duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăEconomieDe ce a promulgat Iohannis Legea pensiilor

De ce a promulgat Iohannis Legea pensiilor

-

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat de ce a promulgat legea pensiilor. El a spus că, pe de o parte, pensiile sunt prea mici, iar pe de alta, că a primit asigurări de la premier că sunt bani pentru majorarea pensiilor.

„Pensiile sunt prea mici, în consecinţă se impune o astfel de lege, nemaivorbind de anumite inechităţi din sistem. O lege care corectează aceste erori este corectă. 

Pe de altă parte, s -a pus problema de unde se iau banii şi pot spune că în această chestiune am discutat cu doamna prim-ministru şi am întrebat-o direct şi clar: Aveţi bani pentru pensii? M-a asigurat că la nivel de guvern s-a făcut o analiză şi sunt bani pentru pensii, după care am promulgat legea”, a spus preşedintele. 

- Advertisement -

Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea Pensiilor.

Proiectul va avea un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei în acest an, un impact de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58,1 miliarde de lei în 2021, iar în 2022, ar urma să aibă un impact de 81,1 miliarde de lei.

Proiectul de lege prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021. Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie.

- Advertisement -

România a intrat deja în criză

În ciuda declaraţiei preşedintelui, care înainte de alegeri nu se poate opune unei măsuri populiste cum este Legea pensiilor, situaţia din economie e tot mai gravă.

A explicat-o foarte bine un colaborator al preşedintelui, e vorba de Florin Câţu, senator PNL.

Florin Cîțu, senator PNL

„Atât timp cât ne împrumutăm la dobânzi mai mari ca Grecia, avem doar o singură destinaţie – O CRIZĂ ECONOMICĂ MULT MAI MARE DECÂT A AVUT GRECIA. Puneţi-vă centurile de siguranţă, că o sa doară rău!„, a scris Cîţu pe Facebook.

Singura cale pentru a acoperi gaura de la buget, care va fi de 10 ori mai mare urmare a Legii pensiilor până în 2022!, rămân împrumuturile externe.

Guvernul Dăncilă a împrumutat zilele trecute ale 2 miliarde de euro, după cele 3 miliarde luate de pe pieţele externe în martie anul acesta.

Dar costurile acestor credite sunt din ce în ce mai scumpe, iar plata lor va cădea pe capul populaţiei active, care va fi sugrumată de impozite tot mai mari – singura cale prin care bugetul poate acoperi deficitul în creştere ca urmare a măsurilor populiste luate de Guvernarea PSD-ALDE.

CITIŢI ŞI:

* „România este în CRIZĂ. Gaura la buget e imensă. Ne împrumutăm deja mai scump decât Grecia! Теодорович este DISPERAT”

Mafia PSD a transformat Tarom într-o bombă zburătoare. Compania a fost jefuită sălbatic și cangrenată de nepotisme

Tupeul oamenilor lui Meleşcanu: dau vina pe „agitatorii” din Diaspora pentru haosul de la vot!

GRECO prezintă planul PSD-ALDE de capturare a justiției: Secția Specială + izolarea Președintelui + ordonanțe de urgență + pensionarea magistraților + polițiști de la Carmen Dan

GRECO descrie Secția Specială a Adinei Florea ca pe o structură de tip mafiot. Somație: desființați SS-Gestapo!

Aici puteți citi integral cele două rapoarte GRECO despre România

Savonea, ce faceţi acum cu „SS-Gestapo”?

Simona Halep, pentru a doua oară în semifinale la Wimbledon! A 7-a semifinală de Grand Slam din carieră

PLUS nu vrea fuziune, USR cere paritate 2 la 1. Ce puncte delicate apar în negocierile privind listele comune la alegerile parlamentare

Penalul Tăriceanu, un nou atac la Kovesi – „mărul otrăvit”. Ca procuror european va avea „rol principal” să blocheze accesul României la fondurile UE!

De ce-a intrat Udrea în ţară pe la Giurgiu, la 6 dimineaţa?! „Vreau să îmi cresc copilul acasă”

Cristoiu îl bagă pe Băsescu în afacerea întoarcerii Elenei Udrea. Vorbeşte de „un efort planetar” de a fi eliberată

Șeful de cabinet al lui Tăriceanu e încolțit de DNA pentru șpaga de 800.000 $ a „jupânului”

Halep, în sferturi la Wimbledon după ce-a învins-o pe puştoaica-minune a Americii

Din cauza „furajaţilor” ca el plătim facturi tot mai scumpe! Cazul Neacşu-ANRE sau cum să iei 10.000 de euro pe lună fără să ai vreo legătură cu meseria

Fenomenul ZIARISTII.COM: peste 3 milioane de cititori, peste 18 milioane de citiri în 6 luni. Mulțumim!

* Imagine duioasă: Sorina și noua ei verișoară

VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare

Adevăruri grave pe care propaganda PSD-ALDE le-a acoperit cu diversiunea „Sorina răpită de americanii traficanți de organe”

Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Şeful uzinelor Ford s-a săturat de minciunile PSD privind autostrada Piteşti-Craiova

PSD l-a umplut de bani pe Marius Pieleanu. Cum şi-a mărit averea „sociologul naţional” pe seama sondajelor scandaloase

Dăncilă și-a „aranjat” fiul cu funcţie grasă la Curtea de Conturi

Dăncilă – „un produs de slabă calitate, aproape un rebut”

1 COMENTARIU

  1. Grupul Bilderberg 100 Planeta Marte lui Dacian Cioloş Plus 2020:

    1. Serviciul Român de Informații au părinți bogați dar salariile de 4000 lei sunt mici. Vrem contract până la 55 ani şi pensie ocupațională din sistem. Nu vrem pensii speciale în sistemul SRI.

    2. PSD Pigui Cosmin primar în localitatea Peştişani județul Gorj: muncesc şi investesc fonduri europene şi până în mai 2020 construiesc modern şcolile şi căminele culturale din Peştişani. Ca fost patron la ziarul Impact în Gorj şi Gorj Exclusiv am avere deci nu vreau pensie specială. BNR mi-a interzis ajutorul social în comuna Peştişani şi cred că multe case şi familii dispar în Peştişani dacă guvernul nu aduce investitori americani şi ruşi în localitate dacă nu aduc firme europene. Comuna Peştişani poate produce roşii în solarii, sute de tone dacă creditul bancar ar avea perioadă de grație de 2 ani. Comuna are nevoie de 2 magazine Aldi şi Lidl unde producția agricolă locală să fie vândută. Ar fi nevoie şi de un depozit pentru producția legumicolă care să preia roșiile, vinetele, sfecla roşie şi castraveții sau salatele de cum se coc. La un preț rezonabil pentru producător. Comuna are nevoie de țeavă de gaz metan pentru sere de legume şi încălzire cu gaze.

    Acesta e mesajul lui Joe Biden şi al Chinei Imperiale: fiecare comună din România să producă mâncarea bio la prețuri rezonabile.
    BLOCAȚI IMPORTURILE DE BUNURI.

    Consilier Federal Reserve al SUA
    *3376 Rivendell Elrond Olivian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -