Sunt sub impresia ascultării conferinței ”PNL 151 de ani – Modernizare cu Rădăcini”.
S-au spus lucruri importante acolo. Istoria PNL este una la fel de complicată ca și cea a României, cu care se confundă. În general, raportarea PNL-iștilor la propria istorie este în paradigma ”Pușca și cureua lată / Ce flăcău eram odată” – o glorificare necritică a unor vremuri apuse, care, în general, nu ajută la nimic.
Trecutul nu a fost doar glorios și prezentul nu e doar șleampăt. O istorie sinceră a PNL încă așteaptă să fie scrisă. Ar fi mult mai utilă decât să declamăm public în cor despre Brătieni și ”prin noi înșine”. Ceea ce nu s-a întâmplat la discuția asta, de aia și a fost interesantă. S-a vorbit despre viitor, așa că am să unesc puțin trecutul cu viitorul.
Mă credeți sau nu, aproape toate dilemele care se află astăzi în fața PNL – azi, în 2026 – au fost și în fața generațiilor trecute de PNL-iști. Chiar fetișizarea sloganului ”Prin noi înșine” arată asta. El nu e dovadă de mare inteligență politică, ci este chiar cel mai important simbol al unui moment de abandonare a liberalismului. Chestiune pe care PNL nu trebuie s-o mai facă.
Și așa ajung la cele trei lucruri de făcut din titlu.
Flexibilitatea doctrinară nu e un merit, ci un viciu
Prima: să nu mai adoptați mode intelectuale care contrazic valorile liberale.
Dacă înaintașii dau cu bâta în baltă, e un motiv bun să evitați aceleași greșeli, nu să insistați.
Sloganul ”Prin noi înșine” este un adagiu târziu la liberalismul inițial, prin adoptarea protecționismului economic, în ideea iluzorie că poți crea o industrie națională restrângând importurile, refuzând investițiile străine și impunând control de stat pe întreprinderi.
A fost un dezastru. Și economic, și politic, și moral.
Controlul însemna că nu puteai face afaceri serioase în România interbelică dacă nu aveai PNL-iști în board. Fiecare facțiune din PNL avea banca sa de serviciu, că bankingul era industrie națională, deci a partidului.
Moda cu protecționismul economic a ajuns în PNL în ultimele decenii din secolul XIX, preluată pe linie intelectuală austriacă – în general, cam ce pare neoaș la noi, sigur se trage din ultimele prostii la modă în Vest, vezi legionarismul inspirat din Italia și antisemitismul din Austria sau, azi, suveranismul de peste tot.
“Prin noi înșine” a însemnat abandonarea ideii de comerț liber. Ulterior a culminat în perioada interbelică cu doctrina economică a ”vintilismului”, de la Vintilă Brătianu, care a sugrumat industrializarea României Mari, adică efectul invers decât ceea ce și-a dorit. Cazul tractoarelor comandate din Germania de guvernarea Averescu și anulate apoi de guvernarea PNL este cel mai cunoscut. Ideea era că se va crea o industrie națională de tractoare. În final, nu s-a creat o industrie națională de tractoare, dar și agricultura a rămas nemecanizată – România interbelică era cea mai slab mecanizată țară din Europa, chiar după Bulgaria și Serbia.
La fel și în comunism – ne făleam cu tractoarele românești, care erau proaste și puține, am ieșit din comunism tot pe ultimul loc în Europa la mecanizarea agriculturii. Băi, dar aveam tractoare românești. Puține, proaste și scumpe, dar era sânge de dac la motor, mă-nțelegi?
Liberalul în spirit Ștefan Zeletin spunea că a încerca să dezvolți o industrie națională sub protecționism e ca și cum ai crește o floare într-un clopot. De altfel, Zeletin nu e singurul intelectual liberal care a făcut politică în alt partid decât PNL în interbelic, asta era mai degrabă regula atunci: liberalismul ideatic nu cadra cu liberalismul de stat din PNL.
Tentativa de a crea o companie de stat pentru dezvoltarea aviației ne-a dus în pragul de a intra în al Doilea Război Mondial fără aviație. Cam cum am ținut industria de apărare de stat după 1989 și uite că, la cinci ani de război în Ucraina, nu prea avem industrie de apărare pe bune – de unde greutatea de a produce în România ce cumpărăm din SAFE, la nivelul Poloniei. Avem două obiective contrare: să ne înarmăm repede și bine sau să ne înarmăm produs în România. Oricât bullshit auziți de la PSD și de la AUR pe subiect, eforturile eroice ale actualului guvern de a împăca aceste două obiective vin pe fondul unei decizii strategice stil ”prin noi înșine”, luată tacit de toate guvernele din ultimii 30 de ani: să ținem industria de apărare la stat, că e strategică. Cel mai mare producător de arme din lume, SUA, nu are industrie de stat, că americanii sunt mai proști și nu s-au prins prin ei înșiși că e strategică, ce să vezi!
Vintilismul economic, manifestat prin frumosul slogan ”Prin noi înșine”, era luat în derâdere în perioada interbelică chiar de PNL-iști. A se citi memoriile lui I. G. Duca pentru asta. Au așteptat să moară omul, că era din dinastie și nu se lăsa dus de la putere, ca să schimbe tacit placa. Dar era prea târziu, au pierdut anii ’20 de boom economic și venise criza globală.
În tot acest timp, partidul care defila cu liber-schimb, drepturile omului și descentralizare administrativă – adică partidul liberal în practică – era Partidul Național Țărănesc. Nu e azi prima epocă în care PNL e doar uneori liberal în practică, iar partidul liberal nu are cuvântul în nume.
Un alt exemplu de îndoire a liberalismului în fața modelor intelectuale este problema evreiască. Dacă la Islaz, în 1848, fondatorii României moderne, liberalii iluminiști, cereau explicit încetățenirea evreilor, moda intelectuală a antisemitismului din finalul de secol XIX a cuprins și PNL. Partidul s-a opus încetățenirii evreilor din România, ceea ce a creat probleme țării și la recunoașterea independenței, și la recunoașterea României Mari. Se făcea un titlu de glorie din a nu da drepturi evreilor, cam ăsta era consensul politic construit de PNL. Pe care, evident, s-au urcat partidele extremiste.
Care e relevanța acestor povești istorice pentru prezent și viitor?
PNL, neavând o aderență solidă la valorile liberalismului clasic, se duce după mode intelectuale, ceea ce face și în epoca asta. Era îngrozitor să văd în anii trecuți consensul din interiorul PNL cum că investițiile publice aduc dezvoltare economică. Totuși, să nu uităm că PNL a avut în guvernarea cu PSD și prim-ministru, și ministru de Finanțe când a ajuns deficitul la cer. După cine face curățenie Bolojan? Doar după PSD?
Când am negociat defuncta coaliție de guvernare, am pus cap la cap programul USR, pe care l-am coordonat (și era unul, în esență, liberal modernizator), programul PSD și programul PNL și nu găseam deosebiri între cel al PSD și al PNL. Erau fantezii în programul PNL cu miliarde de euro dați de la stat, gen pentru dezvoltarea metalurgiei de către stat – practic, programul PNL era unul socialist intervenționist. Somități intelectuale de genul Rareș Bogdan ne explicau cum e bine să avem deficit pentru că se fac investiții publice, iar dacă se fac investiții publice se dezvoltă economia.
Nu suntem într-o epocă în care liberalismul este la modă. Trump a readus protecționismul vamal (și chiar unul haotic) în centrul dezbaterii. Agresiunea comercială a Chinei îndeamnă la închidere pentru a proteja producătorii interni. Dacă PNL a devenit mai socialist-intervenționist pentru că se lua după PSD, cum va reacționa la schimbările din polii intelectuali globali?
Ce lipsește PNL și are nevoie urgent este recrearea și asumarea acestui corp de idei de bază. Dezbaterea aniversară a aruncat niște idei. Mai ales Lucian Croitoru a fost remarcabil în ceea ce a spus acolo. Infrastructura intelectuală a partidului ar trebui să funcționeze nu doar la aniversări.
Înțeleg referirile la liberalismul conservator. E amuzant cumva raportat la istoria României – s-ar răsuci Brătienii în mormânt, pentru că ei au luptat toată viața cu… conservatorismul. Dar să zicem că, în mintea PNL-iștilor actuali, sistemul socio-economic este unul liberal și atunci trebuie să-l conservăm.
Dar dacă liberalismul clasic trebuie apărat, trebuie conservat, atunci el trebuie definit în actualitate.
Propun aici o bază de lucru: libertatea comerțului, deschiderea către investiții străine, ideea că politicile industriale (adică bani aruncați preferențial de către politicieni în diverse activități economice) trebuie să fie rarisime, limitate și doar unde eșuează piața, ideea de cumințenie bugetară, de deficit redus, ideea că pui bani deoparte când ai creștere economică și dai drumul la pungă când ai criză economică, ideea că investițiile private sunt sfinte și motorul economiei, nu alea publice (care trebuie făcute pe indicatori tehnico-economici, nu ca scop în sine), ideea că nu naționalizezi pierderile și privatizezi câștigurile (așa cum avem zilele astea în afacerea Nuclearelectrica de la Doicești, căreia Ilie Bolojan i se opune cu drept temei). Toate acestea trebuie să devină valorile fundamentale ale PNL, pe care se bazează liberalismul PNL, oricum i-am spune doctrinei – liberalism-conservator sau național-liberalism sau liberalism cu pene galbene.
Adică flexibilitatea doctrinară extremă care definește trist istoria PNL ar trebui să înceteze, pentru că a compromis partidul și în interbelic, și în cele două guvernări USL-iste din istoria recentă.
Nu mai fiți părtași la practici nedemocratice!
A doua boală, manifestată în istoria PNL, este cooperarea cu autoritarismul. România are în mod cronic un deficit de democratizare. Chiar în epoca de glorie a PNL, partidul a oscilat între a fi parte din soluție și parte din problemă. Ionel Brătianu însuși a cucerit puterea în partid venind cu propuneri de reforme radicale, în speță acoperind cele două nevoi de bază care făceau din Regatul român o societate subdezvoltată prin comparație cu Europa acelor vremuri, anume: pământ pentru țărani și votul universal. S-a ținut cu dinții de aceste două teme și, printr-un noroc istoric uluitor, a reușit să realizeze și România Mare, dar și să dea pământ țăranilor, și vot universal.
Dar tot Ionel Brătianu a făcut ca România Mare s-o apuce pe drumul autoritar și etatist mai degrabă decât pe drumul liberal, descentralizator și bazat pe drepturi pentru cetățeni și minorități, pe care voiau să meargă partidele antisistem de la acea vreme, adică Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, Partidul Național Român al lui Iuliu Maniu (unite ulterior în PNȚ) și alte partide din regiunile istorice nou alipite. Brătianu a făcut din PNL-ul interbelic o mașinărie de administrat cu mână forte alegerile, pe care le câștiga invariabil cine dorea el, și a folosit jocul politic la limită pentru a destructura posibila guvernare de outsideri instituită în 1919.
Este îngrozitor să citești azi cum se vorbea în epocă despre ”dictatura lui Brătianu” și a PNL de către cam toți ceilalți actori politici relevanți, azi nume celebre în istorie – Averescu, Maniu, Mihalache, Iorga etc. Pentru că era într-adevăr un regim care cu greu poate fi definit ca democratic chiar după standardele epocii, darămite cele de azi.
Dar mai ales aș discuta despre anii ’30. După moartea surprinzătoare a lui Ionel Brătianu, care a lăsat un uriaș vid în centrul politic, anii ’30 au fost dominați de tendința permanentă a lui Carol al II-lea de a controla sistemul democratic. PNL a rezistat inițial tentativelor regelui de a destructura sistemul democratic. A pierdut un mare om politic în persoana lui I. G. Duca, asasinat de legionari. Și apoi partidul a sucombat prin faptul că regele alegea și deci controla prim-ministrul peste capul șefilor de partid, în persoana lui Tătărescu.
Aviz celor care vor astăzi ca Nicușor Dan sau PSD să le aleagă cine să fie prim-ministru din partea PNL! Un partid care lasă un factor extern să decidă cine e șeful guvernului din partea sa e un partid-breloc. Ca un câine plimbat în lesă, cum zice Stelian Tănase plastic la dezbaterea pe care tocmai am urmărit-o.
De altfel, a fost remarcabil să aud discursul lui Stelian Tănase la conferința asta aniversară. Publicăm pe Comunitatea Liberală pasaje mari din acest discurs.
Nici USR și cu atât mai puțin PNL nu-i datorează ceva lui Nicușor Dan. Omul a vrut să fie independent și a făcut campanie cu ideea de independență, ceea ce este o fraudă la ideea de democrație, pentru că democrația se face cu oameni care se organizează politic în partide. Independent nu înseamnă să-ți bagi coada în mod independent în partidele care te-au susținut.
Modelul Carol al II-lea – Tătărescu, respectiv Klaus Iohannis – Cîțu/Ciucă este unul nociv și duce la destructurarea sistematică a partidelor ca instituții ale democrației.
În același timp, vreau să adaug ceva la ce a zis Stelian Tănase, care întreabă de ce ați tăcut atunci. Ne facem că nu vedem elefantul din cameră. Vă spun eu. Ați tăcut pentru că v-a fost frică de dosare. Cine putea să facă dosare? Eduard Hellvig și Marius Voineag.
PNL-iștii au văzut că Voineag este pus de Predoiu șef la DNA pentru că a făcut o mânărie incredibilă salvându-l pe Ciucă de anchetarea plagiatului. Aceiași PNL-iști au văzut cum Voineag, numit de Predoiu, practică abuzul judiciar în cazul Vlad Voiculescu.
Evident că PNL-iștii știau că li se poate întâmpla și lor! Aceiași PNL-iști care nu au zis nimic când am denunțat public faptul că generalul Ciucă, șeful PNL, amenință primarii USR că, dacă nu trec la PNL, vor fi vizitați de DNA.
Toate acestea au fost orchestrate de un grup de oameni în care s-a aflat Cătălin Predoiu. Acesta e motivul pentru care Predoiu ar trebui să răspundă politic pentru acele abuzuri. Este în interesul superior al României și al PNL ca Predoiu-Voineag să răspundă pentru că v-a fost frică de ei. Ați tăcut atunci. De ce mai e Predoiu azi mare mahăr în PNL? Nici acum nu puteți fi liberi?
Dacă Nicușor Dan l-a numit pe Voineag adjunct de Procuror General și-l laudă public pe Predoiu, să se spele pe cap cu ăștia doi! Ăsta e un motiv suplimentar să nu-i permiteți să facă și el cu voi ce a făcut Iohannis cu voi.
Ancheta Recorder care arată că Predoiu și Bode au luat Poliția pe persoană fizică a fost urmată de o reacție halucinantă a șefilor din poliție, care amenință jurnaliștii și folosesc limbaj de gen: ”este de natură să afecteze activitatea instituțiilor din România (…) și implicit asigurarea securității cetățenilor”.
Dacă nu era deja parte dintr-un guvern demis, Predoiu ar fi trebuit demis pentru asta. Cert e că face în continuare de râs Partidul Național Liberal. Nu e nimic liberal acolo, este o tradiție nocivă à la Guță Tătărescu, care a mai nenorocit o dată PNL. Și România odată cu partidul.
Guvernarea PSD-PNL din acești ani a însemnat nu doar faptul că au dat peste cap bugetul de stat, ci și că au încercat să impună un regim hibrid în România – coaliția Nicu-Marcel ”de 10 ani” asta era.
Nu se poate ca artizanii regimului hibrid să fie în continuare pe cai mari în PNL! Măcar aveți demnitatea să le spuneți bye ălora de care v-a fost frică!
Liberalismul înseamnă lupta cu oligarhia. Nu există liberalism oligarhic!
A treia boală istorică de care a suferit PNL este una mult mai profundă decât cele două de mai sus. Țara asta a fost și este sufocată de oligarhie. Anume, de grupuri de cetățeni care se organizează politic pentru a-și organiza privilegii de tot soiul.
Istoria României poate fi explicată cel mai bine de legea lui Mancur Olson. Omul ăsta a luat Premiul Nobel pentru o idee care e genul de idee atât de simplă, că te miri că nu a venit cuiva mai degrabă. Legea lui Olson spune că grupurile mici de oameni care au personal foarte mult de câștigat se organizează foarte eficient împotriva grupurilor mari de oameni care au doar pierderi sau câștiguri difuze.
Liberalismul presupune lupta cu privilegiile, liberalismul presupune lupta cu oligarhia – și asta a făcut PNL când a renăscut în 1990. Atunci, PNL, PNȚCD și Alianța Civică – cea care furniza suportul intelectual inițial (recitiți Proclamația Alianței Civice din 1990!) – cereau integrare europeană, investiții străine, capitalism, drepturi individuale și pentru minorități.
”Prin noi înșine” era programul FSN, care a falimentat în câțiva ani România. PNL a renăscut în 1990 ca un partid anti-oligarhic. Cum a ajuns de două ori aliat cu PSD la politici ant-iliberale, bugetivore, e o poveste în care legea lui Olson se manifestă plenar.
Programul PNL de revenire la liberalism trebuie să pună lupta cu oligarhia pe primul loc.
Dar ăsta e un program mai vast decât să scăpați de Predoiu et company – și o să revin asupra lui. Că, practic, dacă USR și PNL pot colabora, asta este pe programul anti-oligarhic – și despre asta este Comunitatea Liberală.
