Vrem un stadion plin de recunoștință pentru Simona! Ce ziceți, domnule Boc?

1
1788

Simona Halep merită primită din nou pe un mare stadion al țării. Să vină și să-și prezinte marele trofeu de la Wimbledon, așa cum anul trecut ne-a arătat cupa de la Roland Garros.

Sigur că nu avem nevoie de piruetele penibile ale Vrăjitoarei Firea, dar vrem s-o vedem și s-o aplaudăm pe Simona Halep. Dacă nu se poate pe Arena Națională, care se află în veșnică renovare (mulțumim, Fireo, că ne-ai închis cel mai mare stadion în plin sezon!), atunci trebuie găsită o altă arenă, din Capitală sau din alt oraș al țării.

Poate la Ploiești.

Poate la Craiova.

Poate la Constanța.

Dar de ce nu la Cluj-Napoca? Capitala Ardealului a găzduit ultimele meciuri de acasă ale naționalei române în Cupa Federației. Tot la Cluj, recent, a fost un eveniment special, la care au pus mâna pe rachetă și Simona, și tatăl ei.

Clujul s-a obișnuit cu Simona, Simona s-a obișnuit cu Clujul.

Tot acolo, în inima Ardealului, există un personaj mărunt la stat, mare la sfat, care și-a agățat o tobă de gât – era mai mare toba decât el – și a bătut-o ore-n șir la Ostrava, în Cehia, și la Rouen, în Franța. Pe traseul Cluj – Ostrava – Rouen s-a cimentat o solidaritate rară în sportul românesc.

Am vrea s-o primim pe Simona pe o arenă mare din București. Dacă nu suntem în stare, atunci poate se mișcă mai bine Cujul. Domnule Emil Boc, vă băgați?

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIȚI ȘI:

* LIVE: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Victorie magnifică la Wimbledon!

* Simona Halep, ai lacrimile mele!

Azi e marea finală de la Wimbledon. Simona Halep are șanse egale cu Roger Federer!

Finală de gală la Wimbledon: Simona Halep – Serena Williams. Sâmbătă, de la ora 16.00, în direct pe Eurosport

LIVE: Simona Halep – Elina Svitolina 6-1, 6-3. Victorie uriașă la Wimbledon, românca e la a cincea finală din carieră!

GLUMA ZILEI. Se cunosc deja trei semifinaliști ai turneului de la Wimbledon de peste 50 de ani!

Simona Halep, pentru a doua oară în semifinale la Wimbledon! A 7-a semifinală de Grand Slam din carieră

Culoar perfect pentru Simona Halep la Wimbledon. Toate cele 6 favorite din fața sa au fost eliminate!

Halep, în sferturi la Wimbledon după ce-a învins-o pe puştoaica-minune a Americii

După o victorie de senzație, Simona Halep o înfruntă pe copila-minune a Americii. Cori Gauff are 15 ani și 6 victorii la Wimbledon 2019!

Șoc la Wimbledon: „bunica” Venus, învinsă de „nepoata” de 15 ani! Mari surprize, favoriți eliminați. În turul 2: Halep – Buzărnescu

Ne-au bătut nemțoaicele Ying Han și Xiaona Shan! Campioană e portugheza Fu Yu. La 56 de ani, luxemburgheza Ni Xialan s-a calificat la Olimpiadă

Final de poveste: Germania – România 4-2. Am zburdat o repriză, ne-am prăbușit în minutul 90. Toate pânzele sus!

Ole! Suntem în careul de ași al Europei, alături de mari puteri ale fotbalului: Germania, Franța, Spania

Generația marilor speranțe. Condiția calificării: să nu pierdem diseară cu 3-0. Miză dublă: semifinale + Olimpiada din Japonia

VIDEO. Prea frumos! Această minunată echipă care marchează patru goluri pe meci. Se văd semifinalele și Olimpiada!

4-1 cu Croația! E generația care ne-ar putea duce la World Cup 2022 și ne va duce sigur la World Cup 2026!

Alte comentarii de GRIGORE CARTIANU:

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Două nenorociri în două zile. Cadou de la PSD-ALDE

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Adina Florea candidează degeaba: SS-Gestapo va fi desființată

Rareș Bogdan a greșit. Poți înghiți broasca râioasă, dar nu spune că e gustoasă!

Dan Barna la Antena 3. O isterie gratuită

Marș la pușcărie, nimicule!

Votăm și pentru arestarea lui Dragnea

1 COMENTARIU

  1. Ce pretenții sa avem de la habarnista asta de Gabriela Firea , când scriu acum 13.07.2019 este și ziua domniei sale, LA MULȚI ANI !!! Doamna Draga , dar din păcate fără prea multe realizări la nivelul Bucureștiului!!! Poate viitorul peimar general sa vina cu soluții privind viitorul transportului in acesasta metropola care are probabil peste 3 milioane de locuitori!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here