Ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, care este și prim-ministru interimar, l-a lovit ”la oase” pe președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. Și l-a lovit unde-l doare: în clientela coruptă din jurul președintelui PSD. Iar personajul ales pentru a fi ”executat” este ideal pentru o asemenea mișcare: are legături de familie (naș-fin) cu Grindeanu, e inculpat pentru luare de mită și e înfipt ca o căpușă în compania-simbol a statului român – Hidroelectrica. Șpăgar, sinecurist, nepotism – toate ”calitățile” într-un singur ”grindenist”!
Ilie Bolojan joacă dur în războiul cu PSD. El și-a folosit funcția de ministru interimar al Energiei pentru a extirpa o căpușă toxică din fruntea Hidroelectrica: Silviu Răzvan Avram (48 de ani), preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei. Acesta este fiul lui Dan Silviu Avram (72 de ani), nașul de cununie al lui Sorin Grindeanu!
Așadar, Bolojan l-a ”executat” pe ”nășicul” lui Grindeanu”!
Nașul și ”nășicul” – două căpușe penale care ”sug” Hidroelectrica
Și nașul, și ”nășicul” sunt personaje penale:
- Avram-senior a fost condamnat definitiv anul trecut la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe;
- Avram-junior este inculpat pentru instigare/complicitate la luare de mită, în dosar fiicei unui fost director al SRI, Radu Timofte (numit pe filieră PSD-istă).
Și Avram-senior, și Avram-junior sunt înfipți precum căpușele la compania de stat Hidroelectrica, administrată prin Ministerul Energiei, care a fost condus până de curând de PSD-istul Bogdan Gruia Ivan (35 de ani):
- Dan Silviu Avram (nașul lui Grindeanu) – deși pensionar, este ”consultant” în domeniul achizițiilor la Uzina de Construcții de Mașini Hidroenergetice SRL Reșita, firmă deținută de Hidroelectrica;
- Silviu Răzvan Avram (”nășicul” lui Grindeanu) – preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica din martie 2023. Mandatul său ar urma să expire în martie 2027.

După 90 de zile, Avram poate fi dat afară imediat dacă refuză să semneze actual adițional la contractul său cu Hidroelectrica. Dacă-l semnează, mai poate sta 90 de zile
Ministerul Energiei, condus interimar de premierul Ilie Bolojan, a anunțat vineri, printr-un comunicat, că a cerut Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de la Hidroelectrica să impună un act adiţional la contractul de mandat al lui Silviu Răzvan Avram, preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei, prin care acesta va fi suspendat până la finalizarea dosarului DNA în care este inculpat.
Adunarea Generală a Hidroelectrica va avea loc la data de 29 mai 2026, iar ordinea de zi va fi suplimentată cu propunerea de suspendare.
Ministerul Energiei precizeaz: ”În condițiile în care în următoarele 90 zile de la aprobarea în AGA a Actului adițional la contractul de mandat al d-lui Silviu Răzvan Avram nu se pronunță o hotărâre judecătorească definitivă în dosarele în care dl Avram are calitatea de inculpat, Ministerul Energiei, în temeiul art. 2 lit. f) din Contract, poate solicita revocarea acestuia din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere, ca urmare a imposibilității îndeplinirii atribuțiilor”.
Ministerul precizează şi că Silviu Răzvan Avram poate fi revocat imediat dacă refuză să semneze actul adiţional privind suspendarea sa: ”În situația în care dl Avram refuză să semneze Actul adițional care prevede suspendarea sa din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere, aprobat de către AGA, atunci, în conformitate cu prevederile art. 9, coroborat cu art. 36.3 din Contractul de mandat, el poate fi revocat imediat de către AGA pentru neîndeplinirea culpabilă și nejustificată a obligațiilor prevăzute în contractul de mandat”.
Avram-junior este judecat în dosarul nepoatei lui Timofte-SRI, parașutată de PSD ”şefă la Cazane”. Vacanțe de lux mascate în ”cursuri de formare profesională”
Silviu Răzvan Avram este judecat pentru corupţie în dosarul DNA al fostei şefe a Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCIR), Ioana Timofte, nepoata lui Radu Timofte (1949–2009), fost director al SRI în perioada 2001–2006 (numit de Iliescu și PSD-ul condus de Adrian Năstase).
Silviu Răzvan Avram este acuzat că ar fi primit mită sub forma unor vacanţe de lux.
În ”dosarul CNCIR” există 7 inculpați: Ioana Timofte, Silviu Răzvan Avram și alte 5 persoane. Cei 7 ar fi primit mită din partea unor firme private, pentru a le acorda acestora contracte cu CNCIR. Mita, constând în vacanțe de lux, era mascată sub forma unor ”cursuri de formare profesională”.
Șpăgarul Avram-junior a fost menţinut în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica imediat ce a dost pus sub urmărire penală, deşi, potrivit contractului de mandat, acesta trebuia suspendat din funcţie. Prezența PSD la guvernarea i-a asigurat ”spatele” pentru a continua să căpușeze Hidroelectrica în calitate de penal.

Grindeanu i-a dat ”nășicului” patru sinecuri grase: de la economie la cazane și de la hidro-energie la comunicații
În perioada anchetată de DNA, Silviu Răzvan Avram era consilier în CNCIR. Ulterior, Grindeanu și-a ajutat ”finuțul” să ajungă într-o funcție-cheie la o companie mult mai ispititoare: Hidroelectrica.
Același Grindeanu l-a plasat însă, succesiv, în mai multe instituții publice sau companii de stat: Ministerul Economiei, CNCIR, Hidroelectrica și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Așadar, ca orice sinecurist cu proptele tari, Avram-junior se pricepea la toate, de la economie la hidro-energie și de la cazane la comunicații.
La Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, pe când director era Sorin Grindeanu, Silviu Răzvan Avram nu a mers singur, ci și-a adus și soția sa (Adriana). A fost un fel de reîntregire a familiei nășicilor sub conducerea finului. Toți – mufați cu lăcomie la banul public!
Sinecurist de peste 4.000 de euro pe lună
Potrivit politicii de remunerare a membrilor Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, aceştia primesc o indemnizaţie fixă lunară, care se calculează ca fiind dublul salariului mediu brut pe ramura de activitate. La aceasta se adaugă o remuneraţie variabilă şi alte beneficii, între care cheltuieli decontate, asigurare, telefon, laptop, maşină de serviciu şi multe bonusuri.
Potrivit portalului Hidroelectrica, Silviu Răzvan Avram primeşte o indemnizaţie fixă lunară de 11.642 de lei, adică 139.704 lei pe an. În 2025, acesta a încasat însă şi o remuneraţie variabilă brută de aproape 240.000 de lei.
În total, veniturile sale de la Hidroelectrica, în 2025, au însumat 379.704 lei (circa 77.500 de euro) brut, ceea ce, ca medie lunară, înseamnă peste 4.000 de euro net.
Și în 2024, Silviu Răzvan Avram a declarat câştiguri salariale lunare de peste 4.000 de euro net, provenind de la trei sinecuri: Hidroelectrica, ANCOM şi CNCIR.
Legături financiare Avram – Grindeanu
Legăturile lui Silviu Răzvan Avram cu Sorin Grindeanu nu sunt doar cele de ”nășic”-fin, ci au și o componentă financiară.
Potrivit unei declaraţii de avere din 2016, Sorin Grindeanu l-a împrumutat pe Silviu Răzvan Avram cu 20.000 de euro.
În 2020, Avram a împrumutat PSD cu 445.000 de lei (circa 100.000 de euro) pentru finanţarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din acel an.
Comunicatul emis de Ministerul Energiei
”Adunarea generală a acționarilor de la compania Hidroelectrica va propune un act adițional la contractul de mandat al lui Silviu Răzvan AVRAM, președinte al Consiliului de supraveghere al Hidroelectrica, prin care acesta să fie suspendat până la finalizarea dosarului în care dl. Silviu Răzvan Avram are calitatea de inculpat. Este vorba despre dosarul nr. 6631/2/2025 aflat pe rolul Secției I penale la Curtea de Apel București, având ca obiect «luarea de mită (art. 289, alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 35 alin. 1 Cod penal».
Acest dosar a fost constituit pe rolul instanței în data de 21.10.2024.
De asemenea, dl. Silviu Răzvan AVRAM este inculpat și în dosarul nr. 6631/2/2025/a1, având ca obiect «măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară», înregistrat pe rolul Curții de Apel București în data de 21.10.2025, și în dosarul nr. 6631/2/2025/a1.1, având ca obiect «verificare măsuri asiguratorii (art. 250 ind. 2 Cod procedură penală)».
Adunarea generală a Hidroelectrica va avea loc la data 29.05.2026. Ordinea de zi a acestei Adunări va fi suplimentată cu propunerea de suspendare.
În condițiile în care în următoarele 90 zile de la aprobarea în AGA a Actului adițional la contractul de mandat al d-lui Silviu Răzvan AVRAM nu se pronunță o hotărâre judecătorească definitivă în dosarele în care dl Avram are calitatea de inculpat, Ministerul Energiei, în temeiul art. 2 lit. f din Contract, poate solicita revocarea acestuia din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere, ca urmare a imposibilității îndeplinirii atribuțiilor.
În situația în care dl Avram refuză să semneze Actul adițional care prevede suspendarea sa din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere, aprobat de către AGA, atunci, în conformitate cu prevederile art. 9, coroborat cu art. 36.3 din Contractul de mandat, el poate fi revocat imediat de către AGA, «pentru neîndeplinirea culpabilă și nejustificată a obligațiilor prevăzute în contractul de mandat».”



