vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSportFinal de poveste: Germania - România 4-2. Am zburdat o repriză, ne-am...

Final de poveste: Germania – România 4-2. Am zburdat o repriză, ne-am prăbușit în minutul 90. Toate pânzele sus!

-

S-a încheiat o poveste de spus nepoților. Joi seară, la Bologna, pe o caniculă insuportabilă. Naționala de tineret a României a ratat calificarea în finala Campionatului European. În minutul 90 încă eram la egalitate cu Germania (campioana europeană en-titre la Under 21), ne pregăteam de prelungiri, dar ne-am prăbușit la două lovituri libere.

Au fost două reprize diametral opuse. În prima i-am năucit pe nemți, pasele lui Ianis Hagi, zvâcnirile de golgeter ale lui George Pușcaș și posesia de peste 60% ne-au făcut să visăm frumos.

Această echipă frumosă a fost condusă pentru prima dată la acest turneu final, dar a avut puterea să revină și treacă la controlul partidei. Hagi a fost faultat în careu, iar Pușcaș a transformat penalty-ul. Apoi Hagi i-a pasat genial lui Andrei Ivan, centrare impecabilă și încă un gol marcat de Pușcaș. Același Pușcaș era să ne ducă la 3-1 înainte de pauză, dar lovitura sa de cap a fost deturnată de portarul german.

- Advertisement -

După pauză, nemții ne-au încălecat. Pur și simplu, noi ne-am „tăiat”, iar ei au venit peste noi. Căldura, oboseala (am avut o zi de pauză mai puțin decât adversarii) și culoarele tot mai mari din apărare au anunțat prăbușirea. Nemții au egalat grație unui penalty făcut cadou de Ianis Hagi, iar pe final am fost „executați” din două lovituri libere, acordat prea ușor în apropierea careyului.

România – Germania 2-4 (2-1)

0-1: Amiri (21)

1-1: Pușcaș (26) – din penalty

- Advertisement -

2-1: Pușcaș (44)

2-2: Waldschmidt (51) – din penalty

2-3: Waldschmidt (90)

2-4: Amiri (90+4)

Aceste finaluri de infarct

Putem fi triști, dar să nu uităm că echipa lui Mirel Rădoi a obținut patru performanțe extraordinare:

  • locul 1 în grupa preliminară, în fața Portugaliei, și calificare la turneul final al Campionatului European de tineret (după 20 de ani);
  • locul 1, neînvinși, în „grupa morții” (4-1 cu Croația, 4-2 cu Anglia, 0-0 cu Franța);
  • calificare în semifinalele Euro U21, în premieră absolută;
  • calificare la Olimpiada din 2020, după 56 de ani.

Toate pânzele sus!

Parcă a fost și o răzbunare a destinului. În meciul cu Anglia, era 2-2 în minutul 88 și a fost 4-2 în final. Acum, cu Germania, era 2-2 în minutul 90 și a fost 2-4 în final.

Să nu uităm: am jucat cu reprezentantele ultimelor două campioane mondiale (Germania în 2014, Franța în 2018), cu cea a finalistei (Croația) și a semifinalistei (Anglia) de anul trecut. Bilanțul: două victorii, un egal și o înfrângere, golaveraj 10-6.

E bine, e încurajator, avem speranțe. Cu generația asta chiar putem reveni la Mondiale!

CITIȚI ȘI:

Două fotografii din „The Sun” arată cât sânge i-a curs prietenei fotbalistului Manea, lovită violent după meciul cu Franța

Scenă violentă după meciul cu Franța. Prietena unui fotbalist a fost umplută de sânge la doi pași de el

Naționala de tineret face audiențe mai mari decât „naționala mare”! 3,1 milioane de români s-au uitat simultan la meciul cu Franța

Ole! Suntem în careul de ași al Europei, alături de mari puteri ale fotbalului: Germania, Franța, Spania

Generația marilor speranțe. Condiția calificării: să nu pierdem diseară cu 3-0. Miză dublă: semifinale + Olimpiada din Japonia

VIDEO. Prea frumos! Această minunată echipă care marchează patru goluri pe meci. Se văd semifinalele și Olimpiada!

4-1 cu Croația! E generația care ne-ar putea duce la World Cup 2022 și ne va duce sigur la World Cup 2026!

VIDEO. Această lovitură este MAG-NI-FI-CĂ! Gael Monfils mai face o magie

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -