joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomieCondiţionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept intră în linie dreaptă....

Condiţionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept intră în linie dreaptă. România încă menţine „SS-Gestapo” şi nu ia tema în serios. Finlanda face o prioritate din ea

-

Guvernul finlandez şi membri ai Comisiei Europene s-au întâlnit vineri cu ocazia începerii de către Finlanda a preşedinţiei semestriale a Consiliului UE şi pentru a discuta agenda acestei preşedinţii preluate de la România, relatează agenţia dpa.

Finlanda a anunţat deja că un obiectiv central al preşedinţiei sale va fi promovarea leadership-ului global al UE în combaterea schimbărilor climatice. Printre alte priorităţi se numără bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 şi apărarea ”valorilor europene” precum statul de drept.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a arătat optimist faţă de preşedinţia finlandeză, vorbind despre o caracteristică a Finlandei de a lucra în direcţia unui ”obiectiv comun” şi a descris această ţară ca fiind una ”pragmatică, realistă, calmă, exact ce ne trebuie în următoarele şase luni”.

- Advertisement -

Juncker a avut vineri o discuţie cu premierul finlandez Antti Rinne, în timp ce alţi membri ai Comisiei Europene şi miniştri finlandezi au avut discuţii în diverse formate, înaintea unei reuniuni comune a executivului comunitar şi guvernului finlandez.

Rinne a insistat că unul din subiectele discutate este ”cum să legăm statul de drept de finanţarea” din bugetul pe termen lung al UE. În programul preşedinţiei finlandeze se menţionează că vor continua eforturile de ”condiţionare a primirii fondurilor europene de respectarea statului de drept”.

Comisia Europeană a anunţat de anul trecut că doreşte ca în viitorul buget multianual al UE – care va avea un gol de 12-14 miliarde de euro ca urmare a retragerii Marii Britanii – să condiţioneze accesarea fondurilor europene de situaţia statului de drept.

- Advertisement -

”Cu ajutorul noilor instrumente propuse, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept. O astfel de decizie ar urma să fie propusă de Comisie şi adoptată de Consiliu prin vot cu majoritate calificată inversă”, a menţionat Comisia Europenă în propunerile avansate în mai anul trecut privind bugetul multianual, pe care-l dorea să fie finalizat înaintea alegerilor europarlamentare de anul acesta, ceea ce nu s-a reuşit.

Oficiali polonezi au sugerat că Polonia ar putea bloca bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 dacă se va încerca o astfel de condiţionare a accesării fondurilor europene. Propunerile Comisiei Europene reprezintă doar o etapă în elaborarea bugetului, care va fi definitivat în urma negocierilor la care participă instituţiile europene şi statele membre, pentru adoptarea formei finale fiind nevoie de votul unanim al tuturor statelor UE, notează Agerpres.

Programul vizitei membrilor Comisiei Europene la Helsinki a mai cuprins participarea la un dineu găzduit de preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, membrii executivului comunitar având pe agendă şi o întâlnire cu Marele Comitet al parlamentului finlandez, un grup ce are un rol semnificativ în ghidarea politicii europene a guvernului de la Helsinki.

Dăncilă preferă să pierdem banii gratis ai UE

Condiţionarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept poate afecta România, de fapt pe posibilii beneficiari de finanţări nerambursabile, care vor rămâne cu buzunarele goale din cauză că politicienii blochează justiţia.

Nici până azi, România nu a pus în practică măsurile prevăzute în ultimul Raport MCV şi recomandările Comisiei de la Veneţia, ori propunerile din grupul GRECO. La loc de cinste, figurează desfiinţarea imediată se Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţiei, zisă şi SS-Gestapo, înfiinţată de clanurile penale din politică pentru a distruge justiţia din interior.

Dosarul fabricat de SS-Gestapo Laurei Codruţa Kovesi şi implicarea unei procuroare SS-Gestapo în cazul Sorina, care cerea date compromiţătoare despre judecătorii care au decis adopţia, sunt doar două cazuri grave, de factură penală, care demonstrează clar nocivitatea acestui monstru susţinut de Lia Savonea, şefa CSM.

Viorica Dăncilă a anunţat public că nu ia în calcul recomandările organismelor europene, ceea ce va echiva cu intrarea României într-o zonă periculoasă care ar putea să ne coste pierderea masivă de fonduri europene.

Donați AICI pentru susținerea proiectului ZIARISTII.COM!

CITIŢI ŞI:

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

* Imagine duioasă: Sorina și noua ei verișoară

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Camelia Bogdan: „Dan Voiculescu a dirijat banii Securității fără ca autoritățile române să-l deranjeze”

Şeful uzinelor Ford s-a săturat de minciunile PSD privind autostrada Piteşti-Craiova

Cei 7 magnifici de la CSM. Gruparea reformiştilor blochează a treia oară gaşca Savonea-Florea, care ţine cu dinţii de SS-Gestapo

PSD l-a umplut de bani pe Marius Pieleanu. Cum şi-a mărit averea „sociologul naţional” pe seama sondajelor scandaloase

Dăncilă, ce profitoare! Şi-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi. Meritul beizadelei? Mama-i şefă la PSD!

*Dăncilă – „un produs de slabă calitate, aproape un rebut”

Asfalt turnat direct pe pământ pe „moşia” clanului Manda-Olguţa. Sursa: „Programul Naţional Dragnea Liviu”, din banii noştri

Victor Rebengiuc, la protestul actorilor: „Au făcut doi golani un program de guvernare, pe sistem Caritas, și falimentul e aici”

Blestemul lui Codrin Ștefănescu către PSD-iști: „Lașilor, m-ați trădat! Mi-ați arătat fața oribilă a ceea ce urmează să devenim curând”

Cântărețul Marcel Pavel către baronul Oprișan: „Frate drag, știu că ești un om de onoare. Respect!”

Alungat de la Congresul PSD, baronul Oprișan se răzbună pe Europa. „Numai Papa de la Roma nu ne-a făcut corupți!”

VIDEO. „Filme horror” la Congresul PSD: atacați de „forțele iadului”, luptă cu „monștrii răi” care „îi mănâncă pe oameni”

Ion Iliescu poate fi fericit: PSD are președinte executiv plătit de ruși. Escală misterioasă la Moscova

Primul sondaj IMAS după alegeri: PNL crește la 27,5%, USR-PLUS la 25,2%, PSD scade la 18,9%!

Chirieac vinde statului „știri pozitive” cu 2.500 € bucata. Un nou șmen de 15.000 € de la Drumuri, cu trei zile înainte de alegeri

Ciuvică a descoperit „mâna criminală” care a fraudat alegerile și a băgat ALDE sub 5%

„Dragnea conduce PSD din pușcărie. Fantoma lui e acolo, încă trage sfori. A lăsat testament: «Dăncilă în locul meu!»”

Șeful de cabinet al lui Tăriceanu e încolțit de DNA pentru șpaga de 800.000 $ a „jupânului”

VIDEO. Renate Weber (ALDE) spune că 1,5 milioane de votanți, cei de pe listele suplimentare, de fapt nici n-au existat!

„Când s-a dat sentința la Dragnea, toată lumea a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial”

Dosarele grele abia acum vin peste Dragnea! Pe lângă ele, cel care i-a adus închisoarea a fost mizilic

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Bruxelles a virat la BNR (ask Mr. Mugur Isărescu) cele 100 miliarde euro fonduri europene pentru 2014 – 2035 pentru aderarea la zona euro. Zilele trecute.

    Problema e agricultura. Nu produc mâncare în Carpați şi import 70% din mâncare la prețuri europene Bio. Deficitul comercial negativ înseamnă că din cele 100 miliarde euro rămân cu nimic în anul 2030. Ministrul Petre Daea nu e moral.

    Mossad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -