure nu numai în pământ, ci şi în inimile oamenilor. O întoarcere la calea dreaptă, dela care ne-am abătut pe nesimţite, era necesară. Revoluţia are acest scop: să schimbe formele de Viaţă (politică, economică, culturală) învechite sau deadreptul nedrepte şi greşite şi să ne aşeze pe linia destinului nostru, pe cale a salvării. Mişcarea Legionară este o revoluţie în desfăşurare care nu ne poate lăsa indiferenţi.
După mişcarea naţional-creştină, care a murit deodată cu marele poet şi patriot Octavian Goga, nu avem alta care să militeze pe linia spiritualităţii creştine. Mişcarea Legionară, între toate revoluţiile lumii, este singura cu caracter creştin (!), singura care se integrează în doctrina moralei şi misticei Bisericii Ortodoxe. Dacă şi aceasta se compromite, înseamnă că Românismul e incapabil de o renaştere morală și incapabil să-şi chivernisescă moştenirea părintească.
Legiunea «Arhanghelul Mihail» , a spus Corneliu Zelea Codreanu, este expresia politică a Ortodoxiei. În vecinătatea Rusiei sovietice şi într’o vreme când la noi doi prim-miniștri declarau că România este un stat aconfesional, iar religia o afacere particulară, Legiunea a ridicat steagul luptei pentru Ortodoxie. Biserica creştină, morala şi mistica ortodoxă formează miezul, esenţa luptei şi a Revoluţiei Legionare. Toţi intemeietorii şi martirii Legiunii au fost oameni religioşi şi de un caracter pilduitor. A rămâne indiferenţi înseamnă a ne face de două ori vinovaţi, nu numai faţă de Mişcare, ci faţă de însăşi fiinţa Statului şi a neamului nostru. Odată în trecut şi a douaoră acum. O prăbuşire a Mişcării echivalează cu prăbuşirea Statului, pentru salvarea căruia eminentul general Ion Antonescu împreună cu statul său major luptă cu atâta energie şi cu atâta patriotism jertfelnic.
Te doare inima când faci constatarea că mai sunt şi astăzi oameni cari îşi pun măruntele ambiţii personale mai presus de interesele superioare ale neamului. Dar până când? Preoţi şi intelectuali români! Fiţi solidari şi uniţi în cugete! Românii, ca şi strămoşii lor geto-dacii, sunt nebiruiţi când sunt solidari. Au suferit înfrângeri când s’au zavistuit. Pe voi vă nimiciră a urei răutate și oarba neunire. (…) Porunca vremii şi strigătul morţilor ne chiamă să fim cu toţi una. Un Domn şi o credinţă! Un neam şi o simţire, un singur bloc de granit cu toţii! Solidari la muncă şi uniţi în cugete!”
„Biserica și Școala” – nr. 49 / 1 decembrie 1940
După comiterea asasinatelor legionare din 26-27 noiembrie 1940, revista eparhială a Episcopiei Aradului, sub coordonarea preotului legionar Ilarion Felea, publică în numărul din 1 decembrie 1940 un editorial cu titlul „Ultimul discurs”. Textul reprezintă o laudă în „cheie” religioasă adusă fondatorului Mișcării Legionare, „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu, și pornește de la informația conform căreia „comandantul Mişcării Legionare (Horia Sima – n. red.) a dat ordinul ca săptămâna dela 24-30 Noemvrie să fie «închinată în întregime memoriei, eroismului şi jertfei nemuritoare a întemeietorului Mişcării Legionare, Căpitanului Corneliu Z. Codreanu»”.
Este exact perioada în care sunt comise asasinatele legionare cunoscute:
- masacrul de la închisoarea Jilava, unde sunt asasinați 64 de deținuți politici (foști miniștri, un general al Armatei Române, ofițeri și subofițeri de Jandarmerie și de Poliție, foști conducători ai Serviciului Secret de Informații etc.);
- asasinarea istoricului Nicolae Iorga (executat de un grup de legionari într-un șanț la marginea drumului, în vecinătatea satului Strejnicu, județul Prahova);
- asasinarea economistului Virgil Madgearu (executat de un grup de legionari în pădurea Snagov).
Editorialul publicat în revista eparhială a Episcopiei Aradului prezintă implicarea Bisericii Ortodoxe Române în comemorarea „martirilor” legionari și, totodată, aduce un exaltat omagiu „Căpitanului” și fondatorului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, ale cărui fapte sunt glorificate până dincolo de legendă.
„În toate zilele din săptămâna aceasta s’au făcut rugăciuni în toate bisericile din ţară, iar Sâmbătă, când se va face reinhumarea osemintelor lui, a Nicadorilor şi a Decemvirilor, lângă sicriele lui L. Moţa şi V. Marin dela Casa Verde (sediul Mișcării Legionare – n. red.) din Bucureştii-Noi, toţi legionarii vor ţine post negru şi vor trăi în adâncă şi religioasă reculegere. (…) În fumul de tămâie binemirositoare şi în pietatea rugăciunilor ce se înalţă la cer, ţara întreagă ascultă şi meditează «ultimul discurs» al Căpitanului; discursul cel mare, discursul pe care l-a prevestit el, discursul cel din urmă, discursul propriei jertfe adusă pentru mântuirea României. (…) Meşterul Manole a intrat în legendă, pentrucă şi-a zidit soţia, sufletul său, între zidurile mănăstirii Argeşului. Corneliu Codreanu, împreună cu legionarii săi morţi în slujba idealului pentru îndreptarea legilor şi desrobirea pământului strămoşesc, au întrecut legendă: s’au zidit pe ei înşişi, cu sufletele şi cu trupurile lor, în opera de renaştere a României, a ţării pe care ei o doreau înălţată şi o voiau strălucitoare, «ca soarele sfânt de pe cer». (…) Simţeam în spatele noastre vii pe toţi morţii pentru ţară – mărturiseşte C. Codreanu – și avem convingerea că: «Cine luptă pentru Dumnezeu şi pentru neamul său, nu va fi învins niciodată». (…) Acum, ţara întreagă se închină în faţa memoriei Căpitanului şi a colaboratorilor săi, cari nu s’au temut de cei ce le-au omorît trupurile. De trei ori au fost ucişi – sugrumaţi, împuşcaţi şi arşi – de trei ori şi de sute de ori s’a întărit sufletul Mişcării pe care au slujit-o până la moarte. De trei ori a fost ucis C. Codreanu, de trei ori şi de sute de ori trăeşte el după moarte mai viu, mai mare, mai bun pentru cei buni şi mustrător pentru cei vrednici de mustrare. Ultimul discurs al Căpitanului C, Codreanu – discursul jertfei vieţii – e cel mai frumos şi mai cuceritor discurs ce-l poate rosti un om. Ecoul lui va răsuna şi se va auzi peste veacuri!”
Astfel de asumări ale ideologiei legionare au fost publicate sub coordonarea preotului legionar Ilarion Felea în „Biserica și Școala” – revista oficială a Episcopiei Aradului. Este fără echivoc faptul că preotul Ilarion Felea, transformat de Sinodul BOR în „Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie”, a fost un legionar convins, activ și profund dedicat Mișcării Legionare, o mișcare politică de extremă dreapta absolut antisemită, naționalist-filetistă și liberticidă!
În dosarul de canonizare a acestui preot legionar nu există dovezi că Felea s-a dezis de ideologia legionară și implicit de erezia filetistă în care s-a rătăcit, că și-a asumat și s-a căit de rătăcirea legionară în care a bântuit ani și ani, otrăvind atât propriul suflet, cât și sufletele preoților și credincioșilor care citeau revista eparhială pe care o coordona. Suntem convinși că dacă ar fi existat astfel de dovezi, Patriarhia Română le-ar fi folosit pentru a se apăra de acuzația că a canonizat un legionar.
Vom continua în episodul următor să prezentăm implicarea jurnalistică și „catehetică” a preotului legionar Ilarion Felea în susținerea și promovarea ideologiei Mișcării Legionare.
Până atunci, notăm că spusele preotului Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, sunt adevărate, atunci când sunt aplicate preotului legionar Ilarion Felea și celor care l-au „canonizat”: pretinsa teologie a legionarului Felea s-a transformat în simplă ideologie legionară care, din fericire, nu a învins în Istorie, iar în vremurile noastre mai convinge doar suflete rătăcite în erezia naționalismului filetist ori mințile întunecate de fariseism și putere lumească ale unora dintre clericii și ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care speră și lucrează la instaurarea unui regim naționalist în România.
(VA URMA)
