Simona Halep merită primită din nou pe un mare stadion al țării. Să vină și să-și prezinte marele trofeu de la Wimbledon, așa cum anul trecut ne-a arătat cupa de la Roland Garros.
Sigur că nu avem nevoie de piruetele penibile ale Vrăjitoarei Firea, dar vrem s-o vedem și s-o aplaudăm pe Simona Halep. Dacă nu se poate pe Arena Națională, care se află în veșnică renovare (mulțumim, Fireo, că ne-ai închis cel mai mare stadion în plin sezon!), atunci trebuie găsită o altă arenă, din Capitală sau din alt oraș al țării.
Poate la Ploiești.
Poate la Craiova.
Poate la Constanța.
Dar de ce nu la Cluj-Napoca? Capitala Ardealului a găzduit ultimele meciuri de acasă ale naționalei române în Cupa Federației. Tot la Cluj, recent, a fost un eveniment special, la care au pus mâna pe rachetă și Simona, și tatăl ei.
Clujul s-a obișnuit cu Simona, Simona s-a obișnuit cu Clujul.
Tot acolo, în inima Ardealului, există un personaj mărunt la stat, mare la sfat, care și-a agățat o tobă de gât – era mai mare toba decât el – și a bătut-o ore-n șir la Ostrava, în Cehia, și la Rouen, în Franța. Pe traseul Cluj – Ostrava – Rouen s-a cimentat o solidaritate rară în sportul românesc.
Am vrea s-o primim pe Simona pe o arenă mare din București. Dacă nu suntem în stare, atunci poate se mișcă mai bine Cujul. Domnule Emil Boc, vă băgați?
Ce pretenții sa avem de la habarnista asta de Gabriela Firea , când scriu acum 13.07.2019 este și ziua domniei sale, LA MULȚI ANI !!! Doamna Draga , dar din păcate fără prea multe realizări la nivelul Bucureștiului!!! Poate viitorul peimar general sa vina cu soluții privind viitorul transportului in acesasta metropola care are probabil peste 3 milioane de locuitori!!!