Problema noastră nu e că am rămas în Evul Mediu, ci că nu am avut Ev Mediu, adică dezvoltare urbană, școli și universități, manufactură, putere centrală și Biserică unitară puternică.
De fapt, abia în Evul Mediu civilizația europeană s-a desprins de plutonul civilizațiilor lumii (1450–1500 e încă Ev Mediu). Așa-zisa renaștere, descoperirile geografice și tiparul sunt invenții ale creștinătății medievale, dar n-am acum timp și răbdare să dezvolt.
Nu secolele XIX-XX ne-au lipsit: atunci am devenit, în marș forțat, contemporani cu Occidentul.
Mai e ceva: România e occidentală prin voință/opțiune elitară și adopție, dar în adâncul sufletului mulți dintre noi au rămas orientali. Să nu uităm că noi eram până mai ieri Orientul apropiat; doar câțiva dintre ai noștri au fost atleți ai creștinătății, și nici aceia consecvent și continuu (ba luptau cu turcii împotriva Occidentului, ba invers).
Citiți ce spune Custine despre Rusia: așa suntem și noi. Ne caracterizează și pe noi:
- „multa osteneală pentru a atinge un scop mărunt”;
- dragostea de sclavie și de abjecție;
- superstiția care ia locul credinței;
- „gustul monumentelor fără gust”;
- „grija pentru fleacuri, care nu exclude dezordinea”;
- formalitățile inutile;
- „murdăria uleioasă și adâncă”;
- guvernări viclene bazate pe spioni;
- rescrierea trecutului;
- aburirea străinilor.
Și, totodată, ne caracterizează:
- preocuparea excesivă pentru părerea lor despre noi;
- războiul împotriva adevărului;
- respectul față de despoți și mafioți;
- „o conducere și un popor care se pervertesc reciproc”…
(Doar am citat exact sau am parafrazat din marchizul de Custine).
Mirarea nu e că un escroc securist desăvârșit ca Georgescu exercită atâta fascinație; mirarea e că avem totuși masă critică pentru a rezista.
Miracolul neamului nostru e că nu mai suntem un fel de slavo-turcaleți vorbitori de limbă romanică, ci că am devenit un soi de italieni care încă flirtează cu tirania (lucru care la italieni n-a mai prins din sec. IV încoace, cu excepția lui Mussolini).
